Reacție timidă a Chișinăului împotriva regimului Lukașenko | Moldova | DW | 28.05.2021
  1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages
Publicitate

Moldova

Reacție timidă a Chișinăului împotriva regimului Lukașenko

În plină febră electorală, cu un guvern interimar subordonat socialiștilor pro-ruși, care sabotează președintele pro-european, Republica Moldova reacționează timid la abuzurile regimului de la Minsk.

Aleksandr Lukaşenko

Aleksandr Lukaşenko

Ministerul de Externe de la Chișinău a difuzat un comunicat scurt în care susține că „urmărește îndeaproape situația în jurul aterizării forțate la Minsk a avionului de pe ruta Atena – Vilnus și susține chemările partenerilor internaționali pentru demararea unei investigații independente în scopul elucidării tuturor circumstanțelor producerii acestui incident, inclusiv reținerea unui jurnalist belarus”.

Maia Sandu: „Președinția nu a reacționat, pentru că nu am fost disponibilă eu”

Abia în a patra zi de la producerea incidentului, joi, în cadrul unei emisiuni televizate, a reacționat și președintele Maia Sandu: „Președinția nu a venit cu o reacție în primele două zile, pentru că nu am fost disponibilă eu. Ceea ce se întâmplă în Belarus este foarte grav și noi suntem îngrijorați de soarta oamenilor care au ajuns să fie închiși pe nedrept. Sperăm că lucrurile se vor îmbunătăți, oamenii vor fi eliberați din detenție și drepturile omului vor fi respectate”.

Liderul PSRM Igor Dodon, care, la începutul acestei luni, s-a întâlnit, la Minsk, cu Aleksandr Lukașenko, a reacționat imediat. El i-a cerut Maiei Sandu să nu implice Moldova în conflictul internațional legat de sancțiunile împotriva regimului de la Minsk, pentru a nu afecta exportul vinului și fructelor moldovenești în Belarus și importul tractoarelor belaruse în Moldova. „Sunt categoric împotrivă ca noi să blocăm toate relațiile cu Belarus pentru că așa ne cer americanii și europenii. Ce treabă avem noi acum cu sancțiunile pe care le impune Occidentul Minskului? Să se clarifice ei acolo”, a reacționat Dodon.

Dodon sperie din nou moldovenii cu războiul și pierderea statalității

Mesajul lui Dodon vine pe fundalul unei campanii declanșate de socialiști, care încearcă să sperie cetățenii cu pericolul pierderii statalității. Prin localitățile din țară deja au apărut panouri electorale ale PSRM cu sloganul: „Nu dăm țara străinilor”, iar recent Dodon a amenințat că „va fi război dacă la alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie vor câștiga pro-europenii”.

Pe de altă parte, eurodeputatul român Siegfried Mureşan, președinte al Delegației Parlamentului European pentru relațiile cu Republica Moldova, a declarat joi, în cadrul unei emisiuni televizate, că „singurul om politic din Republica Moldova care a vrut să dea țara străinilor în ultimii ani se numește Igor Dodon”: „Am văzut cum a vrut să împovăreze cetățenii Republicii Moldova cu un credit rusesc foarte dezavantajos. Bine că a fost blocat de Curtea Constituțională. UE are, în următorii ani, pentru Moldova, fonduri nerambursabile de sute de milioane de euro. Sunt bani care vor merge la modernizarea școlilor, grădinițelor, a centrelor medicale, în reabilitarea drumurilor și în modernizarea instituțiilor publice din Republica Moldova. Sunt bani gratis”, a explicat Mureșan.

Siegfried Muresan: Lukașenko trebuie cercetat de o curte penală internațională

În ceea ce privește abuzul comis de regimul de la Minsk împotriva jurnalistului Roman Protasevici și a iubitei lui, rusoaica Sofia Sapega, europarlamentarul român a spus că „Lukașenko a comis un act terorist” și ar trebui să fie judecat de o curte penală internațională. „Regimul Lukașenko este un pericol pentru cetățenii din UE și din regiune, inclusiv pentru cei din Republica Moldova. Acest caz ne arată că, atâta timp cât există măcar un singur dictator oriunde în lume, el poate fi un pericol pentru cetățeni pașnici. De aceea, este foarte important ca, pentru democrație, să luptăm zi de zi și să luptăm toți împreună”.

Dodon l-a lăudat pe Lukașenko pentru brutalitatea manifestată față de protestatari

Pe data de 5 mai, Igor Dodon a fost primit, la Minsk, de Aleksandr Lukașenko. Liderul socialiștilor de la Chișinău l-a lăudat pe Lukașenko pentru modul brutal în care a reprimat protestele izbucnite după alegerile prezidențiale din 9 august 2020: „Ați fost pe fază! Bine că ați ținut situația sub control. Sunteți bravo! Cu așa o presiune... Și la noi se pregătea ceva. Și acum se pregătesc la noi alegeri anticipate. Eu cred că ei vor încerca să dea lovitura. Dar dumneavoastră ne-ați dat un exemplu”, i-a spus Dodon lui Lukașenko.

În Republica Moldova mai este un lider politic care îl consideră pe Lukașenko „exemplu demn de urmat”. Este vorba de liderul „Partidului Nostru”, Renato Usatîi. Acesta se vrea șeful unui „Mossad” moldovenesc care să aducă forțat acasă bandiții. Totuși, Usatîi a condamnat brutalitatea lui Lukașenko față de protestatarii pașnici de la Minsk.

Vă mai recomandăm