Reacţiile politicienilor sunt la fel de periculoase precum acţiunile rasiştilor

Frankfurter Allgemeine Zeitung scrie că reacţiile ritualizate sunt aproape la fel de înfricoşătoare precum evenimentele în sine. În timp ce un premier de land încearcă să-i protejeze pe estici de clişee şi categorisiri generalizate, altul se teme de consecinţe economice pentru landul său. Mereu acelaşi lucru, se plânge organizaţia cu titlul „Arată-ţi faţa”, extremismul de dreapta este înduioşat, îndulcit şi negat.

Mannheimer Morgen explică: Cu cât se apropie comentatorii de locul faptei, cu atât vor să minimizeze problema. În fond se tem de prejudicii aduse imaginii ţării. Dar numai dacă decidenţii vor spune în sfârşit lucrurilor pe nume, abia atunci se poate spera la un succes măcar parţial în combaterea mixului periculos format din violenţă, ură de străini şi extremism de dreapta. În totalitate, comportamentul domnat de ură nu va dispărea niciodată, indiferent dacă din Germania de est sau de vest, opinează ziarul.

Heilbronner Stimme observă consternat cum rasismul se împământeneşte în viaţa de zi cu zi. Întâi şi întâi, cei vizaţi sunt împinşi la marginea societăţii datorită culorii pielii sau a originii străine. Apoi se înmulţesc scandările duşmănoase, care se traduc ulterior în voturi acordate partidelor extremiste. Iar cetăţeanul de rând nu prea reacţionează la existenţa aşa numitelor „No-Go’s”, zone în care pentru un străin se teme pentru viaţa lui. Rasismul nu e un delict cavaleresc, subliniază cotidianul.

Berliner Kurier acuză ignoranţa politicienilor din Saxonia care încearcă disperaţi să ocolească termenul de „radicali de dreapta”. Oricui îi poate scăpa o parolă de genul „Afară cu străinii”, şi iată modalitatea în care xenofobia este tolerată. Bineînţeles că există şi unii politicieni care sunt profund afectaţi de evenimentele recente, dar declaraţii regulate nu înlocuiesc acţiunea. Cancelarului Merkel i-au trebut trei zile pentru a-şi găsi cuvintele. Nu trebuia să fie oare prima ieşită la rampă?...

Stuttgarter Nachrichten vede formarea unei alianţe împotriva xenofobiei. Sau chiar un summit pentru democraţie. Dacă ar merge şi o interdicţie a NPD-ului, partidului de extremă dreaptă. Dar în orice caz: mai mulţi bani. După evenimente de la Muegeln, sunt oferite iarăşi analize pripite, sunt organizate întruniri peste reuniuni, sunt prezentate concepte şi propuneri extrem de slab fondate. Evident că bătaia indienilor este ruşinoasă, dar a pune sigiliul maro peste regiuni întregi este, în ciuda intenţiilor bune, exagerat. Nu e vorba nici despre muşamalizare nici despre a face din ţânţar armăsar. Nu trebuie decât să ne uităm cu atenţie.

În ziarul eleveţian de limbă germană, Neue Zuericher Zeitung, putem găsi pe pagina a 13-a la secţiunea „economic” un articol intitulat „Bulgaria şi România în febra europeană – un boom impresionant, dar unilateral al celor mai noi membrii ai Uniunii Europene”.

La 1 ianuarie, România şi Bulgaria au aderat la spaţiul comunitar fără show-uri de artificii impozante şi fără discursuri de bun venit, semn că integrarea a fost mai degrabă o dovadă de mărinimie decât de răsplată a eforturilor depuse de cele două state. Dar procesul de recuperare a decalajului faţă de occident se desfăşoară într-un ritm razant: economia Bulgariei a crescut în 2006 cu 6,1%, iar a României chiar cu 7,7%. Economiştii avertizează asupra riscului conjunctural care planează asupra creşterii economice, susţinută mai ales de consumul intern. Dorinţa unui standard de viaţă mai bun şi foamea după produse din import sunt de înţeles, dar decalajul dintre contribuţia pozitivă a consumului populaţiei şi exporturile nete se adânceşte pe zi ce trece. Institutul pentru comparaţii economice de la Viena subliniază că această diferenţă este o dovadă a lipsei de sustenabilitate a dezvoltării economice din ambele ţări.

Creditele de consum acordate mult mai uşor decât în ultimii ani nu au decât menirea de a spori consumul intern. FMI a atras atenţia asupra adâncirii deficitului de cont curent, şi a îndemnat la măsuri reparatorii. Pentru că se doreşte sporirea investiţiilor în tehnologie, servicii şi domenii industriale care să promoveze exporturile, nu numai apariţia mall-urilor ca ciupercile după ploaie. Impresionante sunt şi investiţiile directe în ambele state, care au sporit şi datorită sigiliului UE, acţionând ca o garanţie a stabilităţii, deşi România şi Bulgaria mai suferă de carenţe cronice în instituirea statului de drept. Luând însă exemplul altor 5 state din Europa Centrală şi de Est, care au aderat în 2004, se poate vedea că indicatorul investiţiilor agregate înregistrează o tendinţă negativă, ceea ce este de aşteptat şi în România şi Bulgaria.

În fine, ziarul mai consemnează şi pericolul tentaţiilor populiste: în Bulgaria, creşterea salariilor în sectorul public, care va antrena şi cereri asemănătoare în cel privat, iar în România, planurile măreţe de cheltuieli publice pentru extinderea infrastructurii şi consolidarea statului social. Dorinţa de răsplată pentru anii de eforturi dinaintea integrării este lesne de înţeles, numai că astfel, creşterea economică nu se va putea aşeza pe o bază solidă.