1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Crizele stimulează comerţul cu arme la nivel global

9 martie 2020

Statele Unite îşi extind supremaţia la vânzările de arme. Germania rămâne pe locul patru în rândul exportatorilor de armament. Cele mai multe arme sunt livrate în focarele de criză din Orientul Mijlociu.

https://p.dw.com/p/3Z3AO
Rheinmetall
Imagine: picture alliance/dpa/P.Schulze

Lumea e în flăcări şi comerţul mondial cu arme înfloreşte. Nicio altă ţară din lume nu exportă mai multă tehnică de luptă decât SUA. Şi nicio altă ţară nu cumpără mai multe arme decât Arabia Saudită. Acestea sunt numai două dintre concluziile raportului actual al Institutului Internaţional de Cercetări pentru Pace de la Stockholm, SIPRI.

Comparând perioada 2015-2019 cu cea anterioară, 2010-2014, observăm că volumul comerţului mondial cu arme a crescut cu cinci procente. În comparaţie cu intervalul 2005-2009, creşterea este chiar de 20 la sută. Ce-i drept, creşterea exportului de tehnică de luptă a crescut foarte diferit, în funcţie de regiune.

Mai ales în regiunea de criză din Orientul Mijlociu, livrările de arme au crescut în ultimii cinci ani cu 61 la sută faţă de intervalul 2010-2014. Expertul SIPRI, Pieter Wezeman, apreciază, pentru DW, această evoluţie drept "îngrijorătoare în contextul numeroaselor focare de criză din Orientul Mijlociu şi al pericolului escaladării suplimentare a tensiunilor, de pildă între Iran şi Arabia Saudită".

Principalul furnizor de arme la nivel global sunt în continuare SUA, care şi-au crescut exporturile cu 23 la sută - principalul beneficiar fiind Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite clasându-se pe locul trei. În total, peste o treime din armamentul comercializat la nivel mondial provine din fabricile americane. Pe de o parte, explică Wezeman, SUA dispun de o colosală industrie de armament pe care vor să o exploateze la maxim. În plus, vânzările de arme sunt pentru Washington o componentă importantă a politicii externe şi de securitate. "SUA exportă arme pentru a-şi face prieteni, pentru a-şi câştiga aliaţi şi pentru a se asigura că pot coopera cu alte state în cadrul unor operaţiuni militare", a mai evidenţiat cercetătorul de la SIPRI. 

Exporturile ruseşti scad, iar cele ale Franţei cresc

Rusia se menţine pe locul doi la vânzările de armament, dar cu un volum în scădere: în ultimii cinci ani, exporturile sale s-au diminuat cu 18 procente. Pe locul trei s-a clasat surprinzător Franţa, ale cărei exporturi de tehnică militară au crescut cu 72 de procente în ultimii cinci ani.

Politologul Max Mutschler de la International Center for Conversion (BICC) din Bonn precizează că această creştere se datorează, printre altele, cererii substanţiale pentru avioanele de luptă Rafale, achiziţionate în număr mare de Egipt, Qatar şi India. "Când e vorba de tehnică de luptă atât de complexă, cum sunt avioanele militare sau navele de război, sumele în joc cresc exponenţial", a mai spus Mutschler.

Principalii exportatori de armament din lume
Principalii cinci exportatori de armament din lume şi segmentele de piaţă pe care le ocupă

Germania se poziţionează în continuare pe locul patru, numărându-se printre primele cinci state ale acestui clasament care asigură peste trei sferturi din volumul global al vânzărilor de arme. Guvernul german se laudă, însă, adesea că ar promova o politică "restrictivă" în domeniul vânzărilor de arme. Cu toate acestea, în ultima jumătate de deceniu, exporturile germane au crescut cu 17 la sută. Ce-i drept, din toamna anului 2018, Arabia Saudită nu se mai numără între principalii beneficiari ai armamentului german. Decizia de a stopa livrările a fost luată de guvernul de la Berlin în reacţie la asasinarea jurnalistului saudit Jamal Khashoggi în incinta Consulatului Arabiei Saudite de la Istanbul.

Sunt exporturile germane de armament cu adevărat "restrictive"?

Expertul BICC, Max Mutschler, a mai constatat ceva pe lângă creşterea exportului de armament german: Republica Federală livrează cantităţi importante de arme şi unor state care nu sunt membre ale NATO, aşa-numite ţări terţe, Algeria ocupând locul trei în clasamentul beneficiarilor de armament german, potrivit raportului SIPRI.

Şi Egiptul sau Qatar s-au numărat printre principalii importatori de armament german. "Până în anul 2019, ţările terţe au cumpărat constant mai bine de 50 la sută din totalul armelor exportate de Germania. Între acestea se numără şi state problematice, sub aspectul respectării drepturilor omului, implicate în război cu state vecine, cum este Yemenul. A vorbi în acest context despre o politică 'restrictivă' mi se pare cel puţin un eufemism", atrage atenţia Mutschler.

Raportul privind exporturile de armament publicat în noiembrie 2019 de guvernul de la Berlin confirmă că în prima jumătate a aceluiaşi an au fost aprobate exporturi de arme către Egipt în valoare de 800 de milioane de euro, între care rachete, componente pentru rachete şi sisteme de ochire. Aprobat a fost şi exportul de echipament radar către Emiratele Arabe Unite, care au fost ani de zile implicate în sângerosul război din Yemen.

Rheinmetall
Concernul german de armament "Rheinmetall"Imagine: picture-alliance/dpa/M. Becker

Fabricanţii de arme jubilează

Armin Papperger, preşedintele Consiliului de Administraţie al celui mai mare fabricant de arme german, "Rheinmetall", s-a declarat foarte mulţumit de intrarea industriei de armament într-un "super-ciclu" şi a anunţat profituri record. Concernul, care ocupă locul 22 în lume în afacerile cu tehnică de război, beneficiază de faptul că numeroase ţări consideră necesară modernizarea armamentului din arsenalele proprii, alocând bugete substanţiale în acest scop. Aceasta pe lângă ţările NATO, care încearcă oricum să îndeplinească obiectivul comun de alocare a 2% din PIB pentru apărare.  

Expertul SIPRI Pieter Wezeman estimează că volumul comerţului mondial cu arme atinge 80-100 de miliarde de dolari anual. Aceasta reprezintă mai puţin de un procent din totalul schimburilor comerciale globale. Aşadar, argumentul că exportul de armament ar fi foarte important pentru economie la nivel planetar nu prea stă în picioare.

Matthias von Hein
Matthias von Hein Autor specializat în analize de context pe marginea crizelor, conflictelor și geostrategiei.