Războiul nihilist cu natura, cu istoria și cultura | Global | DW | 24.06.2020
  1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages
Publicitate

Opinie

Războiul nihilist cu natura, cu istoria și cultura

Demolarea de statui nu mai ajunge. S-a cerut și distrugerea reprezentărilor "rasiste" ale unui Isus cică prea alb. Cine să se confrunte cu dezastrul în care e lumea actuală? Presa? Filosofii? Liderii marilor puteri?

Ar fi de râs, dacă n-ar fi de plâns. Un ins nu fără temei suspectat de escrocherii, dar foarte popular ca influencer progresist, ar vrea să se dea jos "statuile lui Isus". E vorba, firește, de reprezentări obișnuite doar în creștinătatea catolică. Numitul Shaun King crede că "statuile europeanului alb despre care se pretinde că este Isus trebuie și ele să fie date jos. Căci sunt o formă de suprematism alb. Mereu au fost". Furtunos aplaudat de neo-inchizitorii corectitudinii politice, insul și-a extins apoi revendicarea asupra mamei lui Isus, a picturilor murale și a vitraliilor.

Urmează, se-nțelege, icoanele. Ne uimește revendicarea articulată în numele combaterii "suprematismului alb”? Neghiobiile puse în circulație, milenii la rând, despre rasă, înfățișarea și culoarea pielii sau a ochilor unui evreu de acum două mii de ani și ale altor membri ai poporului său semit nu merită desigur comentate. Sunt prea din cale afară de grotești.

Când ne convine, e "știință". Când nu, morală. Și mereu fanatism

Concomitent, a dialoga cu noii talibani e la fel de futil ca a negocia cu orice teroriști din apus ori răsărit. Extremismul nu se dezminte. Nici calibanismul postmodern al noilor iacobini care au trecut la un neo-iconoclasm radical nu se încurcă în argumente. Invocă, e adevărat, știința, așa cum șade bine progresismului, la orice pas, dar n-are în fond treabă cu ea. Nici cu argumentul rațional și cu adevărul factual pe care se bazează știința și dialogul.

Noi extremiști apuseni se feresc în genere (dacă nu alcătuiesc sinistra specie a naziștilor) să invoce natura. Prea ii contrazice. Dar când n-au încotro și dă bine, (ca să le dea la cap adversarilor conservatori, mimând o prezumtivă conformare la preceptele și supremația științei), fac apel la "biologie", decretând, de pildă, existența unor controversate noi identități, de preferință "de gen", postulate de construcționiștii sociali partial în siajul existențialistei Simone de Beauvoir, potrivit căreia femeia n-ar fi ce e din naștere, ci mai degrabă, "ce a devenit".

Când, dimpotrivă, se cer afurisiți adversarii care stăruie asupra științei, a naturii, a evidențelor, a faptelor, a logicii și a argumentelor critic-raționale, intră în funcție o tehnică analizată de Jacob Siegel în articolul intitulat "The New Truth", apărut în publicația americană Tablet Magazine. Anatemizarea lor se face în virtutea încărcăturii etice atribuite cu pioșenie maximă comandamentelor, altfel fluide, ale noii religii identitare. Cum îți permiti tu, Toma necredinciosul corectitudinii politice, să pui în discuție "faptele", "rațiunea" "logica" și "argumentele" (false) invocate de noi, pontifii atei? Nu realizezi că, făcând astfel, nu vrei de fapt decât să distrugi progresul și să ne întorci, reacționar, la barbaria opresiunii patriarhatului, a masculinității toxice și a privilegiului de a fi alb?

O atare lovitură de măciucă etică îl descalifică definitiv pe orice critic potențial al neo-barbariei actualei revoluții culturale. Îl scoate din civilizatie, plasându-l în rasism și fascism, așa cum sunt expulzate din istorie statuile amintind de un trecut complex, cu nuanțe, ce nu se lasă redus la proporțiile lumii unidimensionale a fanaticului descătușat. Îi invalidează criticului, ca moral intolerabilă, orice evidențiere a faptului că miza actualului asalt asupra statuilor și a gânditorilor umaniști, ca Cervantes cu statuia lui vandalizată, sau Mark Twain cu minunatul său "Huckleberry Finn" cenzurat, nu e ce pare a fi. Nu e despre eliberarea femeii.  Și nici despre drepturile homosexualilor. Și nu e vorba nici de mult clamata justiție socială ori de progres, știință sau filosofie.

Miza reală

În chestiune nu e doar puterea. Nu e nici măcar doar ura pe fondatorul doctrinei creștine, situate la baza răspândirii universale a divinei porunci din Levitic a Bibliei ebraice, cerând să ne "iubim aproapele ca pe noi înșine". În acțiune e mizantropia, disprețul față de om și față de cea mai liberă și prosperă societate pe care a creat-o homo sapiens. La lucru e ura și voința ei de anihilare a temeiului acestei societăți: cultura și civilizația edificate pe baza scrierilor sfinte, a logicii aristotelice, a operelor, legilor și faptelor de arme ale figurilor de proră ale Apusului. Între care iluminiști ca Voltaire sau Kant.

De aici încolo devine clar ce hram poartă vandalizarea de statui și "anti-rasismul", în fapt rasist, al celor care, ca Shaun King, articulează revendicări aberante, sau al anarhiștilor care trec la fapte, demolând, după sculpturi, orașe, când nu atacă polițiști sau omoară nevinovați spre a-i pune la punct pe albi.

Ținta "binefacerilor" revoluției neo-iacobine nu sunt oamenii cu pielea neagră din ghetouri. Nu sunt copiii și adolescenții de culoare uciși, vai, prea adesea, nu atât de polițiști albi trăgând în nevinovați, cât de lipsa educației și lăsarea de izbeliște a celor mici în familii prea frecvent dezbinate, ori, cu arma în mână, de alți copii, adolescenți și oameni de culoare porniți pe calea delincvenței si banditismului.

Căci aceste comunități sărmane, de culoare, alintate fără încetare, verbal, de hipsteri din rândul bogătașilor, adesea albi, protejați pe bani grei de oștiri de bodyguarzi, n-ar putea fi extrase din mizerie decât prin intermediul școlii și al culturii învățate în ele.  Salvarea le-ar fi educația, dascălii și instituțiile apărate de o poliție eficientă, a tuturor, nu doar a bogătașilor cartierelor rezidențiale bine ferecate și păzite de oștiri particulare.

La lucru e o ideologie nihilistă. Una care, în numele salvării civilizației, are, ca și comunismul și nazismul, ambiția de a o distruge. Când a început vizibil războiul gloatei (și al doctrinariilor ei) cu istoria, cu reperele ei și cu reperele culturii și democratiei apusene, în fond iudeo-creștine, unele voci răzlețe au avertizat (fără prea mare succes) că vizați nu sunt decât în aparență doar rasiștii albi, sclavagiștii și colonialiștii. Ori corifeii statelor confederate.

Fiindcă dacă așa ar fi stat lucrurile, furia neo-inchizitorială n-ar fi dus la demolarea, agresarea sau îndepărtarea statuilor căpeteniilor istorice ale libertății. De pildă, a fondatorului republicii și democrației americane, George Washington. A șefului trupelor învingătoare în încleștarea pe viață și pe moarte cu statele sudiste, Ulysses Grant, al cărui triumf militar nordist în războiul civil a pus bazele fericitei aboliri a sclaviei. A autorului celei mai generoase definiții a libertății, Thomas Jefferson, fără de care n-ar fi existat azi minunata Cartă a drepturilor omului, care proclamă libertatea, demnitatea, fraternitatea și egalitatea în drepturi a tuturor ființelor umane. Sau a campionului democrației și unității europene, învingătorul lui Hitler. Ori, fără Winston Churchill s-ar ridica azi brațul în salut nazist.