Războiul dictatorilor cu perestroika | Europa | DW | 01.09.2009
  1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages
Publicitate

Europa

Războiul dictatorilor cu perestroika

În acest episod din serialul "20 de ani de la prăbuşirea blocului comunist est-european", William Totok evocă încercările disperate ale forţelor dogmatice comuniste de a supravieţui gorbaciovismului reformist.

Gorbaciov şi Honecker la a 40-a aniversare a RDG. Ultima.

Gorbaciov şi Honecker la a 40-a aniversare a RDG. Ultima.

Stenograma discuţiei din data de 4 decembrie 1989 dintre cei doi lideri comunişti, Gorbaciov-Ceauşescu, publicată în ziarul "România liberă" (la 19 februarie 1994) a relevat pentru prima dată cu o deosebită claritate "ura viscerală a lui Ceauşescu fată de Gorbaciov". Ceauşescu a identificat instinctual în persoana lui Gorbaciov, ajuns la putere în martie 1985, mai mult decît un duşman al socialismului real-existent. Preşedintele sovietic întruchipa pentru Ceauşescu atît "groparul socialismului" cît şi reprezentantul de frunte al unui imperiu ameninţător. Combinaţia între dogmatismul ideologic interiorizat şi un naţionalism instinctual periculos l-au caracterizat pe Nicolae Ceauşescu şi au imprimat perioadei sale de guvernare acea "originalitate" malefică, pe care unii politologi au descris-o drept "naţional-comunism" sau "ceauşism".

Alianţa anti-gorbaciovistă

Falimentul sistemului socialist de tip sovietic, instaurat în toate statele satelite după cel de-al doilea război mondial, în anul crucial 1989 nu mai putea fi salvat. Încercările disperate ale forţelor conservatoare şi dogmatice din cîteva ţări comuniste, ca România, Republica Democrată Germană, Bulgaria sau Cehoslovacia, de a supravieţui gorbaciovismului reformist, au eşuat în mod jalnic. Însuşi "arhitectul" glasnostului, Mihail Gorbaciov, a dispărut de pe scena politică împreună cu sistemul pe care-l întruchipa. Istoria recentă a dovedit imposibilitatea reformării sistemului socialist-colectivist.

Denkmal Marx und Engels Berlin

Statuia lui Marx şi Engels la Berlin (Foto: autorul)

In arhivele de partid din fosta Germanie comunistă s-au păstrat zeci de documente, care reliefează încerările disperate ale lui Ceauşescu de a crea un soi de alianţă anti-gorbaciovistă. Această antantă neostalinistă a rămas, în ultimă instanţă, un proiect nerealizat şi, ca atare, nu a mai devenit un colac de salvare pentru unii lideri răsăriteni care căutau modalităţi de supravieţuire politică.

Stenograma discuţiilor din anul 1988 între Honecker şi Ceauşescu, dezbaterile secrete între reprezentanţii statelor membre ale "Tratatului de la Varsovia" din iulie 1989 la Bucureşti, dar şi declaraţiile făcute de Honecker după prăbuşirea sa aruncă o lumină semnificativă asupra unui capitol dramatic din istoria recentă. Procesele verbale ale discuţiilor între cei doi lideri comunişti din România şi din R.D.G., constituie documente de o extremă importanţă pentru înţelegerea istoriei recente. Documentele sunt relevante şi pentru înţelegerea sistemului primitiv de gîndire a unor oameni care s-au aflat la putere în cele două ţări, în care ignoranţa, dogmatismul ideologic unilateral, automulţumirea, infailibilitatea politică a "conducătorilor", abuzul de putere, aroganţa, brutalitatea, cultul personalităţii şi prigoana împotriva adversarilor potenţiali sau închipuiţi au devenit raţiune de stat.

Continuarea în pagina a 2-a

Ceauşescu şi Honecker, doi dictatori obtuzi

Freundschaftsbesuch einer rumänischen Delegation in der DDR u. a. mit N. Ceausescu, 24 29 April 1957

Aspecte din timpul vizitei oficiale de prietenie în Republica Democrată Germania. (24-29 aprilie 1957 - în primul rând Ştefan Voitec, Gheorghiu-Dej, Chivu Stoica, Nicolae Ceauşescu). Fotografia #E201, Fototeca online a comunismului românesc, (26.8.2009), (ANIC, fond ISISP, Nicolae Ceauşescu – Portrete, 3/1957)

Biografiile lui Nicolae Ceauşescu, şeful partidului şi statului român, şi cea a lui Erich Honecker, omologul său din Germania Răsăriteană, prezintă o serie de puncte comune, dar şi cîteva elemente esenţiale prin care, la prima vedere, cei doi se deosebesc. Amîndoi au trecut prin şcoala dogmatismului cominformist postbelic, amîndoi s-au distins deja înainte de instaurarea stalinismului în cele două ţări ca actvişti docili ai partidului. Ceauşescu poate fi considerat, pe bună dreptate, un continuator al politicii de relativă independenţă naţională promovată de înaintaşul său Gheorghiu-Dej, un abil intrigant politic. Erich Honecker, în schimb, s-a distins mai degrabă printr-o docilitate sovietică, frizînd, pe alocuri, absurdul. Antisovietismul disimulat al lui Ceauşescu nu l-a transformat, defel, într-un antistalinist. In schimb, prosovietismul lui Honecker s-a fisurat de-abia după apariţia lui Gorbaciov pe scena politică.

Cei doi lideri, Ceauşescu şi Honecker, s-au distins printr-o fidelitate absolută faţă de dogma marxistă. Aceasta a devenit pentru ei nu numai un instrument de menţinere a propriei puteri, ci şi un fel de surogat de religie, prin care doreau să-si mîntuiască supuşii. Ura lor împotriva "capitalismului" n-a dispărut niciodată. În el au văzut un ameninţător colos ideologic şi economic, un duşman periculos faţă de care "vigilenţa revoluţionară" trebuia menţinută. Suprapunerea fricii faţă de ofensiva capitalistă cu cea declanşată de scurta domnie a lui Andropov şi apariţia unei opoziţii anticomuniste în mai multe ţări ale blocului răsăritean i-a apropiat pe cei doi începînd din anul 1984. Atunci Honecker a fost singurul lider esteuropean de prim rang, care a participat la sărbătorirea zilei de 23 august. Cu acel prilej Ceauşescu i-a acordat o înaltă distincţie, iar Honecker i-a mulţumit în cel mai pur limbaj de lemn al activistului de partid.

România - RDG: Relaţii deteriorate

Nu există mărturii ale lui Honecker, cum a receptat atunci "aplauzele îndelungate", ovaţiile şi scandăriile linguşitoare la adresa lui Ceauşescu. Astfel de excese bizantine ale cultului personalităţii au dispărut în R.D.G. după venirea la putere a lui Honecker.

Besuch einer DDR Delegation in Rumänien Walter Ulbricht Nicolae Cauşescu 1965

Vizita în România a unei delegaţii din RDG condusă de Walter Ulbricht - lîngă el Ceauşescu. (1965)Fotografia #E525, Fototeca online a comunismului românesc, (26.8.2009), (ANIC, fond ISISP, Nicolae Ceauşescu – Portrete, 81/1965)

Relaţiile între cele două ţări şi partide au cunoscut după 1967, cînd Bucureştiul a hotărît stabilirea de relaţii diplomatice cu Bonnul, un curs mai degrabă descendent. Acţiunea singulară a lui Ceauşescu a fost întîmpinată atunci de oficiosul estgerman "Neues Deutschland" cu un comunicat publicat pe prima pagină, pe data de 3 februarie 1967.

În comunicatul difuzat şi de posturile de radio din R.D.G. se afirma, că dacă România "nu este dispusă să respingă pretenţia guvernului vest-german de a fi unicul reprezentant al Germaniei şi să declare fără echivoc că în astfel de împrejurări condiţiile prealabile ale stabilirii relaţiilor diplomatice sînt absente, atunci ne aflăm în faţa unui fapt regretabil". In august 1968 relaţiile bilaterale s-au deteriorat şi mai mult în urma refuzului lui Ceauşescu de a participa la invadarea Cehoslovaciei.

Atunci au fost întrerupte şi relaţiile între cele două servicii secrete, Securitatea română şi Stasi estgermană, precum confirmă şi istoricul Georg Herbstritt care a tematizat această chestiune şi într-o carte.

Din documentele descoperite pînă-n prezent în arhivele poliţiei secrete est-germane nu rezultă, de pildă, că disidenţii din R.D.G. care au călătorit după 1968 în România ar fi fost urmăriţi de Securitate la indicaţia serviciului secret din Germania Răsăriteană. Mai mult: In dosarele stasi sînt menţionate călătoriile unor disidenţi spre România, dar despre ce au făcut acolo, cu cine s-au întîlnit şi ce au discutat nu există însemnări.

După 1968, România s-a autoizolat în cadrul blocului estic, fiind considerată, din punct de vedere ideologic, o ţară nesigură.

Autor: William Totok, Berlin

Redactor: Robert Schwartz

Pagini 1 | 2 | Articol complet