1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Putin, prizonier în schema de putere a Kremlinului

Christian F. Trippe
26 martie 2020

Un interlocutor occidental l-a întrebat cândva pe Vladimir Putin cum își închipuie că va trăi când va fi pensionar. Se pare că nu a primit răspuns.

https://p.dw.com/p/3a3g8
Russland Moskau Präsident Putin im Parlament
Imagine: Reuters/Sputnik/Kremlin/A. Nikolsky

Campania electorală din primăvara anului 2000 a fost scurtă și lipsită de peripeții. Vladimir Putin și-a putut răspândi mesajele pe larg și nestingherit pe toate canalele TV rusești. Fostul ofițer al serviciilor secrete a promis că vrea să instaureze în Rusia o dictatură, o dictatură a dreptului. Rusia este o țară bogată, a spus el, în care trăiesc oameni săraci. La întrebarea ce țară este pentru el pilduitoare, Putin a răspuns: Coreea. El nu a precizat la care dintre ele se referă - la tigrul democrat din sud sau la regimul totalitar din nord. Probabil că l-au distrat bancurile care au început de îndată să circule pe acest subiect.

Nimeni nu se îndoia în martie acum 20 de ani că Putin va câștiga alegerile, dar mulți își făceau încă iluzii pe atunci. Omul din Sankt Petersburg care manifesta pe atunci o oarecare stângăcie, aproape timiditate, la aparițiile sale în public urma să fie ales președinte. Așa se înțeleseseră centrele de putere ale statului profund, care se lăudau încă în seara alegerilor cu "rezervele administrative" de care dispun. Putin a livrat ce se aștepta de la el, atât în vest cât și în Rusia. El a oprit procesul de eroziune al statului, aflat în stadiu avansat în unele regiuni ale uriașei țări. A stabilizat o națiune aflată mental și social în cădere liberă la un deceniu de la terminarea, în defavoarea Rusiei, a Războiului Rece. În plus, Putin le-a promis partenerilor de discuții ceea ce voiau să audă. Pentru asta cancelarul german din epocă, Gerhard Schröder, l-a ridicat pe liderul de la Kremlin în tagma nobilimii, calificându-l drept "democrat pursânge". S-a înșelat.

Îndepărtarea de Occident și de valorile sale

Christian F. Trippe
Christian F. Trippe a fost corespondent la Moscova și conduce Redacția Rusă la DW Imagine: DW/B. Geilert

De la început s-a putut constata că politica lui Putin nu va continua pe același drum către Occident, pe care o apucase, ezitând, câteodată la propriu, predecesorul său Boris Elțân. Presa independentă a fost pusă imediat de Putin în lesa organelor de stat și acolo se află și astăzi. Sub pretextul luptei împotriva oligarhilor, salutată de toată lumea, Putin a distrus trusturi media private în stare de funcționare. După doi ani observatorii au putut vedea încotro se îndreaptă căruța: implicarea în favoarea societății civile nu mai era agreată, iar partidele politice nu mai erau tolerate decât în calitate de opoziție "fidelă sistemului".

Deja de pe atunci a început procesul de incriminare a tot ce se ridică împotriva lui Putin. Cine protestează împotriva falsificării alegerilor, cine demonstrează împotriva corupției și stagnării din țară, face cunoștință urgent cu bastonul de cauciuc. Putin a realizat în 20 de ani un stat polițienesc pursânge. Domnia sa a început ca o "democrație ghidată". Astfel au denumit consilierii săi tranziția, pas cu pas, spre o formă de guvernare autoritară, ornată cu elemente ale Imperiului Țarist și ale Uniunii Sovietice, la fel de imperiale. Președinte de doar câteva luni, Putin a reintrodus ca imn de stat vechiul imn al URSS, cu un text schimbat, patriotic rusesc.

Edificarea unui nou imperiu rusesc

Abia în anii din urmă, când politica externă a Moscovei a devenit fățiș neoimperială, domniei lui Putin i s-a adăugat o priză de cult al personalității liderului. Prin anexarea, în 2014, a peninsulei ucrainene Crimeea, ațâțarea ulterioară a războiului separatist din Donbas și prin intervenția militară în Siria, Rusia condusă de Putin pare să fie iarăși bântuită de visul unei împărății de importanță globală. În ultima vreme, președintelui îi place să fie numit în public "lider național". Un demnitar rus de vârf a pus în 2014 semnul egal între Putin și Rusia. Fără Putin, Rusia nu există - aceasta este deviza susținătorilor săi.

Această canonizare politică în timpul vieții nu putea fi urmată decât de o prelungire, practic pe timpul vieții, a mandatelor lui Putin de președinte. Este ceva cinic, dar și logic. Necesara, în acest scop, reformare a Constituției și adoptarea ei prin referendum este o chestiune pur formală pentru tehnocrații puterii de la Kremlin. În campania pentru referendum, termenul de stabilitate joacă un rol cheie din motive întemeiate. Când Putin a dispărut pentru câteva zile în martie 2015 - a dispărut pur și simplu, nici astăzi nu se știe de ce – Moscova a încremenit în stare de șoc. Aceasta fiindcă sistemul de putere este astfel construit încât președintele să modereze conflictele dintre granzii de la Kremlin și să decidă modul de împărțire a resurselor statului. Și prin asta se vede că Putin este un soi de combinație între un secretar general comunist și un principe feudal.

Perspectivele personale ale lui Putin

Astfel privind lucrurile, locotenenții lui Putin au dreptate. Fără el, sistemul nu funcționează, fără el se prăbușește. Un astfel de colaps i-ar lovi însă în primul rând pe cei de numele cărora se leagă edificarea acestui aparat de putere. De aceea, Vladimir Vladimirovici Putin este probabil condamnat să facă până la capătul zilelor sale ceea ce face deja de 20 de ani. Să fie președintele țării sale, căreia i-a dat la început orientare, dar pe care nu o mai guvernează de multă vreme spre binele cetățenilor săi, ci în paguba statelor vecine. Un interlocutor occidental l-a întrebat cândva pe Putin cum își închipuie că va trăi când va fi pensionar. Se pare că nu a primit răspuns.

Stabilitatea care este apreciată și în Occident drept o calitate a îndelungatei domnii a lui Putin se vădește a fi o himeră. Exact ca și vorbele cu două înțelesuri care au acompaniat prima sa alegere în urmă cu 20 de ani.