Putin a subestimat SUA și NATO (SpotMedia) | România | DW | 01.02.2022
  1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages
Publicitate

Vocile celorlalți

Putin a subestimat SUA și NATO (SpotMedia)

Președintele Rusiei caută o soluție pentru a ieși din groapa pe care a săpat-o Occidentului, scrie Valentin Naumescu pentru Spotmedia.ro. Expertul în relații internaționale prezintă cinci scenarii posibile.

După retragerea din Afganistan, care părea să sugereze, în august-septembrie, că Statele Unite ale Americii sunt în declin și nu vor mai avea apetit pentru confruntări internaționale și mobilizări militare departe de casă,Vladimir Putina crezut că a venit momentul prielnic să șantajeze Occidentul cu războiul, pentru a reinstaura sfera de influență rusească în Europa de Est și a recâștiga un loc de superputere la masa giganților globali, alături de SUA și China.

Credea, de asemenea, că pandemia a creat în ultimii doi ani suficientă epuizare, nemulțumire și nervozitate în societățile occidentale pentru a produce un puternic curent anti-sistem, tulburări și destabilizări sociale și politice care să împiedice coagularea unui răspuns unitar și ferm al Vestului, obligând astfel, prin dezbinare internă, SUA, NATO și UE să recunoască necesitatea rebalansării raporturilor de forță cu Rusia și nevoia unei noi ordini de securitate. Credea că e momentul să acționeze decisiv și că vremea puterii Rusiei a revenit.

Putin a fost deștept însă doar pe jumătate și teribil de neinspirat în cealaltă jumătate a raționamentului său. Ceea ce a intuit corect este că, în acest deceniu, într-adevăr se reconstruiește ordinea globală pe aliniamentul bipolarității strategice, economice și culturale SUA/Occident versus China iar dacă Rusia nu încearcă să revină acum ca mare jucător global, respectat și temut de toată lumea, după 2030 îi va fi foarte greu (dacă nu imposibil) să mai conteze ca putere amenințătoare și decisivă, de care să se țină cont pe plan mondial.

Regimul de la Moscova a mizat greșit. Rusia nu se numără printre primele 10 economii ale lumii, fiind depășită ca PIB până și de puteri de rang mediu precum Italia sau Canada, ca să nu mai vorbim de criteriul inovație tehnologică și științifică, la care Rusia este pe locul 45 (!), ceea ce o scoate practic din cursa pentru remodelarea lumii. În afara rachetelor nucleare, care nu prea mai sunt astăzi luate în considerare în raportul de forțe, devenind inutilizabile din multe puncte de vedere, argumentele Rusiei pentru supremație mondială lipsesc cu desăvârșire.

Ceea ce a a ignorat Putin și l-a făcut să cadă în groapa pe care singur a săpat-o în Europa de Est poate fi explicat prin cel puțin trei factori.

În primul rând, capacitatea uriașă de mobilizare și unificare a Occidentului în fața unei amenințări definite ca dușman comun, atitudine pe care SUA și Marea Britanie au reușit întotdeauna să o impună cu succes - în toate cele trei mari războaie ale secolului XX, cele două Mondiale și cel Rece. Occidentul pare slab și divizat doar atunci când nu are un dușman comun de care să se teamă. În momentul în care apare amenințarea existențială, se produce „miracolul”: solidarizarea politică, economică, militară, culturală și civilizațională apare imediat. Oricine pune în pericol status-quo-ul și supremația Vestului este perceput ca inamic, fiind izolat și copleșit de forța a peste 30 de națiuni democratice, libere și bogate, care își unesc resursele împotriva agresorului.

Nu întâmplător Gorbaciov le-a spus, mai în glumă, mai în serios, occidentalilor în 1990, la Paris: „V-am făcut cel mai mare rău, v-am lăsat fără dușmani!” Putin a reinventat dușmanul Occidentului și în felul acesta a reinventat Occidentul.

Nu s-a produs nici ruptura pe care o spera, între SUA, Marea Britanie și UE, și nici măcar între Vestul și Estul Europei. Deși mulți se uită urât în prezent la Germania și o bănuiesc de „gaze în politica externă” („flatulență diplomatică” social-democrată), Berlinul nu a trădat, cel puțin nu deocamdată, iar poziția noului guvern a fost fermă, incluzând blocarea Nord Stream 2 dacă Rusia va porni războiul asupra Ucrainei.

Până și oportunistul Macron, aflat în campanie electorală, cu două luni înainte de alegeri, s-a prins că tema lui predilectă, autonomia europeană și Armata Europeană a UE, nu prea mai are căutare, și s-a reorientat rapid, preferând să pozeze în mare putere garantă în cadrul NATO, dispusă să trimită militari în România, pe lângă cei americani, dacă guvernul de la București semnează contractul pentru corvete. În fine, vom mai avea ocazia să vorbim despre amploarea, credibilitatea și stabilitatea prezenței militare franceze în România și despre cumpărăturile pe care trebuie să le mai facem din oferta industriei franceze de apărare...

În al doilea rând, Putin nu a fost suficient de atent la istoria politică a SUA – multe președinții slabe în interior s-au relansat prin războaie purtate în numele libertății, dreptății și al valorilor democratice și prin mobilizarea sentimentului național bipartidist, care unifică societatea americană tocmai atunci când ai crede că este definitiv ruptă și la pământ. De la Woodrow Wilson la Roosevelt și de la Reagan la Clinton sau George W. Bush, vom vedea cât de mult a contat acțiunea externă în relansarea unor mandate controversate pe plan intern.

Niciun președinte american nu se teme de război, dimpotrivă, poate vedea în identificarea unui dușman al țării sau într-o mare operațiune militară externă un excelent prilej de trezire a giganticei economii americane, a complexului militar-industrial de proporții bugetare fabuloase, a înnoirii tehnologiilor, a activării serviciilor de informații și rețelei externe impresionante de prieteni ai Americii, a dinamizării alianțelor pe care SUA le menține dormante pe toate continentele etc. Pentru că mizele pe care le apără America în lume sună atât de nobil, niciun președinte american nu a pierdut al doilea mandat din cauza intrării într-un mare război. Abia ce se mai dezmorțește și iese la încălzire mașinăria de război americană, anchilozată în obositoarele războaie culturale și ideologice interne, între progresiști și conservatori. Abia așteaptă cohorte întregi de super-experți din armată și sistemul agențiilor guvernamentale, bine plătiți, să arate ce tehnici de luptă și contracarare de ultimă generație au mai descoperit și la ce sunt utili. Deci, o mare iluzie să-și închipuie cineva că SUA poate fi șantajată cu războiul...

În al treilea rând, curentul populist naționalist anti-sistem și anti-occidental pe care Rusia s-a străduit atât de mult în ultimii ani să îl alimenteze în țările occidentale nu a reușit să blocheze deciziile guvernamentale ferme, favorabile susținerii Ucrainei și consolidării NATO pe Flancul Estic. Idioții utili ai Rusiei nu s-au dovedit suficient de credibili în a întoarce politica statelor membre ale NATO și UE. Când alegi oameni de așa slabă factură morală (unii dintre ei infractori repudiați în țările lor), educațională (majoritatea agramați) și intelectuală (semidocți și sfertodocți) ca agenți de influență, impactul sabotajului prevăzut asupra democrațiilor liberale din lumea occidentală nu poate fi decisiv, ci, în cel mai bun caz pentru Rusia, enervant. Cazul României este edificator, dar experiențele sunt similare și în alte țări din Europa. Lumea bună europeană nu susține Rusia, dictatura de la Moscova și aberațiile putiniste, oricât ar pompa fabricile rusești de troli în rețelele sociale. Din fericire, lumea bună europeană încă formează masa critică decizională în țările membre ale UE și NATO, deși procentele conspiraționiștilor și fanaticilor anti-sistem au început să crească peste tot.

Citiți articolul integral AICI

Vă mai recomandăm

Audio şi video pe aceeaşi temă