1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Puterea vrăjitoarelor vs. puterea parlamentarilor

13 aprilie 2011

„Legea vrăjitoarelor” este unul din puţinele subiecte din 2011 care au trezit interesul larg al presei internaţionale în ceea ce priveşte România. Legea se potriveşte cu un alt stereotip asociat României, Dracula-land.

https://p.dw.com/p/10sVX
Ritual la Chitila împotriva "legii vrăjitoarelor"Imagine: AP

Legea nu a fost aprobată, ea fiind definitiv respinsă în Camera Deputaţilor. Care sunt motivele acestui eşec? Ne-a răspuns chiar iniţiatorul legii, deputatul democrat-liberal, Alin Popoviciu:

„Spre surprinderea mea sunt foarte mulţi oameni cu şcoală şi facultăţi care apelează la vrăjitoare în România. Surprinderea mea mare a fost în Parlament, atunci când am scos această lege. M-am întâlnit cu deputaţi şi senatori care au fost la vrăjitoare şi mi-au spus că nu vor semna pentru că le e teamă. Mi-au spus foarte temători că ei nu sunt foarte credincioşi şi le e teamă să nu li se întâmple ceva. Oamenii şi-ar fi dorit, au zis că e ok, dar le era frică să voteze şi să semneze, pentru că 'dacă li se întâmplă ceva' şi vrăjitoarele îi 'blesteamă pe toţi' cei care au votat legea”.

Exemplele de parlamentari români care cred în puterea vrăjitoriei sau a altor activităţi paranormale nu sunt rare şi orice jurnalist acreditat la Parlamentul României îţi poate enumera măcar trei astfel de cazuri.

Dar publice sunt doar câteva nume, unul fiind cel al lui Viorel Hrebenciuc, politician influent al partidului de opoziţie social-democrat, precum şi - indirect - al preşedintelui Traian Băsescu şi al fostului candidat prezidenţial, Mircea Geoană, ambii consiliaţi de parapsihologul Aliodor Manolea.

Deputatul Alin Popoviciu subliniază însă o diferenţă greu de remarcat pentru neiniţiaţi: „Acest personaj nu s-a declarat niciodată ca fiind un vrăjitor sau tămăduitor. Este un personaj destul de discret în România, despre care se spune că ar avea astfel de puteri, dar nu cred că face parte din tagma vrăjitoarelor. Lumea nu merge la el ca la vrăjitoare”.

Nu doar vrăjitoarele şi parapsihologii pot prezice viitorul românilor, ci şi companiile de sondare a opiniei publice, a căror „precizie” a devenit deja subiect de glumă.

„Într-adevăr, mai ales în România, unde sunt multe companii care o dau în bară. Problema e că o dau intenţionat în bară. Sunt anumite firme afiliate anumitor partide din România şi fiecare face sondajul după cum i se dictează. Dar din nou spun, nu trebuie să plătim pentru asta. Plăteşte partidul. Populaţia nu este afectată. Poate să creadă sau să nu creadă în sondajul respectiv”, explică Alin Popoviciu motivele pentru care vrăjitoarele ar putea fi amendate pentru preziceri greşite, dar astfel de companii nu.

Într-un Parlament pare-se plin de politicieni cu frică de vrăjitoare, Alin Popoviciu joacă rolul politicianului lucid. L-am ispitit totuşi, rugându-l să facă o predicţie: „Dacă aş face o predicţie aţi considera că sunt un vrăjitor. Mă feresc de predicţii pentru că nu ştiu să le fac şi nu am harul de a prezice ceva. Sunt convins că unii chiar au harul ăsta, numai că eu nu i-am găsit încă.” Până la urmă totul se reduce, iată, la o chestiune de har.

Autor: Vlad Mixich
Redactor: Petre M. Iancu