Punctele fierbinţi ale Europei, mai aproape de România

Când puterile occidentale şi-au dat binecuvântarea în februarie pentru independenţa provinciei sârbe Kosovo, criticii au avertizat că acest eveniment va declanşa manifestări violente ale separatiştilor din întreaga Europă. Astăzi, în timp ce câmpul de luptă al provinciilor separatiste georgiene fumegă încă, un Occident anxios încearcă să prevadă dacă alte conflicte vor mai izbucni în fostele republici sovietice.

NECAZUL GEORGIENILOR, BUCURIA SEPARATIŞTILOR

Dobândirea independenţei de către cele două provincii georgiene „fără urmă de îndoială că va da speranţe ambiţiilor de independenţă” ale separatiştilor din Transnistria, a spus colonelul Christopher Langton, expert de securitate al Institutului pentru Studii Strategice Internaţionale din Londra.

Nu este clar încă rolul jucat de Rusia în războiul georgian, căci Tbilisi acuză Moscova de agresiune în timp ce Moscova insistă că a intervenit doar pentru a proteja vieţile civililor. Dar înainte de izbucnirea conflictului, Rusia a fost cel mai înfocat suporter al celor două regiuni separatiste - în special după apariţia aspiraţiilor euro-atlantice ale administraţiei georgiene.

VECINII ROMÂNIEI SUNT LUAŢI ÎN VIZOR

Analiştii susţin că intervenţia ruşilor reprezintă un avertisment pentru Ucraina şi Moldova - două foste republici sovietice cu orientări prooccidentale dar şi cu forţe militare ruseşti staţionate pe propriul teritoriu. Conflictul georgian „este un avertisment sever dat Ucrainei care spune că apropierea ţării de NATO poate duce la divizarea ei”, a declarat expertul în apărare Dusan Reljic, de la Institutul pentru Securitate şi Afaceri Internaţionale din Berlin. Mai este vorba şi de „accelerarea eforturilor ruseşti de a-şi creşte influenţa în regiune” şi în jurul graniţelor, mai spune colonelul Christopher Langton.

Moscova dispune în Transnistria şi în peninsula Crimeea din Ucraina nu doar de o importantă prezenţă militară, dar şi de suportul populaţiei rusofone. Analiştii susţin că hotărârea membrilor NATO de a lua în calcul continuarea extinderii în est a convins Moscova că singura posibilitate de a stăvili acest proces este promovarea secesiunii regiunilor separatiste din zonă. „Când există o populaţie rusească legată de Rusia, atunci acele teritorii se pot desprinde…Aşa că dacă Ucraina insistă să se alăture NATO este probabil ca o parte din teritoriul ei să se desprindă de ţara mamă”, mai spune Dusan Reljic.

IMPERIUL CARE VREA SĂ RENASCĂ

Se pune însă întrebarea dacă Rusia chiar este dispusă să apese pedala acceleraţiei până la capăt şi să ceară independenţa Crimeii sau a Transnistriei, date fiind şi reacţiile internaţionale furtunoase declanşate de intervenţia în Georgia. Observatorii susţin că pe termen lung acest tip de comportament nu poate fi exclus, pentru că principalul obiectiv al politicii externe ruseşti este acela de a-şi reclădi influenţa în Europa în detrimentul NATO. Liderii de la Moscova au declarat deja limpede că pentru ei oferta de aderare la NATO a Ucrainei şi Georgiei ar fi o ameninţare directă. Tocmai de aceea importanţa strategică a Crimeei şi Transnistrei creşte enorm, cele două regiuni dominate de ruşi întinzându-se chiar la marginile Ucrainei.

Christopher Langton mai spune că „dorinţa Ucrainei de a intra în NATO creşte pentru Rusia importanţa strategică a Transnistriei”, în timp ce orice escaladare a tensiunilor dintre Moscova şi Kiev „se vor reflecta asupra situaţiei din Crimeea”. Însă pe termen scurt este improbabil ca astfel de temeri să se materializeze.

UN CONFLICT PRIN PROCURĂ

Mâinile Rusiei sunt acum ocupate în întregime cu gestionarea crizei de după războiului georgian, şi anumiţi membri ai NATO susţin că tocmai acest conflict demonstrează că Georgia nu este pregătită să devină membră NATO.

Având însă în vedere că membri cheie ai organizaţiei nord-atlantice, şi în special Statele Unite, fac presiuni pentru aderarea Georgiei şi Ucrainei, există pericolul ca Rusia să simtă că nu are altă opţiune decât aceea de a-şi lovi vecinii înainte de a fi prea târziu. „În trecut răspunsul ar fi fost nu, acesta nu este un conflict prin procură între marile puteri. Dar pe măsură ce trece timpul, răspunsul devine din ce în ce mai mult da”, a mai afirmat colonelul Christopher Langton.

Prin urmare, în Europa de Est principalul factor de instabilitate devine pe zi ce trece strategia de politică externă a Moscovei. Semnificaţia acceptării României ca membru în Alianţa Nord-Atlantică îşi dezvăluie importanţa covârşitoare abia astăzi, la mai bine de patru ani de la intrarea românilor în NATO. Căci în timp ce vecinii apropiaţi sunt preocupaţi de ameninţarea tancurilor ruseşti, românii aflaţi la doar câteva sute de kilometri distanţă îşi fac nestingheriţi vacanţele în Europa occidentală.