Puciul cleptocraţilor

Nu e prima dată cînd Karl Peter Schwarz demonstrează că e dotat cu un fin radar, apt să desluşească realitatea şi în pofida ceţei care, la ordinele post- şi neocomuniştilor, sau ale oligarhiei născute din şi aliate cu ei, se lasă uneori asupra scenei politice dîmboviţene.

Analistul german o spune clar şi fără echivoc: „Suspendarea preşedintelui Băsescu se datorează meritelor sale”.

Prestigiosul jurnalist începe prin a aminti de candoarea cu care Băsescu a admis în faţa micilor ecrane, în timpul dezbaterii sale electorale opunnîndu-l pesedistului Adrian Năstase, că românii merită ceva mai mult decît să fie condamnaţi să aleagă între doi candidaţi comunişti. E posibil ca tocmai această onestitate să-i fi adus atunci victoria, e de părere autorul, devreme ce „românii îşi apreciază preşedintele tocmai pentru că spune lucrurilor pe nume şi încalcă legea tăcerii”.

Karl Peter Schwarz face la fel. Potrivit lui, Băsescu, „deşi produs al sistemului, s-a plasat împotriva lui, încercînd să creeze în România statul de drept, în care legea să fie aceiaşi pentru toţi”.

De aici decurge logic restul. „Puciul antibăsescian e opera cleptocraţilor”, relevă ziaristul german. Care nu e însă cîtuşi de puţin encomiastic la adresa lui Băsescu şi nu uită să menţioneze defectele preşedintelui suspendat, în special „egoul său hipertrofiat, care îi este şi cel mai mare duşman”. Jurnalistul din Frankfurt mai adaugă faptul că (Băsescu) „vorbeşte uneori mai repde decît gîndeşte, că-şi supără cei mai buni consilieri, sau pierde din vedere miza mare pentru a se angaja în bătălii neînsemnate”....

Între altele, autorul menţionează şi presupusa slăbiciune prezidenţială pentru „partenere tinere, ce provoacă sindromul răspîndit al bărbaţilor puternici, seduşi să comită greşeli, pe care nu le-ar ierta în veci altora”. Dar cu suspendarea „toate acestea n-au de-a face nici în clin nici în mînecă. Nu din cauza slăbiciunilor, ci din pricina valorii sale a fost suspendat preşedintele”, constată sec editorialistul influentului ziar conservator german. Potrivit căruia, „dincolo de frontierele de partid, deputaţii şi senatorii au votat contra lui, pentru că angajamentul său în favoarea statului de drept nu era compatibil cu nevoia cleptocraţiei parlamentare de protecţie în faţa urmăririi penale”.

Autorul relevă că „lovitura de stat dată de hoţi dindărătul paravanului parlamentarismului are drept scop să readucă justiţia sub influenţa guvernului şi a mafiei criminale, ale cărei interese diverse includ furtul necontrolat din avutul public, spălarea de bani şi escrocheriile financiare. In România, comuniştii s-au autoprivatizat” permiţîndu-şi să dispună şid e propirul lor partid, mai remarcă ziaristul german. Schwarz semnalează bunăoară „poziţiile fruntaşe ocupate de foşti securişti de felul lui Dan Voiculescu, preşedintele Comisiei parlamentare care-l anchetează pe Traian Băsescu, în conducerile unor instituţii, concerne şi televiziuni.

Suspendarea operată în parlament, e cea de-a doua fază a puciul, amorsat în martie, notează Karl-Peter Schwarz, pentru care criticile de anticonstituţionalitate formulate împotriva preşedintelui sunt vădit lipsite de orice substanţă.

Autorul informează în context elita germană cu privire la adevăratele motive ale amînării alegerilor europene şi ale remanierii cabinetului Tăriceanu „în răspăr faţă de îndreptăţitele obiecţii constituţionale ale foştilor miniştri de interne şi justiţie”, Blaga şi Macovei. In spatele acestor demersuri ale premierului „s-a situat frica de un grav eşec electoral al PNL. Iar foştii comunişti din PSD susţin trădarea la care s-a dedat Tăriceanu faţă de alegătorii săi din 2004, susţinînd în forul legislativ executivul său minoritar”.

La acest rechizitoriu cum nu se poate mai tranşant pentru peisajul mediatic german, în care acuzele şi criticile sunt adesea edulcorate, autorul articolului adaugă şi dimensiunea europeană a chestiunii.

„Paradoxal, reformele din România au beneficiat de euroscepticismul multor occidentali”, reliefează Karl-Peter Schwarz, evocînd succesele notabile repurtate de Monica Macovei, care, cu sprijinul comisiei europene, „a adoptat legi de combatere a corupţiei mai severe decît în multe alte ţări”. Odată cu aderarea, „Uniunea Europeană şi-a pierdut însă mijloacele de presiune eficiente, iar parlamentarii au profitat instantaneu, pentru a stopa reformele sau a le castra”. După „demiterea lui Macovei şi suspendarea lui Băsescu s-a deschis larg poarta înlocuirii procurorilor şi judecătorilor care s-au distins în lupta împotriva corupţiei”.

Incît România, conchide autorul, „a fost şi rămîne ca şi în era comunistă un caz special”. Iar clauzele de salvgardare incluse în tratatele de aderare cu UE nu sunt de-ajuns pentru continuarea reformelor, „reversibile ori de cîte ori dispare presiunea”