PSD spre o noapte a cuţitelor lungi

Cei trei ani şi jumătate de puşcărie cu executare luaţi de Liviu Dragnea prin verdictul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie marchează un punct de cotitură în istoria românilor. De aici încolo se despart apele nu doar pentru o naţiune îndelung obidită şi masiv manipulată. Ci şi pentru sistemul ei politic. Şi pentru PSD.

Decizia judecătorilor în procesul şefului PSD şi a Camerei Deputaţilor, protestele antiguvernamentale şi antiparlamentare din Bucureşti şi alte mari oraşe ale ţării, precum şi, paradoxal, recursul la violenţe a unei jandarmerii reşapate să apere tirania de o societate civilă de tip european demonstrează că democraţia românească e încă în viaţă. 

În ce măsură această democraţie se va izbăvi durabil de tentativele de a o extermina depinde în cea mai mare măsură nu de o Europă anemiată de propria ei degringoladă şi incapacitate de a desluşi pe ce drum s-o ia. Nici de aliaţi sau de politicieni, Ci de cetăţenii români.

Dar ce viitor mai are PSD? Va scăpa oare principalul partid guvernamental de oprobriul, tot mai asiduu împărtăşit de electorat, din care o parte tot mai amplă îl califică drept "ciuma roşie”? Se va dezbăra de propriile reflexe şi ticuri formaţiunea rămasă, sub Dragnea, un partid naţional-comunist, axat pe furt legiferat şi pe torpilarea dorinţei românilor de a se bucura de justiţie, anticorupţie, democraţie şi de o europenitate autentice?

Sau va ajunge PSD, mai devreme sau mai târziu, să fie desfiinţat, dar nu vremelnic şi formal, cum, spre a placa furia populară, a lichidat PCR Ion Iliescu, în 1989, înainte de a ascunde partidul în FSN, ci definitiv, ca PNŢCD, ori pe decenii, cu lustraţie severă, aşa cum o va reclama un electorat profund dezabuzat?

Viteza cu care PSD va înţelege că e în faţa unei opţiuni decisive şi că miza ei e propria supravieţuire ca partid ţine, în bună măsură, de ce e în capul granzilor PSD. În cauză nu e însă doar inteligenţa caizilor partidului. Un rol important îl va juca frica de popor şi, deci, toleranţa, iscată de această frică, a baronilor PSD, faţă de impertinenţa fără precedent a lui Dragnea.

Care nu s-a mulţumit să-i fure pe români, să agonisească, în răstimp, ample averi şi să încalce legea cum a vrut. Ci-şi bate joc în continuare de ţară, de spiritul constituţiei şi, mai ales, de popor, dar şi de mai-marii partidului, aplicând tuturor noi şi noi palme pe obraz. 

Or, toate acestea nu sunt un secret nici  în partid, nici în ţară, nici în afara ei, în ciuda lătrăturilor televiziunilor afiliate, a miasmelor WC-urilor din curtea multor alegători PSD-işti, ori a propagandei ruseşti, care-l iubește pe Dragnea şi ai lui.

De cealaltă parte a baricadei, tot mai multor români le este tot mai clar că fiecare secundă în care un lider politic infractor, rămas în libertate doar pentru că poate, refuză să demisioneze din toate funcţiile sale, e una prea mult. Că e o sfidare la adresa cutumelor civilizaţiei. Că aceste secunde, în fond intolerabile, sunt tot atâtea insulte la adresa românilor, a justiţiei, a ideii de suveranitate naţională, a prestigiului social-democraţiei şi a parlamentarismului.

Din ce în ce mai mulţi înţeleg că, a tolera pretenţia tiranului de a continua să conducă în baza unei tot mai hilare prezumţii de nevinovăţie, deşi Dragnea a accelerat masiv asasinarea, o vreme lentă, a democraţiei româneşti e, totodată, nu numai un scuipat pe figura lumii libere. Ori o flegmă pe ceea ce a mai rămas din Europa. Ci şi ultima ofensă majoră la adresa unei Românii care, surpriză, a încetat să mai suporte, din poziţia culcat, cizmele PSD-iste pe grumaz.

Căci pe nesimţite, ţara a dobândit în ultimele decenii o veritabilă clasă de mijloc, care nu mai poate accepta să încaseze, în genunchi, fără să crâcnească, bâte comuniste pe spinarea încovoiată.

Aşa se explică protestele din ultimele zile. Tot aşa curajul judecătorilor, capacitatea lor de a rezista masivelor campanii de intimidare, spre a sluji justiţiei prin condamnarea la închisoare cu executare a sinistrului capo di tutti capi. Aşa, în fine, se explică decizia răufăcătorului, probabil recidivist, investigat şi de brazilieni, precum şi a marionetelor sale din guvern şi parlament, de a miza pe ultimele lor atuuri, în speţă pe forţă, pe provocări ale jandarmeriei în confruntarea cu proteste paşnice, legitime, precum şi pe vituperarea delirantă a verdictului judecătoresc, de către camarila sa compusă din semianalfabeţi, vai, ca "încălcare" chipurile "gravă a Constituţiei". 

Desigur că anii de nefăcute dragniote la conducerea partidului şi a ţării au săpat şi în partid brazde şi prăpăstii adânci. Răzbate din adâncurile sale postcomuniste duhoarea multor leşuri politice. PSD a strâns, în catacombele fostei grupări bolşevice, grămezi de iritări şi sumedenie de nemulţumiţi, de la Ponta la Ecaterina Andronescu şi retur, cu toţii perdanţi ai dragniotizării. Rău scindat, partidul ar mai avea o singură şansă de a supravieţui propriului clivaj şi munţilor de cadavre din dulap.

I-ar trebui însă, în acest scop, rapida descotorosire de liderul său excesiv de hămesit. Şi-ar mai avea nevoie de o grabnică întoarcere din funesta rătăcire naţional-comunistă şi promoscovită, pe care i-a prescris-o Dragnea spre a se scăpa de puşcărie.

Întoarcere? Prea bine. Dar unde? La matca, în fapt la masca sa pro-occidentală şi social-democrată.  

Dar e mai uşor de spus decât de făcut. Căci PSD agonizează. E cu un picior în groapă, deşi manifestaţia ordonată de Dragnea la 9 iunie a încercat, fără succes, să-i mimeze şi să-i acrediteze o părelnică vitalitate. În ciuda mimei, a aparatului şi a puterii politice pe care o mai deţine mulţumită fondurilor din administraţie şi slăbiciunii opoziţiei, starea morală a partidului e extrem de precară.

Concomitent, lista păcatelor lui e atât de lungă şi de odioasă şi, din acest motiv, furia poporului atât de intensă, încât e greu de crezut că disidenţii din interiorul său vor reuşi să evite înecarea partidului de gât cu Liviu Dragnea. Cert e, totuşi, că unii vor încerca să salveze partidul.

Or, pentru că nici Dragnea şi nici şoferii, secretarele şi ideologii lui nu dau semne să plece de bunăvoie, salvatorilor nu le va rămâne decât alternativa unei nopţi a cuţitelor lungi.

Către ea pare să se îndrepte, inexorabil, PSD.