PSD după Dragnea | România | DW | 22.06.2018
  1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages
Publicitate

România

PSD după Dragnea

Marea dificultate a liderilor PSD nu este să-i ceară lui Liviu Dragnea să demisioneze, ci să explice propriilor militanți de ce s-au dezis de Liviu Dragnea. Mai ales după manifestația din 9 iunie.

Condamnarea lui Liviu Dragnea în dosarul angajărilor fictive este o veritabilă traumă pentru PSD. Este a doua oară când un președinte al partidului suferă o condamnare și am putea spune că social-democrații au trecut razant pe lângă a treia în cazul lui Victor Ponta. Dar de data aceasta e mai rău ca niciodată, căci partidul pare să-și fi epuizat resursele. PSD este un partid mare, neîndoielnic, dar nu mai are, după toate aparențele, oameni capabili să preia rolul conducător. Fostul președinte Traian Băsescu spunea recent la congresul PMP, vorbind despre situația generală a politicii, că astăzi nu mai sunt lideri și că partidele trebuie să se adapteze la această realitate. El se referea pesemne la un zeitgeist, la o situație identificabilă peste tot în lume, atâta doar că aici criza personalului politic este mult mai acută. Componența Cabinetului de la București pare să fie și ea expresia acestei precarități, căci cu fiecare schimbare de echipă (și au fost două până acum) standardele au scăzut tot mai mult. Este posibil ca PSD să fi ajuns la fundul sacului, chiar dacă se bucură pe mai departe de susținere populară.

Reacțiile de primă instanță au fost înecate de emoție. Prim-ministrul, Viorica Dăncilă, a ținut în primul rând să-și exprime loialitatea, dar a făcut-o într-un mod care îi închide orice perspectivă, și destui alții au procedat la fel, într-o pornire pur afectivă. Singura reacție politică a aparținut Gabrielei Firea, primarul Capitalei care s-a prezentat dintr-o dată ca potențial candidat la șefia partidului. Ocolind cu grijă subiectul minat al justiției, Gabriela Firea a cerut totodată solidaritate și s-a disociat aluziv de Victor Ponta și de ceilalți care ”vorbesc din afara echipei”. În orice caz, discuția despre succesiunea lui Liviu Dragnea începe din acest moment să pară firească, chiar dacă nimeni nu va vorbi explicit despre asta.

Un aspect politic mai puțin discutat, deși este întrucâtva uimitor, e ostilitatea cu care Liviu Dragnea este privit de opoziție și inclusiv de simpatizanții ei care manifestează cu regularitate în Piața Victoriei. Este uimitor, deoarece Liviu Dragnea nu este o figură clivantă cum se spune, nu are radicalitatea de ton a unui Traian Băsescu, nu are opinii tranșante, ci dimpotrivă este omul discursului învăluit și aluziv și o aparență conciliantă. Dar pesemne că adversarii au intuit că distrugând liderul, partidul va intra în derută.

PSD a câștigat alegerile fără să spună prea multe lucruri explicit, dar în același timp votanții săi ”au înțeles”, adică au participat la același tip de comunicare aluzivă cu mesaje abia schițate, dar de aici vine și marea sa slăbiciune. Guvernul și partidul au insistat mereu în a spune că trebuie să aplice programul de guvernare în litera lui strictă, ceea ce paradoxal înseamnă mai curând că nu au un veritabil program. Desigur PSD are o listă întreagă de obiective bine precizate, dar un program este și mai mult și mai puțin decât atât. Un program are nevoie de un sistem de idei, de o ancoră doctrinară, ceea ce i-ar permite unui guvern să se abată de la litera programului și să rămână totodată perfect loial angajamentului său de principiu. Și în practică nici nu se poate altfel, căci un guvern nu poate lucra ca liderii de sindicat care primesc de fiecare dată un mandat imperativ.

Or, când partidul nu are cu adevărat un program, liderul devine indispensabil. Fără program și fără un conducător capabil să asume responsabilitatea abaterii de la lista strictă de obiective, un partid e pierdut. Într-un anumit sens liderul ține loc de program nu doar prin capacitatea lui de a lua decizii, ci mai ales pentru că aderenții și simpatizanții se identifică cu el.

Probabil că în clipa de față marea dificultate a PSD nu este să se dezică de Liviu Dragnea, să-i ceară acestuia demisia și așa mai departe, ci să explice propriilor votanți de ce s-au dezis de Liviu Dragnea. Mai ales după manifestația din 9 iunie. Liderii de rangul al doilea din PSD ”nu se tem” de Liviu Dragnea, ci de reacția militanților care vor vedea în acest gest o trădare. De aici și tentația de a contesta sentința de condamnare, de a ”rezista” , de a lupta ”până la capăt”. Așa se explică faptul că organizațiile locale ale PSD au dat în majoritatea lor comunicate de sprijin. În logica de până acum a partidului nu aveau încotro. Cam asta ar fi în acest moment situația PSD-ului, care, pur și simplu, nu vede continuarea. Până și ce se va întâmpla cu partidul după Dragnea ține acum de decizia lui Dragnea.