PSD-AUR, o majoritate volatilă și cu viață scurtă. De ce?
7 mai 2026
Încă de săptămâna trecută, au existat voci importante în PNL care spuneau că, în cazul votării moțiunii de cenzură, liberalii vor intra în Opoziție, pentru că Ilie Bolojan a reușit să unească partidul în jurul lui.
“Astăzi, urmașii lui Iliescu – pesediştii – se pretind pro-europeni și susțin că vor binele României, când, de fapt, vor să dea jos cel mai pro-european și mai reformator premier pe care l-am avut”, a anunțat Siegfried Mureșan (PNL), unul dintre cei mai influenți europarlamentari din România, în ziua votului moțiunii de cenzură.
“Indiferent de rezultat, cred că românii au învățat lecția de acum 36 de ani și nu vor mai crede poveștile urmașilor lui Iliescu”, a mai spus el.
“Indiferent de votul de astăzi, continuăm drumul pro-european și pro-reforme deschis de Ilie Bolojan”, a mai adăugat Siegfried Mureșan, sugerând că partidul va rămâne solidar cu liderul său.
Puciul lui Cătălin Predoiu, Rareș Bogdan, Hubert Thuma, Nicoleta Pauliuc și Alina Gorghiu, ca să numim figurile mai vizibile și care au negociat cu Sorin Grindeanu și Olguța Vasilescu un nou USL, n-a reușit, deoarece mulți primari, deputați și senatori s-au uitat la cifre. Nu la cele publicate de CURS și Avangarde, ci la cele reale pentru care se plătesc bani grei.
Conform acestora, PNL a ajuns la 23%, iar Ilie Bolojan are spre 30 de puncte încredere, și asta înainte de moțiune, iar tendințele din studiile sociologice indică în continuare creștere.
Cu aceste cifre pe masă, atât primarii, cât și parlamentarii au înțeles că, pentru un sacrificiu de maximum doi ani, în timp ce ei rămân în funcție, își pot prelungi mandatele, dar au și marea șansă de a face parte din cea mai mare forță politică din România.
Puteţi citi articolul integral AICI.