PSD şi ″jivinele capitaliste″ | România | DW | 23.11.2017
  1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

PSD şi "jivinele capitaliste"

Sunt animalele de pradă inteligente? Cât timp îşi procură ceea ce înfulecă sunt mai deştepte, în orice caz, decât vânatul lor. Dar cum e cu PSD? Cât de bine merge mintea conducerii ei teleormănean-PRM-iste?

România actuală e ca o apă curgătoare. La malul ei un scorpion invită broasca să-l treacă râul. Cea din urmă e mefientă, dar lighioana otrăvitoare se jură că, neştiind să înoate, în interesul rămânerii în viaţă n-o va înţepa. Cucerit de logica arahnidei, brotacului îi revine încrederea. Se declară deci de acord. În mijlocul râului se trezeşte înţepat şi simte cum veninul îi ia viaţa. Păi, ce-ai făcut, exclamă bietul animal, scufundându-se: de ce ne-ai omorât? Iartă-mă, răspunse scorpionul înecându-se. Aşa mi-e firea, să înţep.

Înţeapă rău şi una din măsurile recente ale partidului guvernamental. Ea merită din multe puncte de vedere luată sub lupă şi analizată judicios. Nu de alta, dar şi alegătorii formaţiunilor aflate actualmente la putere au dreptul să înţeleagă ce se întâmplă în ţară.

În cauză e fundalul demersului PSD-isto-ALDE-ist de modificare a Codului Fiscal şi al trecerii contribuţiilor sociale de la angajator la angajat. Acest transfer degrevează doar aparent patronatul. Profită în fapt guvernul şi bugetul statului, împovăraţi fiind muncitorii şi salariaţii. Cei din urmă îşi văd lefurile şi salariile topindu-se la loc, după ce promisiunile mincinoase ale PSD hrăniseră iluziile alegătorilor partidului lui Liviu Dragnea.

Impactul achitării unilaterale, de către oamenii muncii, a dărilor pe care în orice stat civilizat le plătesc solidar și paritar patronii şi angajaţii e grav. Căci PSD nu se mulţumeşte să-i buzunărească pe cetăţenii minţiţi, cărora li se ia cu o mână ce li s-a dat cu alta. Partidul guvernamental nu bagă doar mâna în sac adânc. Distruge şi coeziunea socială, solidaritatea dintre angajatori şi angajaţi, dintre alegători şi aleşi, fără să se jeneze câtuşi de puţin că, în calitatea sa de partid ”social-democrat”, în loc să-i reprezinte pe muncitori, cum promite şi pretinde, moderând raporturile lor cu patronatul, îi împovărează finalmente pe toţi. În orice caz pe oamenii oneşti.

Şi îi atinge mai rău decât oriunde, în lumea capitalistă. Căci voia PSD, identică, fireşte, cu vrerea marilor patroni voraci, dar iresponsabili de oriunde, nu s-a putut impune în nicio ţară a OECD, fiind cotată aproape la unison ca nedreaptă şi necivilizată.

Că PSD a insistat totuşi s-o impună poporului român, ca şi cum românii ar fi idioţii satului european şi global, a supărat sindicatele serios. Pe bună dreptate. Dar şi uşor ipocrit. Căci ele ar fi trebuit să cunoască istoria mişcării muncitoreşti. Şi n-ar fi trebuit s-o ignore nici pe cea, mult mai scurtă, a PSD. Ar fi ştiut, prin urmare, că PSD numai partid muncitoresc şi de stânga n-a fost vreodată. Căci a reapărut în 2001 prin impostura unei contopiri cu un partid istoric capturat. I-a jefuit numele, spre a se reboteza şi a face dispărută urma numelui său ruşinos: PCR.

Pe de altă parte, nu e vina organizaţiilor muncitoreşti amăgite nu doar de propria ignoranţă, ci şi de şarlatania histrionicului partid al lui Dragnea, că, sub conducerea baronului de Teleorman, cel cu averi braziliene rămase la adăpost de vreun sechestru, PSD a devenit pe faţă reprezentantul politic al marelui capital autohton. Al oligarhiei. Din acest punct de vedere, sintagma ”grup infracţional organizat” capătă valenţe cu totul noi. Căci mai-marii PSD sunt nu doar stăpânii politici ai ţării în care demontează de zor, în interes propriu şi mafiot, statul de drept şi independenţa justiţiei sale.

PSD e şi un club de mari patroni. Ca orice castă feudală care se respectă, majoritatea membrilor acestui club select, alcătuit în bună parte din parveniţi, măscărici, escroci, plagiatori şi impostori de duzină îmbogăţiţi adesea peste noapte, e marcată nu doar de dorinţa de-a fi deasupra legii şi de a da la gioale multinaţionalelor, ci şi de o foame eternă. Prin urmare, nu mai are niciun chef să împartă taxele şi dările cu şerbii şi iobagii.

Chiar dacă n-ar chinui-o lăcomia perpetuă, chiar dacă n-ar simţi nevoia de un Lamborghini nou sau de un iaht mai dichisit, de sejururi în Dubai ori de un elicopter care să-l ia pe stăpânul suprem de pe acoperişul CC şi să-l scape de mânia proximei revoluţii, oligarhia JR-ilor pesedisto-aldeişti are o dezvoltată conştiinţă de sine. Lăfăindu-se în lux, noua elită suferă ori de câte ori i se aminteşte de obârşia ei modestă. Şi n-ar mai vrea în veci să-şi amintească din ce fetidă mocirlă se trage.

Nici măcar să se atingă, fie şi doar în statele de plată, de sumele achitate de plebe, să se lase astfel contaminată de nişte rumâni cam revendicativi şi, deci, nesuferiţi, pentru care piţipoancele oligarhiei PSD-iste şi-au manifestat în varii instanţe dispreţul suveran, nu ar mai vrea defel. 

Divorţul de această populime muncitoare şi de datoria solidarităţii cu ea trebuia deci să fie total. Desigur, furtul celor 21 la sută din salariul minim pe economie, sustras angajaţilor în beneficiul stăpânilor oligarhi ai unui buget copios şi sistematic sifonat de "statul paralel" condus de Liviu Dragnea, buget ce se cerea reumplut prin sacrificiu muncitoresc, a pus capăt nu doar iluziilor sindicale, ci şi nădejdilor deşarte ale unui amplu segment electoral.

Care, dezabuzat crunt, s-a văzut fără veste reunificat cu păturile prin forţa lucrurilor mai subţiri ale românilor alertaţi nu atât de starea precară a salariilor şi conturilor lor bancare, cât de modificarea legilor justiţiei, modificare anulând separaţia puterilor întru lichidarea statului de drept şi substituirea democraţiei liberale cu o proaspăt instalată dictatură parlamentară.

Cât de proastă trebuie oare să fii, ca putere pesedistă, să rişti această joncţiune revoluţionară, potenţial mortală pentru orice tiranică elită? Proastă rău. În trufia şi agresivitatea ei inconturnabilă, de animal de pradă veşnic flămând, gândirea conducerii teleormănean-PRM-iste a principalului partid guvernamental lasă mult de dorit. Chiar foarte mult. Ba chiar, la drept vorbind, este involuntar sinucigaşă.  

Întrucât însă impulsurile esenţiale ale extrem de carnivorei oligocraţii române ţine de tenia din maţul ei gros, precum şi de nu mai puţin gregara jenă de propria ei obârşie infectă, nu trebuie să mire pe nimeni că PSD n-a putut rezista ispitei. Aşa e scorpionul. Şi aşa-i e firea.