Proza Hertei Müller pe scena Naționalului ieșean | România | DW | 12.10.2018
  1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Proza Hertei Müller pe scena Naționalului ieșean

Regizoarea Mihaela Panainte prezintă volumul "Ținuturile joase" ("Niederungen") al laureatei Nobelului pentru Literatură într-o versiune scenică modernă, originală şi impresionantă. Premiera are loc loc sâmbătă.

În interviul acordat DW, înaintea premierei, Mihaela Panainte a vorbit, între altele, despre ce a atras-o la textul Hertei Müller, despre transpunerea scenică a acestui volum de proză şi despre lucrul cu echipa foarte tânără de actori din Iaşi.

DW: Ai fost invitată de Teatrul Naţional "Vasile Alecsandri”, de Institutul Goethe şi de Centrul Cultural German din Iaşi să montezi un spectacol pe scena ieşeană. De ce ai ales tocmai această culegere de povestiri a Hertei Müller? Ce te-a impresionat la acest text?

Mihaela Panainte (Mihail Onaca)

Mihaela Panainte

Mihaela Panainte: Lectura volumului "Ținuturile joase", de Herta Müller, mi-a adâncit convigerea fermă că primul semn al desprinderii brutale de copilărie, de un spațiu pur al existenței noastre apare atunci când ne izbim de cruzimea celor din jur. Satul (lumea), privit prin ochii copilului povestitor, este măcinat de tensiuni, tristețe și moarte. Naratoarea, aflată la vârsta inocenței, plonjează în acest bastion al cruzimii, printre obiecte, gânduri, amintiri, gesturi, mărturii, dispariții, priviri, spaime și închipuiri, revelându-i-se, astfel, lumea adulților, impregnată de fiorul morții. Problematica memoriei, identității, absenței, efemerității, discontinuității, timpului, ambiguității, oniricului mă preocupă în mod obsesiv în toate spectacolele mele. Am regăsit aceste teme în culegerea de povestiri a Hertei Müller. 

"E minunat când lucrezi cu actori vii, care cred încă în puterea teatrului"

Referitor la transpunerea scenica a "Ţinuturilor jose", ai recurs la formula "corului", inspirat din tragedia antică, reprezentând satul, cu toate faţetele şi personajele sale caricaturale, în parte groteşti, văzute din perspectiva copilului. Din acest cor se desprind "soliştii", întruchipând diferitele personaje, la care se adaugă si o povestitoare - autoarea Herta Müller. Ce alte mijloace de expresie ai folosit?

Mălina Lazăr şi Horia Veriveş în spectacolul Ţinuturile joase (Odin Moise)

Mălina Lazăr şi Horia Veriveş în spectacolul "Ţinuturile joase"

După ce citesc textul, mă preocupă foarte mult spațiul. În acest proiect am colaborat cu artistul Dan Istrate, un sculptor extrem de special, care lucrează în marmură la Carrara. El mi-a propus un spațiu de imagine oglindită, una dintre iluziile optice rar conștientizate în cotidian. Copilăria este starea de grație în care ni se formează propria oglindă. Amintirea copilăriei este starea de grație în care ne căutăm în reflexie, în încercarea timidă și esențială de a ne înțelege. Îmi place foarte mult să lucrez cu acest personaj colectiv. Mă inspiră. Scufundarea în acest univers reprezintă un drum inițiatic printre vise, așteptări și temeri continue, unde granița dintre realitate și imaginar dispare. Ascuțimea percepțiilor copilei o forțează să descopere sufletele pustiite ale locuitorilor tărâmului de jos și, drept urmare, să conștientizeze necesitatea unui refugiu într-o lume plăsmuită. Asta e singura formă de revoltă, care o ajută să reziste și să supraviețuiască coșmarului realității. Corul este o imagine multiplicată a Povestitoarei.

Ce rol joacă muzica în ţesătura şi estetica acestui spectacol? Să amintim ca eşti absolventa Academiei de Muzică "Gheorghe Dima" din Cluj, cu licenţa în regie teatru muzical.

După ce studiezi muzică nu ești atat de superficial în a face muzică pentru teatru. Uneori asta mă și încurcă, pentru că devin prea strictă în alegerile mele.

Radu Homiceanu, actor al Naţionalului ieşean, în Ţinuturile joase (Odin Moise)

Radu Homiceanu, actor al Naţionalului ieşean, în "Ţinuturile joase"

 Ai lucrat cu o echipă foarte tânără de actori, cu o medie de vârstă sub 30 de ani, din care au făcut parte și patru foarte talentati studenți la actorie. Din discuţiile pe care le-am purtat cu actorii în timpul repetiţiilor, am înțeles că spectacolul a fost pentru ei o reală provocare, o experienţă cu totul nouă, impresionaţi fiind de "prospeţimea" şi "modernitatea" montării. Cum ai perceput tu lucrul cu aceşti actori ieşeni foarte tineri şi deschişi la nou?

Am lucrat cu o echipă foarte tânără de actori, cu Mălina Lazăr, Ștefania Sandu, Horia Veriveș, Ionuț Cornilă, Andrei Grigore Sava, Radu Homiceanu, Sara Tayari, Alexandru Gușă, Marian Chiculiță şi Bogdan George Ionescu (percuție). E minunat când lucrezi cu actori vii, care cred încă în puterea teatrului, poate nu în sensul de a schimba lumea... Dar teatrul ne provoacă să gândim și mai ales să simțim.

"Cred că suntem mult mai conservatori decât ne imaginăm"

Aflându-te pentru mai multă vreme în Germania, ai avut posibilitatea de a urmări îndeaproape munca regizorală de acolo. Ai văzut diferite spectacole de teatru. Ce te-a impresionat în relaţia actori-regizor şi în privinţa montărilor?

Andrei Grigore Sava, Omul cu chibriturile în spectacolul ieşean, pe textul Hertei Müller (Odin Moise)

Andrei Grigore Sava, "Omul cu chibriturile" în spectacolul ieşean, pe textul Hertei Müller

Am trăit o perioadă în Germania, unde am avut ocazia să descopăr un alt tip de teatru. Am fost impresionată de acest spirit de lucru în echipă, de precizia jocului, de rigoarea și disciplina actorilor. Cred că spiritul nou şi diversitatea sunt mult mai ușor acceptate decât la noi. Regizorii din Germania sunt extrem de diferiți ca stil, mod de lucru, viziuni. În România lucrurile noi sperie încă și nu sunt neapărat încurajate, fiind privite ca nişte nebunii necontrolate. Deși părem un popor deschis, cred că suntem mult mai conservatori decât ne imaginăm. Experimentul teatral are loc în multe teatre de stat în Germania, la noi rareori riscă cineva un proiect care pare a fi experimental.

După terminarea acestui spectacol te aşteaptă deja un nou proiect interesant la Timişoara. Despre ce este vorba?

Voi monta romanul "Regele Alb" de György Dragomán la Teatrul Maghiar din Timișoara. Am premiera pe 7 decembrie.

Îţi pregatesti totodată şi lucrarea de doctorat, tot la Timişoara, consacrată unuia dintre cei mai mari regizori contemporani: Cristoph Marthaler, care a montat şi numeroase opere pe marile scene din Europa.

Mă interesează viziunea estetică a regizorului elveţian Christoph Marthaler, relația care se stabilește între muzică, teatru și spațiu în creația lui. Sper să am ocazia să lucrăm împreună.

Interviu realizat la Iaşi de Medana Weident.

Vă mai recomandăm