Protestele din Thailanda continuă
1 decembrie 2008Pe aeroportul din Bangkok, demonstranţii şi forţele de ordine continuă să se joace de-a şoarecele şi pisica iar opinia publică se aşteaptă ca aeroportul ocupat deja de săptămâna trecută să fie în curând evacuat în forţă.
Între timp, susţinătorii guvernului au organizat o contrademonstraţie în faţa primăriei din Bangkok, la care au participat mii de persoane.
„Nu vom accepta ca aşa numita Alianţă a Poporului pentru Democraţie să distrugă toată ţara”, a declarat unul susţinătorii guvernului, alt demonstrant adăugând: „Majoritatea poporului thailandez nu este de acord cu grupul de demonstranţi care au făcut o grămadă de greutăţi, ocupând sediul guvernului şi aeroporturile. Noi suntem aici pentru a arăta că majoritatea thailandezilor nu este de acord cu ei. Demonstranţii nu respectă regulile democraţiei.”
Susţinătorii guvernului intenţionează să-şi continue contrademonstraţia până când ultraregaliştii eliberează aeroportul.
„Ultraregaliştii spun că susţinătorii guvernului sunt inculţi şi proşti. Ceea ce nu este adevărat. Ştim foarte bine ce se petrece în Thailanda şi ştim la fel de munte despre politică şi economie ca şi ei. Demonstranţii spun că guvernul este corupt, însă premierul Somachai nu a putut să guverneze pentru că ultraregaliştii ţin sediul guvernului ocupat deja din august”, a declarat unul din participanţii la contrademonstraţia organizată de susţinătorii guvernului.
Curtea Constituţională a Thailandei va decide marţi, 2 decembrie, asupra acuzaţiei de manipulare a alegerilor parlamentare. Experţii estimează că partidul de guvernământ, PPP va fi dizolvat de judecători în timp ce premierul Somachai va fi obligat să se retragă.