Protestele împotriva mineritului devin proteste anti-sistem

Pe măsură ce trece timpul protestele se radicalizează. Dacă liderii politici au sperat că vremea rea va limita participarea şi că va stinge protestul, se pare că lucrurile se îndreaptă în altă direcţie. Pentru prima dată în ultimele săptămâni manifestanţii au ales ca obiectiv Palatul Cotroceni unde au cerut demisia preşedintelui Traian Băsescu. Nu a fost o demonstraţie exclusiv anti-prezidenţială, deoarece s-a scandat inclusiv împotriva liderilor USL Victor Ponta şi Crin Antonescu, dar componenta anti prezidenţială a fost bine subliniată. Nu este întâmplător. Dacă preşedintele a tăcut în primele săptămâni de proteste, el a intervenit din nou în favoarea proiectului minier, atrăgându-şi fulgerele manifestanţilor.

Este adevărat că Traian Băsescu a pledat în favoarea proiectului cu mai multă prudenţă, pretinzând că adoptă o postură neutră, de mediator, dar a fost şi prea târziu şi prea puţin convingător. În realitate preşedintele, care a spus în aceeaşi frază şi că susţine proiectul şi că este neutru, nu a reuşit decât să acutizeze protestele şi să le canalizeze împotriva sa.

Este interesant însă de observat că nici liderul PNL Crin Antonescu nu este cu totul cruţat. El s-a delimitat recent de proiectul minier şi la fel a făcut soţia sa, eurodeputata Adina Văleanu, care colaborase în trecut cu RMGC, dar nici unul, nici altul nu au devenit nişte opozanţi activi şi convingători. Delimitarea lui Crin Antonscu pare să fie de faţadă, cu atât mai mult cu cât toţi miniştrii liberali continuă să susţină proiectul. A doua zi după ce Crin Antonescu anunţase că votează împotriva proiectului RMGC, Ramona Mănescu, noul ministru liberal al Transporturilor, s-a pronunţat în favoarea concesiunii: ”Nu văd de ce în România nu se poate exploata, în Finlanda se poate exploata, şi nu numai în Finlanda”. Ramona Mănescu nu a ascuns nici faptul că în 2010 votase în Parlamentul European împotriva rezoluţiei care solicită Comisiei să interzică utilizarea cinaurilor în minerit la fel ca deputaţii PDL. Ministrul de finanţe Daniel Chiţoiu şi ministrul Culturii Daniel Barbu, susţin la rândul lor proiectul. În aceste condiţii PNL pare mai degrabă un partid cu două feţe, iar liderul său, Crin Antonescu, nu poate fi convingător.

Adevărata temere a protestatarilor este că liderii USL nu fac decât să reproducă sistemul politic perpetuând aceleaşi practici nedemocratice. Regimul preşedintelui Traian Băsescu s-a caracterizat prin lipsa de transparenţă şi înclinaţii autoritare, dar fructul cel mai suculent şi mai vizibil al acestui regim este concesiunea de la Roşia Montană. Cine se opune proiectului minier se opune în realitate şi unor largi practici politice bazate pe corupţie, trafic privilegiat de informaţii, lipsă de transparenţă şi, în cele din urmă, se opun unui sistem oligarhic. Faptul că după alegeri primul ministru Victor Ponta şi-a schimbat radical opinia despre Roşia Montana, fără să fie clar cum s-a petrecut acest lucru, arată că deciziile importante se iau în cercuri restrânse, departe de ochii opiniei publice şi că ritualul democratic al alegerilor şi alternanţei la putere poate fi uneori o simplă farsă.

Iată de ce protestele împotriva proiectului minier sunt mai mult decât par şi de ce nu se înţelege prea bine în ce tabără politică se află manifestanţii din stradă. Ca impresie generală sentimentele anti-prezidenţiale par totuşi dominante, dar guvernul greşeşte dacă se crede la adăpost.