Proteste la abatorul Tönnies  | Germania | DW | 04.07.2020
  1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages
Publicitate

Germania

Proteste la abatorul Tönnies 

Activiști pentru protecția animalelor protestează în fața abatorului Tönnies, unde s-au infectat peste 1.500 de persoane cu coronavirus, printre care mulți români. Demonstranții critică și condițiile precare de muncă.

În dimineața de sâmbătă, activiștii pentru protecția animalelor de la asociația "Gemeinsam gegen die Tierindustrie" s-au adunat în fața sediului Tönnies din Renania de Nord-Vestfalia. 30 de activiști s-au urcat pe acoperișul clădirii, alții au ocupat intrarea. Pe unele dintre pancartele lor scrie: "Gata cu exploatarea oamenilor, a animalelor și a naturii!"

Pentru a-i proteja pe muncitori și pe localnici, abatorul ar trebui închis complet, spune Isa Suhr de la asociația "Gemeinsam gegen die Tierindustrie", citată de agenția de presă EPD. Activista subliniază că industria cărnii înseamnă o suferință groaznică pentru milioane de animale și că situația muncitorilor din acest sector este insuportabilă. 

Poliția din Bielefeld, prezentă la fața locului la Tönnies în Rheda-Wiedenbrück, a declarat pentru agenția de presă AFP că manifestația e pașnică. 

După ce s-au infectat peste 1.500 de persoane cu noul coronavirus la Tönnies, printre care mulți muncitori români, a fost impus un nou lockdown în cele două districte administrative afectate, Gütersloh și Warendorf. Lockdown-ul s-a terminat miercuri în districtul Warendorf, dar a fost prelungit cu încă o săptămână pentru districtul Gütersloh. 

das / ak (epd, AFP, dpa)