Prosperitatea de mucava dinaintea crizei
14 octombrie 2010În satele prin care treceam, pe lîngă casele vechi, dar nu sărăcăcioase, cu arhitectură musceleană şi multe flori la balcoane, în special muşcate, sătenii îşi construiseră ditamai vilele, cu două etaje plus mansardă, însumînd sute de metri pătraţi.
După arhitectura oribilă şi spaţiile de locuit supradimensionate,cum am mai spus, m-am gîndit mai întîi că sînt construcţii ale unor îmbogăţiţi de la Bucureşti sau de te miri unde. Numai că era absurd ca aceştia să-şi construiască astfel de vile aproape lipite de casele sătenilor de la care ar fi cumpărat terenul.
La fiecare patru-cinci curţi îţi agresa privirea o astfel de vilă, iar în fiecare sat erau cu zecile. Elementul care le unea pe toate, pe lîngă urîţenie, era acela că nici una nu era terminată. Altfel spus, în fiecare sat prin care treceam, vedeam construcţii din betoane şi materiale prefabricate în care se căscau locurile destinate uşilor şi ferestrelor. Tencuielile, termopanele şi interioarele vor mai avea mult de aşteptat.
Primul lucru care m-a mîhnit a fost acela că nu mai recunoşteam locurile pe unde treceam. Casele muscelene nu mai reuşeau ele singure să însufleţească peisajul. Al doilea lucru la care m-am gîndit a fost acela că locuitorii satelor sînt iremediabil rupţi de natura lor, care înseamnă mai mult decît ceea ce numim îndeobşte tradiţie.
M-am oprit în cîteva sate şi am stat de vorbă cu oamenii. Cei mai mulţi mi-au spus că s-au apucat să construiască ditamai casele ca să aibă copiii şi nepoţii lor de la oraş unde să se adune, cînd mai trec pe acasă. Atîţia copii şi nepoţi – atîtea camere, şi încă să mai fie şi "de rezervă", pentru musafiri. N-au mai apucat să le termine pentru că a venit criza şi băncile nu le-au mai dat credite. Mai plătesc şi copiii din ratele la bănci, dar dacă vor rămîne fără slujbă, atunci băncile le vor lua casele vechi, care sînt ipotecate.
I-am întrebat pe mai mulţi săteni de ce, în loc să cheltuiască atîţia bani pentru ditamai casele, nu s-au strîns mai mulţi dintre ei într-o asociaţie ca să construiască o mică fabrică de produse lactate sau o mică fermă de animale.
"Aici la noi nu se înţeleg oamenii între ei nici la petrecere, dar darmite atunci cînd trebuie să munceşti împreună şi să împarţi cîştigul cinstit", mi-au răspuns. "Aşa, lucrul tău e lucrul tău şi al familiei, nu te fură nimeni", au adăugat unii.
Am vrut să le spun că nu sînt puţine cazurile în care în familie se fură unii pe alţii mai ceva ca străinii, dar am tăcut.
Un studiu aplicat exclusiv asupra freneziei cu care s-a construit în România pînă în 2008-2009 ar putea da cîteva explicaţii prosperităţii de mucava cu care s-au iluzionat mulţi români pînă ce am fost loviţi din plin de criza actuală.
Autor: George Arun
Redactor: Rodica Binder