Propunere de interzicere a terapiilor de conversie pentru homosexuali | Societate | DW | 13.06.2019
  1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages
Publicitate

Societate

Propunere de interzicere a terapiilor de conversie pentru homosexuali

Ministrul federal al Sănătății, Jens Spahn dorește să pună în aplicare o interdicție privind așa-numitele terapii de conversie pentru homosexuali până la sfârșitul anului. 

El a anunțat acest lucru marți, la Berlin, la prezentarea a două rapoarte științifice care susțin planurile sale. Acestea subliniază că este posibil din punct de vedere medical și constituțional ca astfel de oferte să fie interzise, a spus Spahn. "Homosexualitatea nu este o boală și, prin urmare, nu necesită tratament", a declarat Spahn. 

Terapiile de conversie

Terapiile de conversie sau "reparare" vizează "vindecarea" homosexualilor și lesbienelor de orientarea lor sexuală, transformând-o într-un comportament heterosexual sau asexuat. 

În mediul de specialitate, aceste metode sunt adesea respinse, Asociația Medicală Mondială catalogându-le de pildă drept o "amenințare gravă la adresa sănătății și drepturilor omului" ale persoanelor tratate.

În 2014, Colegiul Medicilor din Germania s-a poziționat în mod clar împotriva oricărei stigmatizări și a discriminării persoanelor cu diferite orientări sexuale, subliniind că "terapiile de conversie care pretind că ar putea transforma homosexualitatea într-un comportament heterosexual ar trebui respinse". 

Societatea Germană de Psihiatrie și Psihoterapie, Psihosomatică și Neurologie (DGPPN) argumentează în mod similar. 

Malta a fost prima țară europeană care a interzis terapiile de conversie în 2015, interdicții similare existând în Brazilia și în mai multe state federale din SUA.

Terapiile de acest fel, susțin unii specialiști, dau impresia că homosexualitatea este o boală care poate fi corectată. În plus față de psihoterapie, tratamentele oferite includ terapia cu lumină, homeopatia și, aparent, terapia cu șocuri electrice.

Amploarea terapiilor de conversie în Germania 

Jens Spahn, el însuși homosexual, precum și Jörg Litwinschuh-Barthel, directorul consiliul Fundației Federale Magnus Hirschfeld, care îl consiliază pe această temă, a explicat că încercările de deturnare a homosexualilor de la orientarea lor ar avea consecințe grave, care includ depresia și suicidul, precum și discriminarea și stigmatizarea.

"În Germaina, amploarea tentativelor de conversie este mult mai puternică decât s-a crezut anterior", a spus Litwinschuh-Barthel. Estimările sale indică aproximativ 1.000 de cazuri pe an. Metodele, spun unii experți, sunt adesea perfide. Părinții au încercat să folosească "manuale" sau informații de pe Internet pentru a-i abate pe copiii lor de la orientarea homosexuală. Iar terapeuții, cu de la sine putere, au încercat să schimbe oamenii. 

În plus, Litwinschuh-Barthel susține că ar exista multe exemple "în context religios fundamentalist", iar oamenii ar fi forțați să se supună unor încercări de a "scăpa" de homosexualitatea lor, de la rugăciuni la exorcism. Homosexualitatea ar trebui să fie detabuizată în contextul religios și în familie, cere șeful consiliului.  

Ministrul Jens Spahn a înființat o comisie de specialitate pe această temă, în care sunt implicați, printre alții, și reprezentanți ai Conferinței Episcopilor Catolici din Germania și ai Consiliului Central al Musulmanilor. Comisia e chemată să răspundă la întrebarea dificilă: când începe consilierea să devină infracțiune penală, a spus Spahn.

Oficialul german a subliniat că dorește transmiterea unui semnal puternic din partea statului privind protejarea homosexualilor de "patologizare, discriminare, stigmatizare și suferință".  

Sancțiunile și amenzile nu sunt suficiente, a mai precizat Spahn: "Trebuie să-i convingem pe părinți să-și accepte copiii așa cum sunt și trebuie să-i scutim pe tineri de grija că trebuie să se rușineze de ceva".

Inițiative similare întreprinse până acum

În martie, grupul parlamentar al Partidului Verzilor (ecologiști) a introdus un proiect de lege pentru interzicerea și pedepsirea celor care oferă astfel de "pseudo-terapii"în cazul minorilor. Încă din 2013, ecologiștii au încercat, printr-un proiect de lege similar, să impună amenzi împotriva acestor tipuri de vindecări. 

În luna mai, în urma unei hotărâri comune la nivelul Bundesratului, camera superioară a Parlamentului german, landurile germane au propus interzicerea terapiilor de conversie și verificarea oportunității sancțiunilor penale. De asemenea, inițiativa subliniază că trebuie să existe garanții că astfel de terapii nu sunt remunerate și că organizațiile care le susțin nu beneficiază de fonduri publice.

vd/rcs

Vă mai recomandăm