Concerte de muzică clasică în satele moldovenești

A plecat cu aproximativ un deceniu în urmă în Franța pentru că, la fel ca mulți alţi artiști, a căror soartă balansează între creație și existență, își dorea un viitor mai bun. Dar a revenit în Moldova cu un proiect ambițios, menit a redescoperi muzica clasică basarabeană și a o readuce acasă. Pianista Ecaterina Baranov a organizat deja pentru a doua oară un turneu prin satele din Republica Moldova. În dialog la DW, Baranov vorbeşte despre soarta compozitorilor moldoveni, despre rolul culturii în dezvoltarea societății și despre ce ar putea face diaspora pentru a contribui la consolidarea societății moldoveneşti. Iniţiem astfel o serie de articole consacrate Republicii Moldova și locuitorilor săi.

DW: Cum s-a născut ideea organizării concertelor în satele basarabene și care este scopul acestui proiect?

Ecaterina Baranov: Este este un prim pas în cadrul unui proiect mai mare care se numește „ARC muzical-istoric”. Fiind în Franța de aproape 11 ani, mi-a venit ideea să caut ceva din muzica basarabeană, ce aş putea include în programul meu concertistic. Dacă e să vorbim de muzica clasică basarabeană, ea a apărut și a existat pe parcursul sec. XX. Fiind departe de țară am căutat mai întâi pe Internet, însă acolo este puțină informație. De exemplu, pe Wikipedia găsim ceva informație în rusă, extrasă din cărțile publicate în Uniunea Sovietică. În română nu există nimic. Astfel, negăsind nici o partitură muzicală pe net, am încercat să caut acasă, în arhivele și bibliotecile din Moldova. Din start mi-am dat seama că situația este deplorabilă. Abia recent în biblioteci au apărut proiecte de digitalizare, de inventariere, de catalogare a ceea ce este în arhive, de exemplu la Uniunea Compozitorilor, la Filarmonica din Chișinău. Nu se vorbește nimic despre digitalizarea partiturilor muzicale, care va lua cred că zeci de ani. Dar, timpul își pune amprenta și deja în sec. XX s-au pierdut foarte multe partituri. Un motiv l-a reprezentat faptul că noile regimuri au încercat să distrugă ceea ce fusese, iar altul l-a constituit migrația compozitorilor, care nu au putut lua cu ei teancurile de partituri, multe dintre acestea rămânând chiar în stradă. Astfel, multe lucrări s-au păstrat doar în cercetările teoreticienilor din perioada sovietică.

DW: De ce muzica clasică basarabeană e aşa puțin cunoscută?

E.B.: Muzica clasică basarabeană este profund inspirată din folclorul românesc. Dar folclorul este prezentat în forme europene. Vă dați seama, compozitorul Ștefan Neaga a studiat la Paris, alături de nume notorii în istoria muzicii franceze. De asemenea, un alt mare artist, Eugen Coca, și-a făcut studiile tot la Paris, iar mulți compozitori au învățat în București sau la Moscova. Vreau să spun că ei au avut acces la cultura europeană și la formele și principiile de scriitură europene. Astfel, le-au preluat și implementat în muzica noastră clasică.

Revenind la proiectul meu, descoperirea partiturilor muzicale, copierea și expunerea lor, cu acordul moștenitorilor, într-o bibliotecă online a fost doar un prim pas. După care noi ne-am gândit: 'Bine. Mai construim un cimitir de piese muzicale deja virtual. Dar ce facem mai departe?' M-am gândit să propun spre interpretare francezilor aceste partituri, pentru că ei s-au arătat mai interesați de muzica noastră și de descoperirea patrimoniului nostru decât cei de aici.

După aceasta am început să organizăm concerte în Moldova. Primul a avut loc în 2014, ocazie cu care am susţinut trei concerte pentru pian și orchestră ale compozitorilor Boris Dubosarskii, Valeriu Poleacov și Arcadie Luxemburg, cu participarea soliștilor străini. Aceasta a fost piatra noastră de temelie, la care participă artiști cu nume sonore și care vin la Chișinău pe bază de voluntariat. Spun aceasta pentru că până în această vară noi nu am avut nicio finanțare, iar toți artiștii care au venit și-au asumat cheltuielile de călătorie și participare.

Pe lângă aceste concerte avem turneul de vară „Lelița Franța revine să joace Sârba Moldovenească”, care este la a II-a ediție și care s-a încheiat curând. Este vorba de fapt de aducerea muzicii clasice basarabene la sursele ei. Să știți că noi prezentăm primele concerte de muzică clasică din istoria satelor, iar oamenii care ne ascultă o fac pentru prima dată în viața lor. Mai mult decât atât, noi venim cu muzica basarabeană, cu o parte din istoria și identitatea noastră. Noi readucem acest folclor, în forme europene, la sursa lui, acolo unde a fost scris.

DW: Poate muzica să salveze starea unei națiuni, măcinată de lupte politice interminabile şi ai cărei oameni se gândesc mai mult la cum să își câștige existența decât la cultură?

E.B.: O să vă dau un exemplu. Noi am cântat deja al doilea an în satul Palanca. La concert a venit o doamnă de la Secția de Cultură din raionul Călărași. Ea ne-a spus că la concertul anterior toată lumea a plâns la muzica interpretată în română de japoneza Emiko Saito. Ea a cântat melodii realmente inspirate din folclor, cum ar fi „Mândruliță ochi de foc”. Publicul din sat, care nu are nicio experiență în consumarea muzicii clasice a avut răbdarea, plăcerea de a ne asculta până la capăt, a plâns de emoție, de fericire. Același lucru s-a întâmplat și în Brăviceni, raionul Orhei.

Totuși, o altă problemă e că suntem atât de flămânzi încât nu mai avem putere să ne mai gândim şi la partea spirituală și intelectuală. De fapt, prin artă noi creștem un popor integru în plan intelectual, emoțional, spiritual și, într-un final, o societate cu o comprehensiune a realității mai complexă.

DW: Referitor la soarta artiștilor basarabeni, de ce oamenii de cultură pleacă totuşi și caută să se realizeze în altă parte? De ce avem tot mai puține concerte de calitate în Moldova?

E.B.: Eu cred că situația psihologică, probabil, este unul din factorii principali. Eu aș vrea să trăiesc în țara mea, dar nu cred că aș rezista. Eu revin periodic în Moldova, dar doar pentru perioade scurte, pentru că simt nevoia să plec înapoi. Pentru forță psihică, pentru inspirație, pentru informație, comunicarea cu artiștii locali, dacă doriți. La noi în țară situația este foarte deprimantă. Eu bănuiesc că e vorba și de partea financiară, pentru că aici muncești practic gratuit, iar în străinătate îți poți asigura un trai decent. Bine, nici în Franța nu este ușor. Sunt nevoită să dau zeci de ore pe săptămână ca să pot să mă întrețin.

DW: Cum putem reeduca gustul față de muzica clasică în rândul tinerilor?

E.B.: Este un proces foarte lent și complex. Copiii, independent de părinți, nu își creează concepte. Pe de altă parte, avem părinți care sunt deja formați și le este foarte greu să le schimbi gândirea. Este un proces care ar necesita foarte multe investiții. Eu presupun că sunt necesare proiecte, la care vor fi implicați tinerii nu doar în calitate de ascultători, dar și ca interpreţi.

Dar fără intervenția statului nu avem nicio șansă. Sunt necesare programe de stat care să vizeze toți copiii și părinții pentru că atunci când îi explici copilului cine este Beethoven, părinţii îi zic: „Nu avem nicio treabă cu acesta. Lasă-l pe Beethoven pentru că avem porci și găini de hrănit”.

DW: Cum apreciaţi societatea moldovenească? Cum sunt oamenii din sate care vin la concerte?

E.B.: Oamenii de la țară sunt foarte calzi și primitori. Ei sunt foarte puțin versați și informați, atât în domeniul muzicii clasice, cât și în alte domenii. Ei sunt axați pe cotidianul lor, care le acaparează tot timpul. Pe de altă parte, oamenii de aici fac foarte multe sacrificii pentru a trăi în Moldova.

DW: Avem foarte mulți oameni de valoare plecați peste hotare, cărora le ducem lipsa. Care este rolul diasporei? Ar putea ea să schimbe ceva acasă, de la distanță?

E.B.: Înainte de a generaliza, vă dau un exemplu. Eu am aflat în Franța ceea ce niciodată nu puteam afla în Moldova. Este vorba de dezvoltarea personală. De muzicieni de talie internațională cu niște cunoștințe incredibile, la care am avut acces. E vorba de concertele unor muzicieni celebri, care nu vor ajunge în Moldova pentru că ei costă foarte scump. Să știți că eu foarte mult mi-am schimbat mentalitatea, felul de a gândi și de a acționa.

Da, eu cred că se pot schimba lucrurile, în cazul în care toată diaspora se implică şi dacă cei de acasă nu se opun, ci colaborează cu cea mai mare plăcere. Dar, în același timp este necesară și implicarea statului, care se ocupă acum de cu totul alte chestiuni decât de grija față de popor.