1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Programul nuclear iranian nu are susţinere 100% în ţară

Shabnam Nourian/ Laurenţiu Diaconu-Colintineanu23 ianuarie 2008

Programul nuclear iranian este un proiect naţional, care a înghiţit până în prezent mai multe miliarde de dolari. Critici la adresa proiectului nu vin însă numai din afara ţării, ci şi din interiorul ei.

https://p.dw.com/p/CwLF
Centrala de la Busher aprovizionată cu tehnologia necesarăImagine: AP

Pe străzile Teheranului, pancarte imense cu sloganuri precum "energia nucleară este dreptul nostru", sau "tehnologia nucleară este bogaţia noastră naţională" sunt de găsit la tot pasul. Nu numai că ele apar la televizor, în comentarii sau ziare, dar programul nuclear a ajuns să fie şi parte din rugăciunea de seară la moschei, să împodobească pungi de cumpărături la supermarket şi bare de protecţie la maşini. Puţini se încumetă să critice programul atomic în mod deschis, iar printre aceştia se numără fizicianul şi fostul deputat, Ahmad Shirzad.

"O motivaţie ştiinţifică pentru derularea programului nuclear nu a fost prezentată opiniei publice şi nici nu a fost dezbătută de experţi în domeniu. Cercetători ca mine sunt de părere că energia atomică nu ar trebui să fie o prioritate pentru noi. Petrol şi gaze avem din plin şi încă ieftin, dar în alte forme de energie noi nu am investit, cum ar fi de exempu energia solară sau cea eoliană".

Şi totuşi, preşedintele Ahmadinedjad nu ratează vreo ocazie pentru a sublinia că modernizare ţării presupune mai multă energie electrică, iar fără investiţii în programul nuclear nu se poate avea o creştere economică. În schimb, profesorul Shirzad crede că aceste investiţii vor dăuna mai degrabă economiei decât o vor ajuta.

"Conform informaţiior de la Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică, până în prezent am investit cam 4 miliarde USD în centrala de la Busher, la care se adaugă alte două în instalaţiile de la Natanz. Este de opt ori mai mult decât am avea nevoie pentru a construi o hidrocentrală. Ca să nu mai vorbim de incertitudinea finalizării programului, în contextul scandalului internaţional".

Ahmad Shirzad i-a cerut preşedintelui în repetate rânduri o confruntare publică, dar administraţia Ahmadinedjad nu a reacţionat de fel. Profesorul mai atrage atenţia asupra unui paradox: Iranul este nevoit să importe o treime din necesarul său de benzină, cu toate că ţara ocupă locul a treilea în clasamentul rezervelor mondiale de ţiţei. Fapt care dăunează economiei în mod evident.

Shirzad opinează de asemenea că temerile comunităţii internaţionale apropos de o posibilă intrare a Iranului în clubul select al posesorilor de bombe atomice, sunt nefondate. De menţionat că profesorul a condus până în 2004 comisia parlamentară pentru educaţie şi cercetare.

"Tehnologia noastră utilizată în procesele de fisiune a nucleelor atomare nu este atât de avansată, încât să permită Iranului să producă uraniu îmbogăţit pentru arme nucleare. Situaţia ar fi diferită dacă o altă ţară îi vinde Iranului această tehnologie".