Programul “cornul şi laptele” - protecţie socială sau subvenţii mascate?

Ordonanţa de Guvern 95/2008 “privind modificarea regimului de acordare a produselor lactate şi de panificaţie preşcolarilor şi şcolarilor” a primit un amendament, iniţiat de Comisia de Învăţămînt, prin care sintagma “învăţămînt de stat” va fi înlocuită de sintagma “învăţămînt de stat şi privat”.

În favoarea amendamentului au votat 40 de senatori, unul s-a abţinut, iar un altul a votat împotrivă. Ordonanţa 95/2008 prevedea iniţial extinderea programului “Cornul şi laptele” de la ciclul primar la ciclul gimnazial. Practic comenzile de stat către producătorii de lapte şi pîine se vor dubla.

Senatul este prima Cameră sesizată, forul decizional fiind Camera Deputaţilor.

Programul cornul si laptele a fost iniţiat de Guvernul Năstase şi după toate aparenţele s-a bucurat de succes. Într-adevăr sistemul funcţinează de mulţi ani de zile şi, după votul de astăzi, el ar putea fi extins.

Care este însă eficacitatea reală a acestui program?

S-a remarcat de la bun început ingeniozitatea acestui proiect al guvernului social-democrat. La prima vedere este un act pur de protecţie socială, dar, la o privire mai atentă, este şi un ajutor mascat, acordat industriei alimentare.

În practică s-a putut remarca, de asemenea, că produsele care sînt furnizate şcolilor sînt de o calitate tot mai scăzută. Laptele cel puţin este produs din lapte praf şi în mod sigur nu s-ar putea vinde în magazinele obişnuite. Sistemul licitaţiilor şi lipsa de exigenţă a celor care recepţionează marfa a dus încetul cu încetul la preţuri tot mai mici şi la calităţi tot mai scăzute.

Ceea ce se întîmplă în România cu programul “cornul şi laptele” este dilema însăşi a oricărui act de caritate, fie ea personală, fie organizată în sistemul public al protecţiei sociale. Ceea ce este oferit gratuit tinde, inevitabil, să coboare, încetul cu încetul, la calitatea cea mai scăzută. De aceea e nevoie mereu de o revigorare morală, sau, în termeni instituţionali, de o reformare a sistemului şi de repunerea lui periodică în dezbatere publică.

Pînă acum nu au fost plîngeri din simplul motiv că nu s-a îmbolnăvit nimeni, dar este evident că nu e de ajuns.

Se mai poate remarca, totodată, că dimensiunea socială a programului a pierdut teren în favoarea acţiunii de subvenţionare a producătorilor. Pe măsură ce calitatea mărfii este tot mai slabă, - şi nu stă nimeni să verifice – profitul producătorilor este tot mai mare. Testul cel mai convingător ar fi ca cineva să încerce să vîndă marfa inclusă în programul “cornul şi laptele” în circuitul comercial obişnuit.

Votul de marţi din Senat arată încă o dată că protecţia socială a devenit, în cazul acestui program, un criteriu secundar. A extinde programul la grădiniţele particulare înseamnă să ignori complet realitatea. În Bucureşti, de exemplu, o grădiniţă particulară de nivel mediu percepe 250-300 de Euro pentru programul redus şi oferă două mese mult peste nivelul “cornul şi laptele”. Se mai ştie că numai familiile cu venituri peste medie îşi permit acest lucru. A devenit aşadar mai clar că asistăm nu atît la un program de protecţie socială, cît la un cadou făcut unor producători din industria alimentară, dacă nu cumva unor sponsori electorali.