1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Procesul NSU: Ura ucigaşă a Beatei Zschäpe

11 iulie 2018

Beate Zschäpe este condamnată la închisoare pe viață, în urma unuia dintre cele mai spectaculoase procese din Germania. După verdict, răceala făptuitoarei şi a complicilor a rămas în sala de judecată.

https://p.dw.com/p/31Iu9
Beate Zschäpe, alături de avocatul ei
Beate Zschäpe, alături de avocatul eiImagine: picture-alliance/dpa/P. Kneffel

Pantaloni negri, cămașă neagră și jachetă neagră. Este felul Beatei Zschäpe de a transmite un mesaj chiar în ziua condamnării sale. Ea poartă negru. Şi n-o face în solitudine. Alături de ea, pe banca acuzaţiilor, se află doi complici la acţiunile teroriste de care este acuzată. Și ei poartă negru.

NSU-Prozess
Imagine: AFP/Getty Images/C. Stache

Între cei care asistă la proces regăsim mulți bărbați și femei - neonaziști, teroriști de dreapta și susținători ai inculpaților -, care poartă, de asemenea, haine negre. Mesajul lor către statul constituțional german constă în dezavuarea reprezentanților lui şi a instanței. Nu contează cât de crude au fost faptele. Indiferent de verdict există o certitudine: solidaritatea de neclintit a inculpaţilor. 

Închisoare pe viaţă pentru Zschäpe

Peste 200 de persoane se reunesc pentru ultima dată în această sală de judecată din München: inculpați, procurori, victime, o armată de avocați, jurnaliști și observatori.

Tensiunea pluteşte în aer. Verdictul reprezintă apogeul unui proces dureros, în urma uneia dintre cele mai crâncene serii de crime din istoria germană postbelică. Nouă imigranți și o polițistă au fost uciși. Atacuri cu explozibili și jafuri.

Până în 2011, când au fost scoase la lumină faptele lor, Beate Zschäpe și membrii aşa-numitei Subterane Naţional-Socialiste au inundat Germania cu teroare de dreapta.

Nimeni nu i-a oprit. S-a întâmplat abia după sinuciderea aliaților lui Zschäpe, Uwe Mundlos și Uwe Böhnhardt, survenită în urma unui jaf nereuşit asupra unei bănci.

Acum, ea este inculpată în calitate de ultim complice viu, alături de patru suspecți.

Judecătorul Manfred Götzl
Judecătorul Manfred Götzl Imagine: picture alliance/dpa/T. Hase

Judecătorul Manfred Götzl intră în sala de judecată pentru ultima dată, în ziua 438 a procesului. Audienţa se ridică în picioare. Numai câţiva dintre purtătorii de cămăși negre afişează o nesupunere ostenantivă pe care Götzl pur şi simplu o ignoră. 

Se pronunţă rapid verdictul: închisoare pe viață pentru Beate Zschäpe.

Din cauza gravităţii deosebite a faptelor, ea nu poate obține o eliberare condiţionată. Inculpata în vârstă de 43 de ani ascultă verdictul fără să se clintească. Nu este încă o sentinţă finală.

În justificarea sa, Götzl enumeră fiecare faptă. Brutalitatea și disprețul făptuitorilor îi uimesc chiar și pe reporterii specializaţi în domeniul justiţiei, oameni cu experiență în sălile de judecată.

Este vorba despre persoane împușcate în cap de la mică distanţă. Nouă focuri în cap. Victimele nu au avut nicio șansă. Ele se aflau în magazin, în spatele birourilor. Mobilul crimelor: rasismul.

Pentru că ei urăsc oamenii care nu corespund cu ceea ce ei consideră a fi "german". Au dorit să răspândească frica și incertitudinea în rândul imigranților, spune judecătorul Götzl. În timpul expunerii motivării, numeroșii extremiști de dreapta şuşotesc. Unii strâmbă din nas, alţii adorm.

Pentru familiile victimelor, repetarea tuturor acestor fapte crude, a aspectelor referitoare la moartea fiului, tatălui sau fratelui este greu de suportat. Mulți dintre ei se luptă din greu cu lacrimile.

Procesul nu le aduce nicio ușurare. Beate Zschäpe este într-adevăr condamnată, după ce este găsită vinovată pe toată linia.

Însă ea nu a contribuit nicicând, în vreun fel, la clarificarea acestor crime. Iar când a vorbit în timpul acestui proces, presupusa ei naivitate nu a făcut decât să mai dea o palmă victimelor.

Neonaziştii, scandal în instanţă

Elif Kubasik, soţia lui Mehmet Kubasik, ucis de NSU
Elif Kubasik, soţia lui Mehmet Kubasik, ucis de NSUImagine: picture alliance/dpa/T. Hase

Procesul se încheie cu scandal. Unul dintre cei mai apropiați însoțitori ai lui Zschäpe poate părăsi sala de judecată în calitate de om liber. André E. a fost loial organizaţiei subterane ani de zile. El a acoperit-o și a susținut-o.

Pe trupul său și-a tatuat însăşi ura: "Die Jew Die" ("Mori, evreule, mori"). André a devenit un erou al scenei de dreapta, pentru că a refuzat să coopereze în acest proces, preferând să meargă la închisoare decât să-i trădeze pe tovarășii săi.

André E. a fost condamnat la doi ani și jumătate de închisoare în procesul NSU, dar totuşi este eliberat după verdict. Arestul preventiv nu mai este proporțional, a hotărât judecătorul Manfred Götzl.

Eliberarea sa declanșează o reacţie de aprobare în sala de judecată în rândurile susţinătorilor săi. Judecătorul îşi continuă pur și simplu expunerea, după un avertisment.

Undele urii din trecut se fac din nou simţite. Ura trăiește. Și are mulți adepți.

După ce judecătorul închide cazul, Beate Zschäpe își împachetează lucrurile în pace. Ea zâmbește și discută puțin cu avocații ei. Unii dintre apărători se fotografiază, încântaţi. Zschäpe face cu mâna personalului instanței și dispare.

Nu va mai fi văzută foarte mult timp, dacă hotărârea va deveni definitivă. Mulți par, în mod straniu, mulțumiți, poate datorită faptului că au fost prezenți la spectacolul din sală.

Afară, în dreptul intrării în sală, se află Ayse Yozgat, împreună cu soțul ei, Ismael. Fiul ei, Halit, a fost ucis de Beate Zschäpe și de teroriștii de dreapta acum 12 ani. Însă cei doi oameni arată de parcă băiatul a fost ucis ieri.