Procesele de la Nürnberg: Un avertisment pentru criminali de război şi dictatori | Global | DW | 20.11.2020
  1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages
Publicitate

Global

Procesele de la Nürnberg: Un avertisment pentru criminali de război şi dictatori

Cu 75 de ani în urmă, Tribunalul de la Nürnberg a tras la răspundere nazişti de prim rang. A fost un proces-mamut, ca răspuns la crime abominabile, care influenţează până astăzi dreptul penal internaţional.

Nürnberg 1945: al doilea oraş ca mărime din Bavaria zace, în mare parte, în ruine. După cei aproape şase ani, cât a durat în Europa cel de-al Doilea Război Mondial, Germania a capitulat necondiţionat pe 8 mai. Iar Nürnberg, acolo unde naziştii îşi celebrau odinioară cu mare fast congresele, urmează să devină locul în care se va face dreptate. Este vorba de războaie de agresiune, de crime în masă, de 12 ani de dictatură. Puterile învingătoare SUA, Uniunea Sovietică, Marea Britanie şi Franţa au înfiinţat în acest scop un tribunal militar internaţional.

Acuzaţi sunt 24 de principali criminali de război. Pe 20 noiembrie începe procesul intentat celor mai apropiaţi colaboratori ai dictatorului Adolf Hitler. Sunt nazişti din primul eşalon, care odinioară visau să domine întreaga lume. Acum se regăsesc pe băncile aspre de lemn din boxa acuzaţilor, în sala de judecată 600 a Palatului de Justiţie.

Între aceştia mareşalul Hermann Göring, comandantul aviaţiei, Rudolf Heß, vremelnicul locţiitor al lui Hitler şi ministrul de Externe al Reichului, Joachim von Ribbentrop. Ei sunt acuzaţi de conjuraţie împotriva păcii mondiale, planificarea, provocarea şi executarea unui război de agresiune, încălcarea legilor de război şi crime împotriva umanităţii.

Acuzate sunt şi organizaţii naziste cum ar fi SS sau poliţia secretă nazistă Gestapo, în calitate de "organizaţii criminale". Totuşi, cei mai mari criminali nu sunt traşi la răspundere în faţa justiţiei. Hitler, şeful SS, Heinrich Himmler, şi şeful propagandei naziste, Joseph Goebbels, s-au sinucis la sfârşitul războiului.

Justiţie în loc de răzbunare, în ciuda imenselor suferinţe 

Cu toate acestea, este pentru prima dată în istoria omenirii că state cu forme de guvernare şi constituţii diferite trag la răspundere în faţa justiţiei reprezentanţi de vârf ai unui inamic învins, pentru încălcări ale dreptului internaţional. A fost o bornă de hotar pentru dreptul penal internaţional.

În discursul de deschidere, acuzatorul şef american Robert H. Jackson a subliniat dimensiunea istorică a procesului.  "Faptul că patru naţiuni mari, însufleţite de victoria lor şi chinuite dureros de nedreptatea care s-a întâmplat, nu se răzbună ci îi predau de bunăvoie pe duşmanii pe care i-au capturat spre a fi judecaţi în temeiul legii este una din concesiile cele mai importante pe care puterea le-a făcut vreodată în faţa raţiunii."

Robert H. Jackson a fost unul din organizatorii procesului de la Nürnberg

Robert H. Jackson a fost unul din organizatorii procesului de la Nürnberg

Aliaţii au făcut muncă de pionierat şi în privinţa definirii capetelor de acuzare. Chiar dacă exista deja conceptul de crimă de război în Convenţia de la Geneva, încheiată în 1864, "conceptul de crimă împotriva umanităţii sau crima de război de agresiune - deci crime împotriva păcii, cum s-a numit aceasta în procesul de la Nürnberg  - aşa ceva nu a existat anterior. Acestea sunt crime care s-au născut la Nürnberg", a explicat pentru DW Christoph Safferling, profesor de drept penal internaţional şi drept internaţional la Universitatea Erlangen-Nürnberg.

Un şoc pentru toţi observatorii procesului

În timpul audierilor atmosfera este încărcată. "Toţi erau într-o mare tensiune interioară. Era foarte sobru, tăcut şi apăsător. Se auzea vocea traducătorilor, se simţea atmosfera încărcată de ruşine", îşi aminteşte martorul ocular Renate Rönn. Ea l-a însoţit la proces pe tatăl ei, avocatul din oficiu Alfred Thoma, în calitate de secretară.

La început nu s-a putut bănui întreaga dimensiune a înfiorătoarei crime, declară ea pentru DW. Dar asta s-a schimbat, pe măsură ce au apărut dovezile. Filme despre lagăre de concentrare cum ar fi Auschwitz, cu munţi de cadavre, i-au îngrozit  pe cei prezenţi. "A fost un şoc. Aşa ceva era de neimaginat, că astfel de grozăvii au putut fi înfăptuite în centrul Europei de un popor iubitor de cultură".

Niciun acuzat nu şi-a recunoscut vina personală. Mai nimeni nu s-a căit sau a recunoscut că a ştiut ceva despre masacre şi lagăre de exterminare. Göring afirmă chiar că "nu a ordonat niciodată o crimă, la fel de puţin a ordonat sau tolerat alte grozăvii acolo unde a avut puterea şi capacitatea să le împiedice."

Acuzaţii Hermann Göring şi Rudolf Hess

Procesul de la Nürnberg - acuzaţii Hermann Göring şi Rudolf Hess

Aproape toţi acuzaţii au spus că nu recunosc competenţa tribunalului, acuzându-l că înfăptuieşte justiţia învingătorului. Şi populaţia germană consideră, în parte, că este nedrept ca procesul să se afle exclusiv în mâinile puterilor învingătoare. În plus, este criticat faptul că nu fac obiectul niciunui proces crimele de război comise de aliaţi.

Sinucidere înainte de execuţie

Din punct de vedere organizatoric, procesul de la Nürnberg a întrecut tot ce existase înainte în materie. În 218 zile de proces au fost audiaţi 240 de martori şi au fost analizate peste 300.000 de declaraţii prestate sub jurământ. Procesul verbal de şedinţă cuprinde 16.000 de pagini. Pe 1 octombrie 1946 procesul s-a încheiat prin condamnarea la moarte a 12 dintre acuzaţi, condamnarea la detenţie a şapte şi achitarea a trei acuzaţi. Două procese fuseseră sistate fără condamnare. 16 zile mai târziu, cu doar câteva ore înainte de a fi executat, Hermann Göring s-a otrăvit.

Au urmat 12 procese în faţa unor tribunale militare americane, intentate altor 185 de lideri nazişti. 24 dintre ei au fost condamnaţi la moarte. Ultimul proces s-a încheiat în aprilie 1949.

Moştenirea procesului de la Nürnberg

Justiţia şi-a spus cuvântul. Dar s-a făcut oare dreptate? Aşa ceva ar fi peste puterea oricărei justiţii, mai ales din pricina dimenisunii nedreptăţii care s-a întâmplat. Dar Tribunalul de la Nürnberg, împotriva principalilor criminali de război nazişti, este considerat până astăzi un deschizător de drumuri. Fără el ar fi fost de neimaginat Tribunalul ONU pentru crime de război din fosta Iugoslavie (1993 - 2017), Tribunalul ONU pentru masacrele din Ruanda (1994 - 2016) şi Curtea Penală Internaţională cu jurisdicţie nelimitată de la Haga (începând din 2002).

Sediul Curţii Penale Internaţionale de la Haga

Sediul Curţii Penale Internaţionale de la Haga

Totuşi, o instanţă de judecată universală, care să aducă atingere suveranităţii naţionale, este pentru unele ţări inacceptabilă. Între altele pentru China, dar mai ales pentru doi dintre foştii organizatori ai procesului de la Nürnberg: SUA şi Rusia (în calitate de succesor al Uniunii Sovietice). Aceste ţări refuză să coopereze cu instanţa penală de la Haga, şi acest refuz a devenit în ultimii ani tot mai categoric. Iar faptul că SUA ameninţă cu pedepse reprezentanţi ai curţii penale de la Haga în cazul în care anchetează soldaţi americani este considerat de Raportorul Special ONU pentru Tortură, elveţianul Nils Melzer, un "semnal catastrofal".

Acuzatorul-şef este o ameninţare pentru orice despot

În ciuda faptului că unele state nu acceptă Curtea Penală Internaţională, aceasta joacă un rol relevant în politica internaţională. Astăzi nu se mai poate negocia în situaţii de conflict, fără ca un acuzator-şef al Curţii Penale Internaţionale de la Haga să fie prezent la masă, măcar în calitate de ameninţare virtuală. Niciun dictator din lumea asta nu poate fi sigur că nu va ajunge să dea socoteală în faţa justiţiei penale internaţionale. Această evoluţie ar fi fost imposibilă fără procesele de la Nürnberg din 1945.