1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

"Românii muncesc din greu și sunt exploatați"

Ovidiu Suciu
22 iunie 2020

1000 de români, majoritatea lucrători sezonieri, ar locui în orașul german Emmerich, potrivit primarului din localitate, Peter Hinze. El a spus că 670 sunt înregistrați oficial ca locuitori, conform legii germane.

https://p.dw.com/p/3eA9R
Mulți muncitori sezonieri din România au venit în Germania în această primăvară, în ciuda pandemiei
Mulți muncitori sezonieri din România au venit în Germania în această primăvară, în ciuda pandemiei Imagine: Fabian Strauch/dpa/picture alliance

Intervievat de redactorul-șef al ziarului Rheinische Post, primarul Peter Hinze spune că a stat de vorbă cu doi dintre aceștia, care i-au mărturisit că ar dori să rămână pe termen lung la Emmerich, sentiment pe care l-ar împărtăși și mulți alți muncitori români aflați temporar în oraș: "Trebuie să ne pregătim în zona noastră pentru faptul că numărul est-europenilor de aici va crește."

Hinze a declarat că lucrătorii sezonieri români trebuie considerați la fel ca și ceilalți cetățeni din oraș, conform legilor Europei deschise, care ar fi esențială, în opinia sa, pentru bunăstarea pe termen lung a Germaniei.

Primarul din Emmerich susține extinderea ofertelor de integrare pentru românii din localitate, pentru a evita crearea așa-numitelor societăți paralele și pentru a menține echilibrul social în orașul său, care dorește să rămână pe mai departe un loc atractiv și pentru clasa de mijloc. Persoanele care au nevoie de ajutor social trebuie să îl primească, spune Hinze, indiferent dacă este vorba de lucrători sezonieri din estul Europei sau de mame germane care își cresc singure copiii.

Intervievatorul l-a întrebat pe primarul din Emmerich dacă își face griji cu privire la eventuale evoluții similare celor din Duisburg, unde unele persoane din sud-estul Europei locuiesc la grămadă în clădiri delapidate și au contracte de muncă false, cu care încasează ajutoare sociale, precum alocația pentru copii (Kindergeld). Domnul Hinze a avertizat însă că astfel de paralele sunt nejustificate: cetățenii români din Emmerich nu sunt acolo pentru a încasa ajutoare sociale, ci pentru a munci. "Este valabil chiar opusul: acești oameni muncesc câte 12-14 ore pe zi, muncă fizică cu adevărat grea, și sunt exploatați", a declarat Peter Hinze.

El a admis că există probleme în orașele și cartierele în care lucrătorii sezonieri locuiesc în condiții de cazare improprii, la grămadă și cu măsuri de igienă deficitare. "Am luat în trecut măsuri împotriva acestui fenomen, am avut succes și vom continua pe această linie", a spus primarul. 

În Emmerich ar trăi cam 3000 de muncitori sezonieri polonezi (10% din populație) și 1000 de lucrători sezonieri români (circa 3% din populație). Primarul insistă însă că nu toți acești oameni au locuri de muncă prost plătite, deși admite că structura veniturilor și cea a populației s-au schimbat în localitatea sa în ultimii 15-20 de ani.

Sursa: Rheinische Post (Christian Hagemann)