Primăvara de la Praga la 40 de ani

Tancurile ruseşti n-au făcut în Georgia decât ceea au învăţat să facă în Finlanda, în 1939, în Ungaria, în 1956, ori în Cehoslovacia, 12 ani mai târziu. Invazia blindatelor sovietice şi ale trupelor Tratatului de la Varşovia, după cum se numea alianţa militară a statelor comuniste, a pus capăt, atunci, faimoasei "Primăveri de la Praga".

Odată cu "Primăvăra de la Praga", trupele sovietice au pus capăt speranţelor cehilor şi slovacilor de a-şi recăpăta libertatea sub un regim comunist reformat, un regim „cu chip uman”. În anul de graţie 1968, conducerea comunistă de la Praga, avându-l în frunte pe Alexander Dubcek a încercat să introducă în Cehoslovacia drepturi şi libertăţi civice fundamentale. Guvernul le-a acordat oamenilor dreptul de a se întruni şi de a călători, iar presei i-a redat libertatea, eliminând cenzura.

Procesul reformist debutase încă din iarna anului 1968. La 5 ianuarie trecuse la cârma statului şi partidului comunist Alexander Dubcek, al cărui predecesor, Anton Novotny, pierduse situaţia de sub control, după ce în vara anterioară se revoltaseră studenţii şi intelectualii.

În ce-l priveşte, Dubcek, un idealist, şi-a imaginat că poate restructura comunismul. Noul lider al partidului unic ar fi vrut să liberalizeze socialismul, fără însă a-l denunţa, ori a-l înlocui cu un sistem capitalist. În timpul unor manevre militare ale Tratatului de la Varşovia derulate, sub presiunea Uniunii Sovietice, în iunie, mult înainte de termen, Dubcek a exclus de altfel eventualitatea ieşirii Cehosolovaciei din sistemul de alianţe comunist.

Ca şi fostul lider maghiar Imre Nagy, devenit oarecum fără voie vârf de lance al revoluţiei ungare din 1956, Dubcek pare să fi fost suprins de forţa enormă a dinamicii iscate de reformele sale. La 27 iunie, un grup de intelectuali, savanţi şi sportivi eminenţi a semnat un document celebru. În aşa-numitul „Manifest al celor 2000 de cuvinte”, elita locală a atacat frontal sistemul comunist, l-a condamnat în esenţa sa, şi a criticat imultan corupţia domnind la vârful partidului unic.

La Moscova manifestul a provocat o reacţie virulentă. Din unghiul Kremlinului, conducerea cehă era în plină degringoladă şi nu mai putea stăpâni evenimentele. Sub conducerea lui Leonid Brejnev, regimul sovietic a trecut de la avertismente voalate la ameninţări explicite şi a ordonat desfăşurarea de manevre militare la frontierele micului stat central-european.

Până la 20 august, conducerea de la Praga a încercat să reziste şi a întreprins repetate şi disperate eforturi diplomatice spre a împiedica ocuparea ţării.Strădaniile lui Dubcek s-au dovedit zadarnice. În acea zi, militarii ţărilor comuniste au trecut graniţele cehoslovace.

Liderul român Ceauşescu, speriat de eventualitatea de a fi debarcat şi el, s-a opus invaziei, ceea ce avea să-i câştige multe simpatii nemeritate în est şi vest şi să-i consolideze pe decenii regimul totalitar.

În ce-i priveşte, invadatorii l-au arestat pe Dubcek şi pe membrii guvernului său, care, în arest, au acceptat ocupaţia sovietică, revocarea reformelor şi reintroducerea cenzurii.

Aveau să treacă alte două decenii înainte ca versiunea rusă a lui Dubcek, Mihail Gorbaciov, un lider nutrind iluzii similare privind capacitatea sa de a reforma sistemul comunist, să le ofere cehilor o nouă şansă de-a-şi recâştiga libertatea. pe care esteuropenii n-aveau de-această dată să întârzie s-o fructifice.