Presa liberă din Rusia: Exilată dar nu redusă la tăcere | Europa | DW | 10.09.2022
  1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages
Publicitate

Europa

Presa liberă din Rusia: Exilată dar nu redusă la tăcere

Un fost cunoscut jurnalist este condamnat la 22 de ani de detenţie, publicaţiei critice faţă de Kremlin, Novaia Gazeta, i se suspendă licenţa. Ruşii care caută informaţii independente apelează tot mai mult la YouTube.

Jurnalistul rus Ivan Safronov

Ivan Safronov în sala de judecată

Mai este posibilă informarea din surse independente în Rusia? Nu au fost, cel târziu de la invadarea Ucrainei de către Rusia, în februarie anul acesta, toate sursele independente cenzurate sau blocate? Sunt întrebări justificate pe fundalul unor noi hotărâri judecătoreşti emise de magistraţi la Moscova. Un tribunal l-a găsit vinovat pe fostul jurnalist de top şi consilier al agenţiei spaţiale "Roskosmos", Ivan Safronov, în vârstă de 32 de ani. El este acuzat de înaltă trădare, pe baza unor articole referitoare la industria de armament din Rusia.

Duritatea condamnării, 22 de ani de detenţie într-o colonie penitenciară, este chiar şi pentru Rusia neobişnuită, după cum constata comentatorul DW Ivan Preobraşenschi. Decizia judecătorească este un indiciu că "jurnalismul independent este practic distrus în Rusia". "Este un semnal clar pentru toti să rămână liniştiţi", spune şi politologul Dimitri Oreşkin. Condamnarea este pedepsa pentru că Safronov şi-a permis să "vorbească despre realitate".

Riga găzduieşte presa exilată din Rusia

În aceeaşi zi, un alt complet de judecată anula licenţa faimoasei publicaţii "Novaia Gazeta", critică la adresa Kremlinului. Redactorul şef al publicaţiei, Dimitri Muratov, a primit în anul 2021 premiul Nobel pentru Pace. Încă din luna martie, publicaţia îşi încetase activitatea, în urma mai multor ameninţări din partea autorităţii de supraveghere a presei - Roskomnadsor. Decizia referitoare la retragerea licenţei a venit la numai câteva zile după înmormântarea unuia dintre fondatorii publicaţiei, fostul şef de stat Mihail Gorbaciov. Înfiinţată în 1993, Novaia Gazeta a fost decenii la rând considerată ca fiind una dintre publicaţiile de referinţă din Rusia. Redacţia a comparat sentinţa  cu o "crimă jurnalistică" şi a jurat că va continua: "Spiritul liber se răspândeşte unde şi cum doreşte el", se arată într-o luare de poziţie dată publicităţii.

Dimitri Muratov, redactorul şef al Novaia Gazeta

Dimitri Muratov, redactorul şef al Novaia Gazeta

Cele mai multe voci critice faţă de Kremlin se retrag în afara graniţelor ţării. O parte din membrii redacţiei "Novaia Gazeta" a pus bazele unei filiale în capitala letonă Riga, încă din luna aprilie. Tot de acolo transmite din luna august cel mai cunoscut post TV online critic faţă de Kremlin, "Doşd" (ploaie). Şi jurnaliştii acestui post au încetat să mai lucreze la câteva zile după invazia rusă în Ucraina, pagina online fiind blocată. Legislaţia referitoare la presă a fost atunci înăsprită. Cine critică războiul din Ucraina riscă o pedeapsă de până la 15 ani închisoare.

Aproape în paralel cu "Doşd" a fost blocat şi postul de radio liberal "Echo Moskvi", una din puţinele voci critice care avusese dreptul să emită în toată ţară. Mulţi dintre foştii colaboratori au părăsit între timp ţara şi au înfiinţat canale proprii în reţele de socializare.

"Novaia Gazeta" şi "Doşd" au urmat exemplul "Medusa", unul din cele mai populare site-uri de presă online din Rusia, care a fost înfiinţat la Riga de jurnalişti rusi liberali, după anexarea Crimeei în 2014. 

Pe YouTube împotriva cenzurii

Pentru ei dar şi pentru alte mijloace de informare, YouTube devine din ce în ce mai important. În Rusia cine doreşte să se informeze din surse independente nu mai poate ocoli YouTube, platforma în sine fiind imposibil de controlat selectiv de către autorităţi. Cu peste trei milioane de abonaţi, "Doşd" este cel mai de succes post TV în limba rusă din exil. Este la fel de apreciat ca şi sursa de ştiri necenzurate Telegram.

Trupa punk Pussy Riot luptă pe scenă împotriva războiului lui Putin

În fond, există posibilitatea de a folosi programe de tip VPN pentru a ocoli cenzura propriu-zisă. Şi oferta Deutsche Welle, postul fiind blocat în Rusia de la începutul acestui an, poate fi astfel accesată. În luna iunie a acestui an, britanicii de la Times scriau că numărul utilizatorilor de VPN a crescut de 15 ori de la începutul conflictului din Ucraina, însumând acum peste 24 de milioane de conturi.

În Rusia nu mai există aproape niciun fel de presă independentă. Doar câteva pagini online mai au curajul de a comenta critic ce se întâmplă în ţară. Ziarul "Kommersant", pentru care a lucrat cândva Ivan Safronov, a publicat o scrisoare deschisă adresată jurnalistului condamnat, în care se arată: "Nu am auzit de nicio dovadă publică a vinovăţiei tale şi suntem siguri că în alte timpuri, în altă situaţie, ai fi fost găsit nevinovat". Redacţia i-a lăudat atitudinea din cei doi ani de arest preventiv şi i-a promis că îl aşteaptă să revină în presă. Safronov respinge toate acuzaţiile, subliniind că este nevinovat..