Premiul Nobel pentru Economie a fost câștigat de cercetătorii David Card, Joshua Angrist și Guido Imbens | Societate | DW | 11.10.2021
  1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages
Publicitate

Premiul Nobel

Premiul Nobel pentru Economie a fost câștigat de cercetătorii David Card, Joshua Angrist și Guido Imbens

Trei oameni de știință care lucrează în SUA au primit anul acesta Premiul Nobel pentru Economie. David Card, Joshua Angrist și Guido Imbens au revoluționat cercetarea empirică, influențând și alte domenii.

Premiul Nobel pentru Economie din acest an este câștigat de trei cercetători. Canadianul David Card, de la Universitatea California din Berkeley, este premiat ”pentru contribuțiile sale empirice la economia muncii”, a anunțat, luni, Academia Regală Suedeză de Științe din Stockholm.

Cercetătorul americano-israelian Joshua D. Angrist de la Massachusetts Institute of Technology din Cambridge și cercetătorul americano-olandez Guido W. Imbens de la Universitatea Stanford împart cea de-a doua jumătate a premiului ”pentru contribuțiile lor metodologice la analiza relațiilor cauzale”.

Imbens, care s-a alăturat prin telefon Academiei Regale Suedeze de Științe, a comentat decernarea Nobelului astfel: ”Era ora două dimineața când a venit apelul și noi toți dormeam. Sunt uluit”, a spus laureatul Premiului Nobel.

Noi perspective asupra pieței muncii

Laureaţii Premiului Nobel pentru Economie pe 2021: David Card, Joshua D. Angrist şi Guido W. Imbens

Laureaţii Premiului Nobel pentru Economie pe 2021: David Card, Joshua D. Angrist şi Guido W. Imbens

Toți cei trei cercetători ”ne-au oferit noi descoperiri despre piața muncii și au arătat ce concluzii despre cauză și efect pot fi extrase din experimente naturale”, a subliniat Academia Suedeză în justificarea deciziei de anul acesta. ”Cercetările lor s-au răspândit și către alte domenii, revoluționând cercetarea empirică”, se mai arată în explicație. 

Multe dintre marile întrebări gravitând în lumea științelor sociale au strânsă legătură cu cauza și efectul. Un exemplu este salariul minim, un subiect de actualitate în Germania. Analizele lui David Card arată că un salariu minim mai mare nu duce la scăderea numărului de locuri de muncă, așa cum s-a presupus anterior. Aceleași cercetări indică modul în care imigrația afectează nivelul salariilor și al ocupării forței de muncă.

Numeroase întrebări necesită răspunsuri mai dificile, deoarece nu există comparații. ”Nu știm ce s-ar fi întâmplat dacă ar fi fost mai puțină imigrație”, admite Academia. Cu toate acestea, laureații din acest an au demonstrat că este posibil să se răspundă la astfel de întrebări și la altele similare prin experimente naturale. 

Medalia acordată câştigătorului Premiului Nobel pentru Economie

Medalia acordată câştigătorului Premiului Nobel pentru Economie

Economiștii germani au salutat decizia din acest an. Președintele Institutului de Cercetare Economică Ifo, Clemens Fuest, a calificat decizia băncii suedeze Reichsbank drept o ”alegere foarte bună”. Cercetările celor trei oameni de știință, a precizat directorul Ifo, au o ”mare utilitate practică”, deoarece au dezvoltat metode pentru a determina cauza și efectul. Acest lucru este important pentru a afla ”cum funcționează măsurile politico-economice”, a precizat Fuest. 

Profesorul de economie Jens Südekum de la Universitatea Heinrich Heine din Düsseldorf a exprimat o părere similară. ”Sunt deosebit de încântat de selecție și nu mă pot gândi la alți laureați mai merituoși decât cei trei colegi aleși anul acesta, care au schimbat domeniul economic”, a scris Südekum pe Twitter.

Cei mai mulți laureați ai premiului Nobel pentru Economie provin din SUA

În mod tradițional, oamenii de știință din SUA sunt printre favoriții pentru decernarea râvnitei distincții la categoria Economie. Anul trecut, premiul a fost acordat economiștilor americani Paul R. Milgrom și Robert B. Wilson, recompensați pentru îmbunătățirile aduse teoriei licitațiilor și pentru inventarea unor noi formate de licitație. 

Economiştii din SUA au câştigat cele mai numeroase Premii Nobel

Economiştii din SUA au câştigat cele mai numeroase Premii Nobel

Până în prezent, printre laureații Premiului Nobel pentru Economie s-a numărat un singur german. În 1994, cercetătorul Reinhard Selten, de la Bonn, a fost recompensat, alături de John Nash și John Harsanyi, pentru contribuțiile lor vizionare la teoria jocurilor necooperative.

Acordat de la sfârșitul anilor 60, Premiul Nobel pentru Economie este singurul care nu se regăsește în testamentul donatorului premiului Alfred Nobel (1833-1896), inventatorul dinamitei. Fiindcă distincția este acordată de Banca Centrală Suedeză, ea nu este considerată neapărat un premiu Nobel clasic. Cu toate acestea, premiul este decernat, alături de celelalte premii, la 10 decembrie, la aniversarea morții lui Nobel.

Premiul are o valoare de zece milioane de coroane suedeze (aproximativ 980.000 de euro), laureații mai primind o medalie și un certificat înmânat personal de regele Carl XVI Gustaf al Suediei. În cazul în care premiul este acordat mai multor persoane, câștigătorii împart suma. Întrebat, la telefon, ce intenționează să facă cu premiul în bani, Guido Imbens nu a știu ce să răspundă: ”O să mă mai gândesc”, a răspuns omul de știință.  

vd/os/dw.de/ag