Premieră la Bucureşti: reunirea noului Parlament

Ales deputat de Turda, circumscripţie care a dat istoriei României oameni de calibru, cum ar fi dinasita Raţiu, liberalul Virgil Pop se afla, la data votului naţional pentru noul Parlament, în arest preventiv.

Direcţia Naţională Anticorupţie îl acuza de trafic de influenţă exercitat în perioada în care deţinea mandatul de consilier judeţean, la care se adaugă şi alte suspiciuni ce decurg dintr-un tablou mai amplu simplificabil într-un singur cuvânt: corupţie.

Virgil Pop a fost pus, ieri, în libertate condiţionată, deşi procurorii au dispus trimiterea sa în judecată. Motivul invocat: o scrisorică de la Parlament care spune că prezenţa la depunerea jurământului în calitate de ales este obligatorie.

Virgil Pop este un vârf de iceberg. Parlamentul României a fost împânzit de personaje cu un trecut care îi recomandă prea puţin pentru o demnitate în stat. Mai bine de o treime dintre viitori membri ai Legislativului de la Bucureşti au avut sau au de răspuns unor întrebări puse de instanţele judiciare sau nu pot justifica, în declaraţiile de avere, bunurile deţinute.

La aceştia se adaugă şi navetiştii care au schimbat partidele după cum a bătut curentul politic. Iar dacă vorbim de anomalii, mai amintim accederile în Parlament – ca rezultat al redistribuirii voturilor – a unor politicieni care nu au primit girul electoratului.

Lista pătaţilor este lungă şi nu ţine cont de coloratura politică. Spaima unui Parlament compus din manelişti şi samsari de fotbalişti a fost o simplă joacă pe lângă pleiada de foşti nomenclaturişti sau securişti, dar şi capitalişti pe banul public sau baroni locali arşi pe rugul imaginii partidelor înaintea alegerilor din 2004 şi reciclaţi acum sub drapelul expertizei pe care, s-a spus, o pot aduce într-o lume încolţită de crize. Sunt doar câteva speţe, grupate sub nişte umbrele.

Tabloul complet e lung. Şi mai trist este că unii dintre cei mai vulnerabili în faţa tentaţiilor colaterale puterii au prins şi cotaţii serioase la casele de zvonuri pentru diverse portofolii ministeriale.

Negocierile în acest sens şi alianţele prefigurate nu ar trebui să surprindă, iar cei ce promit că se aruncă pe bloc dacă partidul apropiat preşedintelui Traian Băsescu intră la guvernare împreună cu inamicul politic numărul 1 al unei bune jumătăţi a românilor, PSD, aducând cu sine şi celebra „soluţie imorală”, ar trebui să îşi amintească, acum, că evoluţia a fost anticipată de combinaţiile pre-electorale.

Ar fi suficient să dea doar filmul înapoi, vorba imnului de campanie al PD-L, şi să observe în câte colegii a fost non-combat, ca să nu folosim termenul consacrat de blat. Şi, astfel, ne mai aducem aminte de o categorie de aleşi – cei care, la ei acasă, ar fi ratat cu siguranţă un mandat şi au fost paraşutaţi pe la, de exemplu, Mizil.

În acest context, parcă un Crin Antonescu rămas fără colegiu într-una din puţinele competiţii veritabile duse în acest noiembrie arăta mult mai învingător decât acelaşi liberal intrat în Parlament în baza unei legi strâmbe.