Prea puţini faţă cu cei prea mulţi

Altfel spus, ne-am trezit prea tîrziu sau nu ne-am trezit deloc nici atunci cînd era nevoie să ne strîngem laolaltă şi să încercăm să ne apărăm pe noi şi agoniseala noastră, materială dar mai ales spirituală, de cutremurele istoriei, dar nici atunci cînd cîmpul era deja proaspăt arat iar noi nu ar fi trebuit decît – la fel, împreună – să ieşim şi să îl semănăm.

Am avut, şi într-un caz şi în celălalt, percepţia vinovată a unui timp elastic, de care am crezut că putem trage la nesfîrşit, pentru ca în felul acesta cîştigul să ne fie sută la sută asigurat "la un moment dat". Adică, un moment la fel de nedefinit ca şi indecizia noastră.

Sigur că voi intriga pe mulţi, însă eu susţin în continuare că au fost prea puţini cei care s-au opus instalării comunismului la noi, iar apoi am fost prea mulţi cei care l-am acceptat, cauţionat, ajutat să devină în esenţă un sistem clientelar şi corupt, de la vîrful pînă la baza piramidei României socialiste, şi mai puţin un regim ideologic în spiritul teoriei marxist-leniniste.

Cei care s-au opus, cei prea puţini, au fost exterminaţi nu doar de cei pe care îi numim noi acum "călăii, instrumentele regimului", ci şi prin complicitatea celorlalţi, a celor prea mulţi, care în cel mai bun caz am tăcut. Sau, cum spuneam mai înainte, ne-am trezit prea tîrziu sau nu ne-am trezit deloc în faţa tăvălugului istoriei.

Decembrie 1989 a fost cîmpul arat, cîmpul fertil pe care istoria ni-l pregătise pentru ca noi doar să îl semănăm. Se înţelege că spun "istorie" în sens generic, eu mă refer desigur la marii arhitecţi, la marii actori, la marii şefi de lucrări care se ocupă de mersul lumii.

Ce-am făcut noi atunci, în decembrie '89 şi după? În esenţă, ne-am comportat şi atunci, în faţa oportunităţii istorice, a provocării dinspre partea Binelui, ca şi în urmă cu aproape 50 de ani în faţa cutremurului istoric, a provocării dinspre partea Răului: am fost prea puţini cei care ne-am trezit la timp că sîntem fără Ceauşescu dar nu şi un popor liber, în timp ce au fost prea mulţi cei care au crezut că fără Ceauşescu şi activiştii din prima linie la cîrma puterii certificatul libertăţii le e asigurat.

Cel puţin în intervalul despre care vorbesc, problema de fond este următoarea: am fost şi sîntem prea puţini în faţa, sau mai exact, faţă cu cei care au fost şi sînt prea mulţi. Vreau să fiu înţeles corect: nu sînt în nici un fel de partea aşa-numitelor "elite" şi împotriva aşa-numitei "mulţimi". Iar argumentul simplu dar apăsat este următorul: "elitele" şi "mulţimea" interferează în adînc atît de mult, ele sînt atît de amestecate, încît după părerea mea cele două noţiuni ori concepte ar trebui redefinite cu cea mai mare severitate.

Cînd am spus "prea puţini" m-am gîndit la oameni pur şi simplu, cu raţiune, conştiinţă şi suflet, pe care îi găsim şi în populaţia, la vedere, a "elitelor", şi în populaţia, anonimă, a "mulţimii".

Cînd am spus "prea mulţi" m-am gîndit la neoameni, la toţi aceia care se gîndesc exclusiv la interesul propriu, fără conştiinţă şi cu suflete moarte. Iar populaţia aceasta a celor "prea mulţi" s-a născut şi a procreat nu doar din marea parte a "mulţimii" ci şi din marea parte a "elitelor", de orice fel.

Aici ne aflăm şi cu aceste materiale de construcţie vrem să construim acum un pod trainic pe care să traversăm toţi apele învolburate şi tulburi ale crizei. Problema e aceeaşi: avem prea mult nisip şi prea puţin ciment, astfel că podul nu are cum să reziste. Noi îl construim totuşi, pentru că cei prea mulţi spun ca de fiecare dată: "Lasă că merge şi aşa."

Autor: George Arun
Redactor: Robert Schwartz