1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Prea multă cruzime - europenii interzic comerţul cu carne şi blană de focă

11 mai 2009

Animale jupuite de vii, gheţuri scăldate în sânge. An de an, vânătorii ucid fără milă sute de mii de foci. Începând din 2010, europenii interzic comerţul cu carne, grăsimi şi blană de focă.

https://p.dw.com/p/Hm6a
Imagine: Humane Society International 2009

Dacă în Germania nimeni nu şi-ar cumpăra o haină din blană de focă, în China sau Rusia acelaşi mantou este la mare căutare. Existenţa unor asemenea produse pe piaţă este posibilă datorită anumitor practici vânătoreşti de o cruzime ieşită din comun, împotriva cărora organizaţiile pentru protecţia animalelor luptă încă din anii `80.

"Focile sunt cele mai vânate mamifere marine la nivel mondial. Anual, numai în Canada sunt ucise cu bestialitate circa 300.000 de exemplare"

, susţine Ralf Sonntag, reprezentant al Fondului Internaţional pentru Protecţia Animalelor (IFAW). "Eu însumi am asistat la vânătoare de foci şi am constatat că totul se produce foarte repede pentru că vânătorii vor să prindă cât mai multe într-un timp foarte scurt. În aceste condiţii, nimeni nu mai verifică dacă animalele sunt moarte sau nu. Deseori am văzut cum erau jupuite de vii", adaugă Ralf Sonntag.

În SUA şi Mexic, comerţul cu blană de focă sau carne de focă a fost interzis cu ani în urmă. Până în clipa de faţă, cinci ţări europene au procedat în mod asemănător. Începând din 2010 interdicţia se va aplica în întreaga Uniune Europeană. Singura excepţie de la regulă o vor constitui produsele inuiţilor care practică vânătoarea de foci pe gheţurile din Canada de sute de ani. Dar, oricum, aceştia ucid anual maximum 3% din cele 900.000 de exemplare vânate.

BdT Deutschland München Zoo Robben
Imagine: AP

"Fireşte că trebuie să facem excepţie în cazul inuiţilor şi al altor popoare indigene. Eschimoşii trăiesc de pe urma vânatului, aşa încât nu le putem anula unica sursă de venit. Dar, în cazul lor, vorbim de o mică parte a acestor produse şi oricum ei nu ucid puii de focă, ci numai animalele adulte"

, spune deputatul european Evelyne Gebhardt.

O altă excepţie o vor reprezenta Finlanda şi Suedia; ţări în care vânătoarea de foci va fi în continuare permisă, cu respectarea anumitor condiţii. Dacă până acum erau ucise anual circa 200 de exemplare, începând din 2010 numărul acestora se va reduce. În plus, în ţările scandinave, vânâtoarea de foci nu va fi permisă în scopuri comerciale. Între timp şi Rusia a interzis vânătoarea puilor de foca, premierul Vladimir Putin catalogând aceste acţiuni drept "industrie sângeroasă".

Pe piaţa canadiană, ca reacţie la anunţata interdicţie valabilă în UE începând de anul viitor, preţul unei piei de focă a scăzut de la 100 la 30 de dolari canadieni.

Autori: Lea Koch / Claudia Stefan
Redactor: Laurentiu Diaconu-Colintineanu