Preşedinţii românilor şi nevoile lor | România | DW | 20.09.2019
  1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages
Publicitate

România

Preşedinţii românilor şi nevoile lor

După V.V. Dăncilă, şi-a depus candidatura la preşedinţie reprezentantul PMP, Paleologu. I-au urmat Dan Barna, Klaus Iohannis, alţi pretendenţi la funcţia supremă. Legătura lor cu interesele românilor? Foarte incertă.

Candidați la președinția României: șefa PSD, Viorica Dăncilă, și președintele în exercițiu, Klaus Iohannis (picture alliance/AP Photo/V. Ghirda)

Candidați la președinția României: șefa PSD, Viorica Dăncilă, și președintele în exercițiu, Klaus Iohannis

Cu o cacofonie şi un nou viol al gramaticii româneşti a început dansul macabru în jurul viţelului de aur care a devenit candidatura la preşedinţia României. Oricine strânge 200.000 de mii de semnături şi nu-i e frică de ridicol sau de răzbunarea românilor poate participa. Doamnei VV.Dăncilă nu-i e frică.

”Nicio mamă din această ţară să nu-i fie frică (sic) că nu-şi primeşte salariul sau alocaţia”, a spus mămica naţiei, de al cărei acces la Cotroceni ar avea motive să-i fie frică ”orice mamă”. Cel puţin dacă-şi creşte copiii în România. Cu această mostră de măiestrie lingvistică în limba ei maternă, s-a realizat primul pas al ”mantalei de pavian” către Palatul Cotroceni.

A urmat-o exponentul fostului preşedinte, Traian Băsescu. S-a spus despre reprezentantul PMP, fiul eminentului scriitor Alexandru Paleologu, un fost deţinut politic sub comunişti şi unul dintre puţinii cărturari de valoare care şi-au recunoscut colaborarea cu Securitatea comunistă, că e un fan al ideologului nazist Carl Schmidt. Filosof politic german, Carl Schmitt considera, între altele, că legile rasiale de la Nürnberg ar fi fost, chipurile, "o constituţie a libertăţii".

Amator, pesemne, de "vorbe înalte", ca să-l cităm pe Samuil Micu, Toader Paleologu şi-a desemnat tentativa de a-şi croi drum spre palatul Cotroceni drept o "candidatură-mărturie". Ce frumos. Aş vrea să-l aud pe Paleologu junior cu o mărturie care să-l distanţeze clar şi categoric de latura nazistă a gândirii lui Carl Schmidt. În schimb, l-am auzit pe Toader Paleologu afirmând că România ar avea nevoie "de un preşedinte care a participat la evenimentele din 89 şi s-a format în libertate". Îndrăznesc să-l contrazic pe cultivatul eseist, profesor, diplomat şi om politic.

Ţara ar avea nevoie de alt premier, de alt guvern şi de alt partid guvernamental care să nu-i mai jefuiască pe români spre a împărţi înainte de alegeri cadouri pesedismului mutilând România. Or, Guvernul și Comisia Națională de Prognoză au admis mai nou zeci de proiecte, însumând aproape 2,5 miliarde de lei, de investiții în infrastructură de care în proporţie de 90 la sută vor profita edilii pesedişti.  Aşa încearcă Dăncilă să cumpere voturile românilor. Pe care afirmă că i-ar vrea uniţi.

Furându-i pe cei de altă culoare politică. România mai are, cred, nevoie, la Cotroceni, de un om de stat deopotrivă alfabetizat şi competent, onest şi patriot şi democratic . De un preşedinte care să nu fie la cuţite cu gramatica limbii materne. Sau cu interesele reale ale naţiunii. Ţara n-are în schimb nevoie la Cotroceni de o trompetă a Moscovei. A Chinei. Sau de trompeta altor interese, nu mai puţin dubioase. De pildă ultranaţionaliste şi fundamentalist-ortodoxiste.

Nici de preşedinţi excesiv de ponderaţi nu sunt convins că are nevoie. De pildă de unul ce-şi răsplăteşte neaveniţii din jur trimiţându-i ambasadori în vest şi acceptă demiterea nedreaptă a şefei DNA în timp ce aşteaptă pas cu pas să ardă ţara, înainte de a se ridica să-i stopeze pe incendiatorii cleptocratici şi a înceta să dea PSD şansă după şansă. 

Mai aproape de cerinţele şi trebuinţele naţiunii îmi pare un om politic ceva mai puţin uzat şi întrebuinţat de aşteptări şi ezitări interminabile ca preşedintele în exerciţiu. Dar şi cu el am oarecari probleme. Căci Dan Barna a confundat, mi se pare, dreptul la informaţie al românilor cu impresia că ar trebui să-l satisfacă legitimând guvernul neoficial al României pesedizate, prin prezenţa sa în studiourile de linşaj mediatic ale unei televiziuni securiste. Nu l-am auzit, ulterior, să le ceară iertarea, convingător, susţinătorilor pe care i-a dezamăgit grav doar spre a deveni popular în frizerii.

Dacă atât poate candidatul USR în materie de agerime, de judecată, de chibzuială şi de socoteală politică, ar fi grav. În ce-i priveşte pe alţi pretendenţi la şefia statului român, îmi pare că orice discuţie în detaliu despre cei mai mulţi dintre ei ar fi o irecuperabilă pierdere de timp. Trăiască, în lipsa binelui, răul cel mai mic. Util, în schimb, de precizat e faptul că funcţia prezidenţială a ajuns în ultimii ani un soi de glumă sinistră, după ce, în complicitate cu CCR, partidul-stat a avut grijă să-i reducă puterea şi prerogativele constituţionale draconic, astfel încât ambele se apropie în prezent de zero.

E semnificativă şi deosebit de jenantă disputa, greu de tranşat definitiv, privind votul real al reprezentantei permanente în COREPER a României. Ambasadoarea a primit ordine contradictorii de la preşedinte şi premier în chestiunea desemnării Laurei Kövesi în funcţia de şefă a Parchetului European. Cum a votat deci România? "Cum i-a dictat şefa PSD şi a guvernului", zic unii.

"Ba cum a vrut preşedintele", (care, potrivit Constituţiei, ar trebui să conducă afacerile externe şi de securitate ale ţării), afirmă alţii. 

Nu ştim cert şi indubitabil cum a votat România întru propulsarea unei românce în cel mai important post internaţional deţinut, de la Titulescu încoace, de un compatriot? Se vor certa istoricii pe acest subiect? ”Bravos naţiune! Halal să-ţi fie!”, ar zice nenea Iancu. Să ai parte de lideri mai buni, aş zice eu.