1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Preţul ţiţeiului Brent a atins 74,22 dolari pe baril, un nou nivel record

24 aprilie 2006

Preţul ţiţeiului Brent a atins 74,22 dolari pe baril, un nou nivel record, pe fondul scăderii stocurilor de benzină deţinute de SUA şi al temerilor privind posibilitatea ca Iranul să reducă livrările în urma conflictului cu statele occidentale.

https://p.dw.com/p/B28j
Imagine: PA/dpa

Ţiţeiul Brent, de referinţă la bursa londoneză, a atins niveluri record în ultimele opt şedinţe. Contractele futures de pe piaţa americană, cu livrare în luna mai, au avansat cu 32 de cenţi, la 72,49 dolari pe baril, un nou maxim istoric pentru a treia zi consecutiv. Un prim motiv pentru creşterea semnificativă a preţurilor îl reprezintă un raport al Guvernului SUA, potrivit căruia, stocurile de benzină au scăzut cu peste cinci milioane de barili, plasându-se la un nivel cu 5% sub cel consemnat în 2005. Acest declin survine în urma diminuării importurilor, dar şi a creşterii cererii de benzină.