Preşedintele propune o reformă radicală a politicilor sociale

Raportul Comisiei prezidenţiale trasează o caracterizare foarte caustică a sistemului actual, a cărui lipsă de eficienţă este pusă pe seama incompetenţei şi clientelismului politic.

În ultimii 19 ani, susţine Raportul, instituţiile de protecţie socială au fost populate de clienţi politici dintre cei mai puţin pricepuţi, a căror singură sarcină a fost să răspundă comenzii de partid.

Autorii raportului nu iartă nici un partid, susţinînd că de-a lungul anilor am asistat la o „fesenizare, cederizare, pesederizare şi apoi la o alianţizare“ a administraţiei.

Este vădit că autorii acestui document nu sînt angajaţi politic şi că au strînse legături cu zona independentă şi mai radicală ca viziune a ONG-urilor. Într-adevăr, parcurgînd lista autorilor şi colaboratorilor găsim universitari care s-au numărat printre preferaţii programelor finanţate din surse neguvernamentale sau care activează direct în aceste organizaţii.

În viziunea Raportului, interesele politice şi clientelismul au produs o administraţie incompetentă şi prădătoare, care a avut ca urmări o redistribuire preferenţială şi neechitabilă a veniturilor.

Guvernele au favorizat mereu anumite categorii care au avut relaţii privilegiate cu puterea politică şi acele grupuri cu impact electoral major, ca bugetarii şi pensionarii. Pentru cei care se găseau în situaţii cu adevărat dificile, banii nu au mai ajuns niciodată.

Raportul precizează şi care sînt cei cu adevărat dezavantajaţi: copiii din familii sărace, persoanele cu handicap, copiii instituţionalizaţi, familiile monoparentale, şomerii pe termen lung, persoanele seropozitive, victimele violenţei şi traficului de persoane.

Este vădită înclinaţia acestui Raport, care preia agenda ONG-urilor specializate şi care tind la rîndul lor să manifeste o anumită părtinire. Dacă statul i-a privilegiat pe şomerii şi pe pensionarii de lux, ONG au tins să se ocupe de cei aflaţi în situaţii dramatice.

Preşedinte de „dreapta“, Comisie de „stînga“

Nu poate fi ignorată o oarecare neadecvare între viziunea dominantă a Raportului şi preocuparea preşedintelui Traian Băsescu pentru problema demografică şi creşterea natalităţii. Autorii dau impresia că au făcut un compromis încercînd să dea satisfacţie şi preşedintelui şi trăgînd adesea concluzii insuficient motivate.

Raportul este infuzat de o viziune asupra societăţii care ar putea fi aşezată în zona liberalismului de stînga, una care solicită pe de o parte o mai mare implicare a statului în beneficul celor defavorizaţi, dar care sugerează, pe de altă parte, o emancipare faţă de autoritatea moralei tradiţionale.

De exemplu, raportul are accente anticlericale, afirmînd că predarea religiei în şcoli este urmarea unor presiuni nelegitime ale Bisericii. Pe de altă parte, dar într-o relaţie logică cu această poziţie anti-tradiţionalistă, recomandă dezincriminarea consumului de droguri şi legalizarea prostituţiei, redefinite ca „sex comercial“. Aceste observaţii sînt relevante mai ales în contextul în care preşedintele Traian Băsescu a căutat să-şi creeze un profil „conservator“.

Dincolo de aceste accente ideologice, Raportul propune însă o imagine cu adevărat cuprinzătoare şi minuţios documentată a problematicii sociale din România, după cum conţine şi soluţii precise care aşteaptă să intre în dezbaterea politică.

Autor: Horaţiu Pepine
Redactor: Ovidiu Suciu