1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Potentatul Kim Jong Un îl invită pe președintele sud-coreean

10 februarie 2018

Kim Jong Un i-a adresat sâmbătă lui Moon Jae-In, prin intermediul sorei sale, prezentă la deschiderea Jocurilor Olimpice de Iarnă, invitația de a veni la Phenian.

https://p.dw.com/p/2sRbu
Kim Yo Jong și Moon Jae-in la Seul
Kim Yo Jong și Moon Jae-in la SeulImagine: picture-alliance/AP Photo/K. Ju-sung

Președintele sud-coreean, Moon Jae, a primit la Seul o delegație de înalți reprezentanți ai Coreei de Nord. În Palatul prezidențial, Casa Albastră, liderul de la Seul a avut o întrevedere cu Kim Yong Nam, președintele prezidiului Adunării Supreme a Poporului din Coreea de Nord, și cu Kim Yo Jong, sora liderului de la Phenian Kim Jong Un. Zâmbind, Moon le-a strâns mâna oaspeților de la Phenian.

Kim Yo Jong avea, după cum s-a putut vedea în imaginile televizate, o mapă albastră cu un sigiliu. Observatorii politici estimaseră că îi va înmâna lui Moon un mesaj din partea fratelui ei. Bănuiala s-a adeverit, odată ce, după convorbiri, Palatul prezidențial a anunțat că Moon a primit o invitație din partea liderului nord-coreean de a-l vizita la Phenian "cât de curând cu putință". Moon a folosit prilejul pentru a lansa un apel Phenianului să reia dialogul cu SUA.

Întrevederea, care a durat aproape trei ore, incluzând și o masă de prânz, s-a desfășurat într-o "atmosferă cordială", a comunicat un purtător de cuvânt al președintelui sud-coreean.

Moon îi întâlnise deja vineri pe Kim Yong Nam și Kim Yo Jong, cu prilejul festivității de deschidere a Jocurilor Olimpice de Iarnă de la Pyeongchang, în Coreea de Sud, și le dăduse mâna. Kim Yo Jong este primul membru al familiei aflate la putere în Coreea de Nord care vizitează statul vecin sud-coreean.

Kim Jong Un în timpul unei test nuclear
Dictatorul nord-coreean Kim Jong Un în timpul unei test nuclearImagine: picture-alliance/dpa/Uncredited/KCNA via KNS/AP

Coreea de Nord, izolată la nivel internațional, și-a anunțat abia cu câteva săptămâni în urmă participarea la marele eveniment sportiv de la Pyeongchang. Așa au început să se miște oarecum lucrurile și să dezghețe puțin relația dintre cele două țări, aflate oficial încă în stare de război. În ultimele luni, Coreea de Nord a dat naștere la noi temeri prin testele sale nucleare.

Statele Unite privesc cu mare scepticism ofensiva de șarm a Phenianului cu ocazia Jocurilor Olimpice de Iarnă. Observatorii politici cred că inițiativa diplomatică a potentatului de la Phenian e menită să determine reducerea sancțiunilor internaționale la adresa regimului său și să slăbească, totodată, alianța dintre Seul și Washington.

maw/afp, ap, dpa