1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Posturile publice sunt o parte importantă a societății

29 noiembrie 2019

Fundația Konrad Adenauer (KAS) a publicat un raport despre posturile publice de radio/TV din Europa de Sud-Est. DW a stat de vorbă cu Hendrik Sittig, șeful departamentului Media pentru Europa de Sud-Est din cadrul KAS.

https://p.dw.com/p/3Twfa
O antena TV veche
Imagine: BGNES

DW: Timp de un an, Fundația Konrad Adenauer a urmărit intensiv emisiunile posturilor publice de radio și TV din sud-estul Europei și a publicat un studiu despre acestea. Care sunt principalele constatări?

Hendrik Sittig: Am publicat pentru prima dată un volum despre posturile publice de radio și TV din sud-estul Europei, împreună cu un sondaj de opinie reprezentativ pe marginea situației actuale. Din punctul nostru de vedere, două rezultate sunt importante: două treimi din utilizatorii mass media spun că posturile publice sunt o parte importantă a democrației. În același timp, însă, aproape 65 la sută consideră că aceste posturi se află sub influență politică. Ceea ce confirmă criticile care au dus la demonstrațiile din Serbia, Muntenegru, Croația și cu câteva săptămâni în urmă și din Bulgaria.

Hendrik Sittig
Hendrik Sittig prezintă noul volumImagine: KAS

Posturile publice de radio și TV sunt adesea criticate pentru că nu pot acționa liber, că ar reprezenta o portavoce a guvernului, având, astfel, o poziție unilaterală. Cum pot mass media publice să-și îndeplinească misiunea, să reprezinte întreaga societate, dacă sunt percepute și utilizate ca instrumente ale guvernului?

Există în special doi factori prin care se vede clar influența politică. În primul rând, organele de supraveghere și control, adică consiliile de administrație. Acestea sunt alese de parlament sau de alte instituții ale statului. Ceea ce, desigur, creează o oarecare dependență. De fapt, aceste organe de supraveghere ar trebui să reflecte societatea și să fie libere în deciziile lor, de exemplu în alegerea președinților-directorilor generali. Pe de altă parte, majoritatea posturilor sunt finanțate sau subvenționate integral sau parțial din bugetul de stat. În plus, deseori finanțarea este insuficientă și nici nu există o strategie de perspectivă, care să permită posturilor să planifice pe termen lung.

Avem, așadar, o imagine generală a situației posturilor publice din regiune și știm unde sunt problemele. Ce soluții există?

Considerăm că studiul nostru este o bază pentru posibile proiecte ulterioare și dorim să dăm un impuls către reformarea sistemelor posturilor publice de radio și TV din sud-estul Europei. Am vorbit cu câțiva directori generali în ultimele luni. Se poate spune că situația este precară peste tot. Ca program specializat în media, ne oferim sprijinul bazat pe experiența din Germania. Promovăm dialogul cu conducerile posturilor, cu consiliile editoriale și de administrație și cu politicienii. Planificăm proiecte suplimentare pentru anul viitor.

Unul dintre punctele care ies în evidență în acest studiu este lipsa de încredere! În condițiile în care mass media publice sunt privite ca instrumente ale guvernului și ale statului, acestora le lipsește independența. Ce alte semnale a transmis studiul publicat de KAS? Există reacții din partea guvernanților?

Acesta este un proces pe termen lung, care merge mână în mână cu transformarea generală democratică a acestor foste state socialiste. Constatăm, din păcate, în mod repetat reveniri la autoritarism. În plus, încrederea în mass media este foarte scăzută - chiar și în posturile publice. Trebuie să fie clar că, prin natura lor, posturile publice nu pot sta la dispoziția clasei politice. Ele ar trebui să fie, mai presus de orice, o sursă de informare obiectivă și de încredere. Astăzi, acest lucru este mai important ca niciodată, într-un peisaj media digital fragmentat.

Coperta volumului despre posturile publice din Europa de Sud-Est
Coperta volumului despre posturile publice din Europa de Sud-EstImagine: KAS

Am putea încerca să extindem această analiză: posturile publice de radio nu au devenit mai independente în 30 de ani de la democratizare, apropierea de structurile de stat a devenit mai solidă. Și atunci nu ar fi mai bine să se desființeze?

Nu, eu cred că posturile publice de radio și TV sunt o parte importantă a societății democratice, în condițiile în care ele pot activa independent. Așadar, mi-ar plăcea să văd că acest subiect este abordat mai îndeaproape și de Uniunea Europeană. De altfel, acest lucru se aplică și Uniunii Europene de Radio și Televiziune (EBU) și posturilor noastre publice din Germania. Și colegii noști au nevoie de sprijin. Din punctul meu de vedere, sud-estul Europei este, din păcate, subevaluat prea des.

Interviul a fost realizat de Adelheid Feilcke, șefa departamentului DW-Europa.

AICI puteți citi raportul integral publicat de Fundația Konrad Adenauer (KAS), intitulat ”Un pilon al democrației pe teren șubred”.

Fragment din capitolul dedicat situației posturilor publice de radio și TV din România:

Chiar dacă personalul a fost reînnoit în ultimii treizeci de ani, atât jurnaliștii, cât și managerii se tem în continuare să se opună deschis controlului politic și, prin urmare, nu reușesc să-și îndeplinească misiunea lor de a duce o politică editorială independentă.

Pe de altă parte, presiunea exercitată de actorii politici asupra mediei publice a fost și rămâne puternică. Politicienii încearcă în mod constant să utilizeze mass-media publice ca instrumente de propagandă.

Subordonarea politică rămâne una dintre principalele probleme ale serviciilor publice, în ciuda eforturilor importante de îmbunătățire și modernizare a activităților în ansamblu, atât la nivel editorial, cât și la cel tehnic.

 

Adelheid Feilcke
Adelheid Feilcke Conduce un departament format din 10 redacții ce reprezintă țări din Europa extinsă.