1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Posibile negocieri între opoziţie şi guvern în Egipt

5 februarie 2011

Pe fondul celei de-a 12-a zi de proteste din Egipt, îndreptate împotriva preşedintelui Mubarak, sâmbătă ar putea începe negocieri între guvern şi opoziţie, anunţă agenţiile de presă internaţionale, citate de CNN.

https://p.dw.com/p/10BIi
Imagine: AP

Sâmbătă dimineaţă, atmosfera din Piaţa Tahrir, unde de 12 zile au loc ample manifestaţii împotriva liderului egiptean Mubarak, soldate cu sute de morţi, era tensionată, dar paşnică. Conform martorilor oculari, traficul în zonă a fost parţial reluat. Jurnaliştii aflaţi la faţa locului transmit că o parte din protestatarii aflaţi în piaţa Tahrir în această dimineaţă îşi făceau rugăciunea, în vreme ce alţii puteau fi observaţi aducând mâncare în cutii de carton.

Noaptea trecută au mai putut fi însă auzite, sporadic, focuri de armă, cu precădere în momentul în care susţinătorii preşedintelui Mubarak au încercat să ocupe piaţa. Conform manifestanţilor anti-guvernamentali, armata ar fi tras focuri de avertisment pentru a-i intimida pe susţinătorii preşedintelui. Cei mai mulţi dintre cei care vor să-l vadă plecat pe Mubarak au anunţat că nu vor părăsi Piaţa Tahrir până când liderul egiptean nu îşi prezintă demisia.

Posibile negocieri

Symbolbild Barack Obama und Husni Mubarak - Thema USA därngen auf Wende
Tranziţia de putere în Egipt, dificilăImagine: AP/picture-alliance/dpa/Montage DW

Pe fondul nerăbdării afişate de administraţia americană, care a cerut grăbirea procesului de tranziţie a puterii în Egipt, o parte din politicienii egipteni de opoziţie, care au respins până acum orice tentativă de negociere cu vice-preşedintele ţării, Omar Suleiman, ar urma să se întâlnească cu acesta sâmbătă, informează CNN. De altfel, Statele Unite şi-au exprimat public speranţa ca în acest weekend opoziţia şi reprezentanţii guvernului Mubarak să poarte un prim dialog după cele 12 zile de proteste.

Secretarul general al partidului de opoziţie Wafd declara la rândul său, ieri, că în urma promisiunii guvernului egiptean de a investiga motivele reale ale violenţelor din Piaţa Tahrir, partidul său a acceptat să aibă o primă întrevedere cu reprezentanţi ai guvernului egiptean.

Pe de altă parte, alţi reprezentanţi ai opoziţiei refuză începerea oricăror negocieri câtă vreme Mubarak nu renunţă la fotoliul prezidenţial pe care-l ocupă de trei decenii. "Aşa-numitul dialog propus de guvern reprezintă un prim pas în direcţia înăbuşirii acestei revoluţii. Preşedintele trebuie să plece", a declarat Mohammed Habib, vice-preşedintele Frăţiei Musulmane, un grup islamist de opoziţie interzis oficial de guvernul egiptean.

"Mubarak must go"

Flash-Galerie Ägypten Proteste in Kairo auf dem Tahrir Platz
Imagine: AP

După aproape două săptămâni de manifestaţii sângeroase, piaţa centrală din Cairo devenise scena unui marş paşnic, numit "Ziua plecării", organizat de cei care vor debarcarea de la putere a lui Mubarak. Aceştia declaraseră ziua de vineri drept ziua în care Egiptul trebuie să scape de Hosni Mubarak. Câteva mii de persoane au rămas în piaţă şi după lăsarea serii în pofida lipsei de efect a ultimatumului lor.

Ieri după-amiază, Frăţia Musulmană anunţa că forţe de securitate însoţite de "bande de hoţi" au devastat unul din birourile sale, de unde era administrată pagina de Internet a grupării. Televiziunea Al-Jazeera s-a plâns că a fost victima unui atac similar care a vizat biroul său de presă din Cairo.

Autor: Vlad Drăghicescu / ag

Redactor: Robert Schwartz