Populist de dreapta în Ungaria: Orbán are un plan B | Europa | DW | 01.05.2019
  1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages
Publicitate

Europa

Populist de dreapta în Ungaria: Orbán are un plan B

Premierul Ungariei, Viktor Orbán, ar prefera să rămână cu partidului său Fidesz membru al PPE. Dar pentru cazul excluderii din această familie politică după europarlamentare, Orbán are deja un plan.

Matteo Salvini (dreapta) și Viktor Orban la Milano, 28 august 2018 (Reuters/M. Pinca)

Doi buni prieteni: Viktor Orbán și Matteo Salvini (Milano, 28.08.2018)

De fapt premierul ungar, Viktor Orbán, şi ministrul de Interne italian, Matteo Salvini, provin din tabere politice diferite. Dar atunci când s-au întâlnit prima dată, vara trecută, păreau a fi prieteni de-o viaţă şi tovarăşi de drum. Orbán i s-a adresat lui Salvini ca unei stele a politicii europene de extremă dreaptă, numindu-l, bine chibzuit după cum îi este felul, "eroul şi tovarăşul meu de destin, cu care pot împărtăşi unele din experienţe". Întrevederea intens mediatizată din august 2018 a fost marele preambul al campaniei electorale europene desfăşurate de Orbán şi totodată un gest demonstrativ la adresa criticilor premierului ungar în cadrul Partidului Popular European (PPE), din care face parte şi formaţiunea de guvernământ de la Budapesta, Fidesz. 

Salvini efectuează prima sa vizită oficială la Budapesta

Acum, la câteva sătpămâni de când PPE a suspendat temporar calitatea Fidesz de membru al acestei familii politice şi cu puţin timp înaintea alegerilor pentru Parlamentul European, Salvini soseşte joi (2.05) pentru prima dată, oficial, în capitala Ungariei. Vizita are loc la invitaţia omologului său ungar, Sándor Pintér. Dar punctul culminant al evenimentului îl reprezintă întrevederea Salvini - Orbán.

Întrebat de DW, un purtător de cuvânt al executivului de la Budapesta a evitat să ofere detalii cu privire la desfăşurarea şi conţinutul întâlnirii. Totuşi, cotidianul apropiat guvernului, Magyar Nemzet, pe care Orbán îl foloseşte adesea pentru a-şi comunica mesajele, a publicat deja cu două săptămâni în urmă o notă explicativă din care reiese că cei doi lideri vor aborda posibilitatea unei cooperări în viitorul Parlament European. 

Între timp, premierul ungar este cu mult mai apropiat programatic de extrema dreaptă europeană decât de familia creştin-democrată, din care, formal, face parte. În prezenta eurocampanie electorală, Orbán răspândeşte teorii conspiraţioniste, preluate de la extremişti de dreapta şi care se regăsesc în pamfletele unor terorişti de dreapta precum Brenton Tarrant şi Anders Breivik.

Retorică nesustenabilă

Orbán reproşează Comisiei Europene că ar urmări "un schimb de populaţie", prin care locuitorii creştini ai Europei să fie înlocuiţi cu "mase" islamice "dintr-o altă cultură şi civilizaţie". Alegerile europene vor decide asupra continuării sau dispariţiei civilizaţiei creştine în Europa, a subliniat în repetate rânduri Orbán pe parcursul ultimelor săptămâni. Premierul ungar consideră că deja creştinii sunt discriminaţi în Europa, în timp ce musulmanii ar fi avantajaţi.  

Acest tip de retorică a făcut să se umple paharul în rândul PPE, ducând la suspendarea provizorie a Fidesz, după ce în ultimii ani în familia creştin-democrată s-a acumulat tot mai multă nemulţumire faţă de politica lui Orbán şi transformările nedemocratice din Ungaria.

Viktor Orbán şi Jaroslaw Kaczynski la Varşonia în 2017 (picture-alliance/dpa/PAP/P. Supernak)

Prietenie între estici: Viktor Orbán şi Jaroslaw Kaczynski la Varşovia, pe 22.09. 2017

 Deşi Orbán a provocat intenţionat conflictul cu PPE, el ar prefera să rămână cu partidul său în interiorul acestei fracţiuni pentru a o reforma conform viziunilor sale. Căci influenţa sa politică în Europa ar fi astfel mai mare decât într-o alianţă cu extremiştii de dreapta. Cu mulţi dintre aeştia, inclusiv cu formaţiunea germană AfD, Orbán a refuzat până acum o colaborare directă. Când, la începutul lui aprilie, Matteo Salvini a proclamat la Milano "Alianţa popoarelor şi naţiunilor europene", Orbán şi Fidesz n-au răspuns invitaţiei de a participa la eveniment.

Noii aliaţi ai lui Orbán

În eventualitatea unei rupturi definitive între PPE şi Fidesz, Orbán şi-a luat deja demult măsuri de precauţie. Pe de o parte cultivă relaţii strânse cu formaţiunea de guvernământ de la Varşovia, PiS, a lui Jaroslaw Kaczynski, deşi în comparație cu încrâncenatul ideolog polonez, Orbán dă dovadă de mai multă flexibilitate. Între noii săi aliaţi se numără şi omul forte din România, Liviu Dragnea, liderul așa-numiților social-democraţi din PSD, care copiază tot mai frecvent lozincile şi campaniile premierului ungar.

Dar înainte de toate, Salvini şi apropiaţii săi sunt pentru Orbán un soi de plan B. Mai mult decât atât, Orbán lucrează de zor pentru a-şi crea imaginea de stea şi erou în spectrul extremei drepte - cu succes, după cum atestă diferite sondaje pe tema popularităţii politicienilor europeni. 

Bune relaţii cu spectrul de dreapta

Unul dintre extremiştii de dreapta cu care Orbán întreţine de mai multă vreme strânse relaţii personale este olandezul Geert Wilders. Soţia acestuia este unguroaică şi din acest motiv el vizitează des Ungaria şi se întâlneşte, din când în când, în cadru privat, cu Orbán. Cei doi nici nu-şi ascund prietenia. Orbán are o relaţie bună şi cu Steve Bannon, fostul consilier al preşedintelui SUA, Donald Trump, care îl califică pe premirul ungar drept un "Trump înainte de Trump" şi îl apreciază ca fiind unul dintre cei mai importanţi politicieni europeni. Orbán nu se dă în lături nici să se afişeze cu extremişti declaraţi, cum ar fi unii neonazişti belgieni, alături de care el s-a pozat cordial, de pildă, la Băile Tuşnad, vara trecută. 

În răstimp, la Budapesta, şi-a anunţat deja vizita următorul extremist de dreapta. Luni, vicecancelarul austriac şi şeful FPÖ, Heinz-Christian Strache va da curs invitaţiei lui Orbán de a se întâlni cu acesta în capitala Ungariei. Săptămânalul "168 óra" a numit ironic aceste întrevederi succesive, făcând aluzie la o peliculă americană, "Balul monştrilor".