Polonia în stare de necesitate: dispută vizând refugiaţii afgani de la graniţa cu Belarus | Europa | DW | 10.09.2021
  1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages
Publicitate

Europa

Polonia în stare de necesitate: dispută vizând refugiaţii afgani de la graniţa cu Belarus

Guvernul polon a închis regiunea de graniţă cu Belarus pentru a împiedica trecerile ilegale ale frontierei. Presa şi activiştii pentru drepturile omului nu au acces în zonă. Alexandra von Nahmen relatează din Polonia.

Grăniceri polonezi au încercuit refugiaţi afgani la graniţa cu Belarus

Grăniceri polonezi au încercuit refugiaţi afgani la graniţa cu Belarus

Se vede că Paulina Bownik a trecut printr-o perioadă stresantă. Îşi întrerupe frecvent povestea şi face eforturi să n-o podidească plânsul. Este medic şi lucrează într-un spital aflat la numai 30 de kilometri de graniţa cu Republica Belarus. Este cutremurată de ce a văzut acolo.

Cu câteva săptămâni în urmă a poposit în apropiere de Usnarz Gorny un grup de afgani. Direct la graniţă. Grănicerii polonezi le-au interzis accesul în interiorul ţării. Pe partea cealaltă, grănicerii belaruşi i-au împiedicat să se întoarcă. Paulina Bownik s-a dus în repetate rânduri la ei, încercând să ofere ajutor. Afganii duceau lipsă de apă, alimente, unii erau bolnavi. Alţii erau epuizaţi şi disperaţi.

"Mi-am luat trusa medicală şi am început să alerg"

"Îmi aduc aminte de ziua în care am ajuns acolo şi am aflat că cineva îşi pierduse cunoştinţa. Se putea într-adevăr vedea că o persoană zăcea pe jos", povesteşte doctoriţa. "Am înhăţat trusa medicală şi am început să alerg. I-am rugat pe grăniceri să mă lase să trec. Dar nu m-au lăsat."

Doctoriţa Paulina Bownik nu are acces la fâşia de graniţă

Doctoriţa Paulina Bownik nu are acces la fâşia de graniţă

Ea a văzut multe astfel de scene la graniţă, nu doar cu afgani. Odată i s-a interzis unei echipe de salvare să ofere pături unei familii cu copii, prinsă pe când încerca să treacă fraudulos frontiera. Altă dată grănicerii au încercat să împiedice orice încercare de comunicare cu refugiaţii. Ce se întâmplă acum la faţa locului? Doctoriţa îşi face griji. De când a fost decretată starea de necesitate, nici presa şi nici organizaţiile umanitare nu mai au acces în fâşia de graniţă cu o lăţime de trei kilometri.

Stare de necesitate din cauza a 30 de afgani?

Decizia guvernului de la Varşovia de a închide ermetic regiunea este scandaloasă, consideră politicianul de opoziţie Franciszek Sterczewski. Şi acest deputat a fost la Usnarz Gorny înaintea decretării stării de necesitate, pentru a vedea situaţia la faţa locului. "E ridicol să decretezi starea de necesitate din pricina a 30 de afgani", consideră el.

Grănicerii polonezi presupun că în Belarus se află 10.000 de migranţi care speră să ajungă cumva în Uniunea Europeană. Sterczewski explică însă că nu e vorba de a permite tuturor acestora accesul, ci de a la oferi posibilitatea de a beneficia de o procedură echitabilă de azil. "Guvernul doar vrea cu ajutorul stării de necesitate să ascundă modul inuman în care sunt trataţi la graniţă refugiaţii", a declarat el.

Grănicerii polonezi au ridicat un gard de sârmă ghimpată la frontiera cu Belarus

Grănicerii polonezi au ridicat un gard de sârmă ghimpată la frontiera cu Belarus

Dezbaterea scindează societatea

Deputatul nu e de acord nici cu avertismentul guvernului în privinţa unor provocatori, dat fiind că Rusia şi Belarus efectuează o amplă manevră militară comună în regiune. Astfel de manevre există frecvent, spune Sterczewski. Încercarea sa de a răzbate în tabăra refugiaţilor având în mâini o pungă plină cu alimente şi medicamente, fentând grănicerii polonezi, a făcut valuri în presă. "Am încercat să-i ajut pe oameni cu orice preţ, fiindcă statul polonez refuză să le acorde orice ajutor umanitar", a explicat el.

Comportamentul său este grotesc, penibil şi a discreditat întreaga opoziţie, susţine tabăra guvernamentală. În general dezbaterea privind starea de necesitate scindează societatea. Cine este împotrivă este etichetat în rețelele sociale drept extremist sau ins care face jocul propagandei belaruse.

Frontiera nordică şi estică a Poloniei

Frontiera nordică şi estică a Poloniei

Politica guvernamentală are sprijinul majorităţii parlamentare

Decretarea stării de necesitate s-a bucurat de sprijinul majorităţii în Parlament. Belarus şi Rusia folosesc tactici ale războiului hibrid, susţine Jaroslaw Krajewski, deputat al formaţiunii guvernamentale PiS. Iar UE are obligaţia să ia măsuri. "Serviciile noastre secrete dispun de informaţii care arată clar că ameninţarea care vine dinspre cele două ţări ia amploare. Ele demonstrează că primejdia haosului şi destabilizării UE este reală." De aceea este cu atât mai importantă paza frontierei externe a UE, a adăugat deputatul.

Şi Comisia Europeană vede lucrurile astfel. La întrebarea DW, o purtătoare de cuvânt a declarat că situaţia de la graniţa cu Belarus rămâne o preocupare presantă. "Respingem orice încercare a altor state de a provoca sau tolera imigraţia clandestină în UE", a declarat ea. În privinţa stării de necesitate, aceeaşi sursă a declarat că în prezent se verifică dacă este o măsură întemeiată sau nu.

"Eu nu sunt politiciană", susţine Paulina Bownik, dar ea se întreabă cum se împacă evacuarea afganilor din Kabul cu soarta grupului de afgani de la graniţă. După toată suferinţa pe care a văzut-o pe fâşia de frontieră se declară dezamăgită de poziţia Bruxelles-ului. "Am ajuns la concluzia că UE şi-a trădat valorile. Şi asta mă întristează profund."