1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Politicienii români au deturnat lupta împotriva corupţiei

Laurentiu Diaconu-Colintineanu21 noiembrie 2008

Miklos Marschall, director regional pentru Europa şi Asia Centrală al Transparency International afirmă că România a stagnat la capitolul combaterea corupţiei. Societatea civilă ar trebui să preia frâiele anticorupţie.

https://p.dw.com/p/FxAY
Miklos MarschallImagine: Transparency International

În interviul acordat Deutsche Welle, domnul Marschall îndeamnă la un control mai strict al politicienilor şi al finanţării campaniei electorale. El crede că noul sistem de vot este la fel de expus corupţiei şi critică de asemenea şi UE pentru lipsa de mecanisme clare pentru combaterea fenomenului.

LDC: Domnule Marschall, anul acesta România a reuşit să depăşească Bulgaria în clasamentul Indicelui de Percepţie a Corupţiei (CPI) îmbunătăţind punctajul de la 3,7 la 3,8. Este acesta un progres notabil sau avem de-a face mai degrabă cu un pacient bolnav a cărui febră a scăzut de la 39,8 la 39,7 de grade?

MM: Îmi place comparaţia cu pacientul bolnav şi cred că este mai aproape de realitate. O asemenea îmbunătăţire a CPI, de doar 0,1 puncte, nu indică o schimbare fundamentală a situaţiei corupţiei în România, ba mai mult, se încadrează în marja de eroare statistică. Indicele arată cât se poate de clar că în România corupţia a rămas o problemă stringentă şi că nu s-au făcut prea multe în lupta împotriva ei.

Faptul că Bulgaria se află acum pe ultimul loc în Uniunea Europeană în acest clasament nu cred că va avea darul de a linişti cetăţenii României, iar elita politică şi de afaceri este percepută în continuare de multă lume ca fiind coruptă.

LDC: Totuşi, faptul că punctajul României s-a ameliorat indică un progres. Care anume este acesta?

MM: Nu se pot observa progrese clare în ceea ce priveşte CPI, pentru că o creştere a 0,1 puncte este sub marja de eroare a sondajelor statistice. În ceea ce priveşte percepţia opiniei publice din România, spre deosebire de cea din Bulgaria de exemplu, trebuie spus că în România măcar au existat tentative de a urmări penal anumite cazuri de corupţie la nivel de demnitari. În Bulgaria, percepţia negativă este dată de poveştile de groază pe care le-am putut urmări în presa internaţională, unde politicienii au legături cu structuri de criminalitate organizată. Cu alte cuvinte, percepţia în Bulgaria este că reţeaua criminală s-a integrat în politică, ceea ce nu este cazul în România.

Dar trebuie spuse şi următoarele: indicele ne arată că în ciuda unor tentative rezultatul este departe de a fi satisfăcător în România.

Şi UE poartă o parte din vină

LDC: Care este relevanţa faptului că în clasamentul mondial România se clasează pe locul 70 la egalitate cu Columbia?

MM: Este foarte greu să facem o comparaţie transregională şi de obicei evităm să o facem. Oricum cred că este destul de ruşinos să fii printre cele mai corupte ţări din UE, nu ultima în clasament dar penultima, aşa că o comparaţie intraregională mi se pare suficientă.

În România, şi nu numai, s-a împlinit previziunea multor analişti conform căreia ritmul reformelor va încetini odată cu aderarea la UE. La 1 ianuarie 2007 se pare că a dispărut motivaţia de a lupta împotriva corupţiei. În anii anteriori aderării, România avea o multitudine de campioni ai acestei lupte, promisiuni peste promisiuni de la mai toţi liderii politici. Dar odată intraţi în club, aceleaşi elite aproape că au inversat procesul. Nota bene, acest fapt este comun mai multor state, nu se aplică numai în cazul României.

LDC: Este atunci corect să arătăm cu degetul şi către Bruxelles pentru că instituţiile comunitare nu au avut grijă să menţină într-o formă sau alta presiunea asupra autorităţilor de la Bucureşti?

MM: Nu aş da vina pe Bruxelles pentru că România şi Bulgaria sunt cazuri excepţionale. Ele sunt singurele state care au aderat cu clauză de salvgardare în domeniul corupţiei, aşa că executivul european şi-a îndeplinit atribuţiile.

Ceea ce putem critica însă la Bruxelles este că, în ciuda faptului că pericolul corupţiei a fost subliniat deseori, UE nu a formulat niciodată un set de măsuri aplicabile în acest domeniu şi nu a precizat care sunt benchmark-urile general acceptate pentru evaluarea progreselor în combaterea fenomenului. Orice apreciere venită în prezent de la Comisia Europeană este atacabilă şi poate fi catalogată ca fiind subiectivă, pentru că nu se bazează pe dovezi empirice inatacabile. Aceasta este singura critică pe care eu aş formula-o la adresa Comisiei.

LDC: Unde este corupţia percepută cel mai rău: în viaţa de zi cu zi, la mituirea unui funcţionar public de exemplu, sau în cercurile politice înalte?

MM: Observăm în România o tendinţă valabilă în toate statele foste comuniste. Corupţia de zi cu zi, micile atenţii date unuia sau altuia, încep să dispară gradual odată cu dezvoltarea economiei de piaţă şi cu dispariţia sărăciei din vremurile anterioare. Cu alte cuvinte nu mai trebuie mituit nimeni pentru a avea acces la anumite produse sau servicii aşa cum se întâmpla în multe ţări din Europa de Est înainte de căderea comunismului.

În acelaşi timp însă, ceea ce numim corupţia politică sau corupţia la nivel înalt este în ascensiune. Miza a crescut, iar corupţia nu mai este apanajul populaţiei ci al elitei. Eu cred că această evoluţie este şi mai îngrijorătoare pentru că noua elită îşi pierde legitimitatea, iar încrederea se pierde pe toate planurile: guvernul nu are încredere în oameni, oamenii nu cred în guvern, mediul de afaceri nu are încredere în guvern, iar guvernul în parlament sau preşedinte. Este o situaţie extrem de nefericită pentru că în orice economie de succes încrederea joacă un rol determinant. Normele morale atât de importante pentru afacerile de zi cu zi nu se aplică în mai toate ţările în tranziţie.

În mod ironic, această lipsă de încredere duce la suprasolicitarea sistemului de justiţie. Există o multitudine de cazuri pe rol, iar justiţia pur şi simplu nu are capacităţile necesare de a le soluţiona pe toate, cel puţin nu într-un orizont de timp acceptabil. Iată cum se creează un cerc vicios în care lipsa de încredere are ca efect o povară enormă asupra sistemului juridic.

Politicienii s-au folosit de combaterea corupţiei în scopuri electorale

LDC: Ce părere aveţi despre alt cerc vicios: cum poate reuşi România să accelereze lupta împotriva corupţiei la nivel înalt când deciziile necesare acestui proces trebuie luate la acelaşi nivel înalt?

MM: Este într-adevăr o problemă extrem de mare în cazul României, dar şi în cazul altor ţări. Eu sunt de părere că societatea civilă trebuie să preia frâiele luptei anticorupţie. Această combatere a unui fenomen nociv a fost deturnată pur şi simplu de politicieni. Fiecare dintre ei este un cruciat în lupta pentru bine, pentru eradicarea corupţiei, dar o face numai cu discursuri. Este nevoie de o societate civilă puternică şi de o presă liberă care să conducă această luptă.

Până acum fiecare tabără a acuzat-o pe cealaltă de corupţie. Au existat scandaluri care au captat atenţia presei pentru câteva zile şi apoi s-au evaporat. Iar asta trebuie să se schimbe şi sper ca societatea civilă şi presa să înceapă să conducă dezbaterea privind modalitatea de eradicare a corupţiei, mai ales acum în contextul viitoarelor alegeri. Nu lăsaţi politicienii să domine acest subiect pentru că rezultatul va fi acelaşi ca şi până acum.

LDC: Având în vedere că punctajul României în clasamentul CPI s-a îmbunătăţit în ultimii 10 ani cu doar 0,4 puncte, putem spune că lupta anticorupţie a fost folosită de politicieni în campanii electorale doar pentru a fi aleşi?

MM: Cred că descrierea este cu totul potrivită. De ce credeţi că un politician este atât de dispus să discute despre corupţie?! Pentru că este o temă bună, este un produs vandabil pe piaţa electorală. Politicienii s-au comportat ca nişte antreprenori în căutare de a dezvolta un produs „hot” pe această piaţă. Tocmai de aceea este important ca politicienii să fie traşi la răspundere şi ca societatea civilă să aibă acces transparent la toate informaţiile necesare acestui demers.

Campaniile electorale au dat impresia de ilegalitate, tranzacţiile şi înţelegerile între partide sau între acestea şi sponsorii de campanie au fost şi vor fi mereu suspecte. Aceasta este natura unei campanii electorale. Şi de aceea, mă repet ca o moară stricată, societatea civilă trebuie să ia atitudine.

Control şi imunitate

LDC: Credeţi că votul uninominal va contribui la intensificarea luptei anticorupţie?

MM: Dacă ne referim la corupţie cred că, indiferent de sistemul de vot, procesul electoral va fi întotdeauna umbrit de diferenţa dintre cheltuielile de campanie oficiale ale unui partid sau candidat şi dintre cele reale. Uneori valorile reale sunt de 10, 20 sau chiar 100 de ori mai mari decât ce este admis oficial.

Vot uninominal sau nu, problema ramane aceeasi si trebuie rezolvata. Altfel suntem confruntaţi cu riscul ca întregul sistem electoral să devină corupt. Trebuie reglementată de urgenţă finanţarea transparentă a campaniilor electorale. Există multe „găuri negre” în sistemul de finanţare a partidelor şi a campaniilor electorale.

Părerea mea este că noul sistem de vot este la fel de expus corupţiei precum cel vechi. Vom asista în continuare la tentative de fraudă, la cumpărare de voturi sau sprijin venit din partea unui „sponsor independent”. Toate acestea, mai ales finanţările din umbră, vor contribui la periclitarea legitimităţii întregului proces electoral. Dar pentru a fi corect trebuie să subliniez că problema nu este numai a României, ci se întâlneşte în aproape toate statele lumii. Aşa că nu ar trebui să arătăm cu degetul numai înspre România.

LDC: Ce aţi recomanda noului Parlament al României? Ce pot face viitorii parlamentari pentru a impulsiona combaterea corupţiei?

MM: Cred că în primul rând parlamentarii ar trebui să consolideze mandatul Agenţiei Naţionale pentru Integritate şi al Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Aceste două instituţii ar trebui să controleze politicienii cu regularitate, iar Parlamentul trebuie să sprijine acest demers.

În plus ar trebui să existe o comisie parlamentară care să se ocupe de problema imunităţii demnitarilor anchetaţi de corupţie. Această comisie ar trebui să lucreze transpartinic, ceea ce ştiu că este un vis frumos... Dar parlamentarii trebuie să conştientizeze odată atribuţiile şi responsabilităţile pe care le au faţă de cei care i-au votat. Aşa poate vor reuşi să amelioreze şi cota de încredere pe care cetăţenii o au în clasa politică.

Dacă se doreşte evitarea extremismului atât de dreapta cât şi de stânga, atunci politicienii de centru trebuie să combată corupţia, să înceteze cu protejarea reciprocă a imunităţii şi trebuie să fie egali în faţa legii la fel ca orice alt cetăţean al României. Dacă îi întrebaţi pe români despre corupţie, 99% din răspunsuri se vor referi la politică şi politicieni. Iar o opinie atât de covârşitoare spune multe despre performanţa elitei politice din România până în prezent...

Miklos Marschall a fost director pentru Europa de Est al Transparency International (TI) din anul 1999, iar în prezent este Director Regional pentru Europa şi Asia Centrală. Anterior activităţii la TI, domnul Marschall a fost director fondator al CIVICUS: Alianţa Mondială pentru Participaţie Civilă, o reţea mondială de ONG-uri care militează pentru promovarea societăţii civile. Miklos Marschall este de asemenea Fellow Fulbright la Universitatea Yale.