Politica, un drog?

Cine a privit-o, recent, în ochi pe Angela Merkel a putut vedea că, fără doar şi poate, e obosită. Dar ori de câte ori are ocazia, se grăbeşte să dea asigurări că nu a capotat după opt ani de şefie a Guvernului şi nici nu va capitula. "Are o rezistenţa de admirat - şi cât de bine ştie să aranjeze lucrurile", o laudă Wolfgang Clement, ani de zile adversar politic al cancelarei. Asemeni lui Merkel are şi Clement (fost ministru federal al Economiei şi Muncii şi ex-premier social-democrat al landului Renania de Nord-Westfalia) probleme cu orele de somn. Dar în fiecare dimineaţă aleargă zece kilometri, chiar dacă, între timp, a ajuns la 73 de ani.

Cât de plăcut e, totuşi, să fii politician? E limpede că traiectoria este anevoioasă. Dar prea puţini sunt cei care, sub imperiul stressului sau al oboselii, acceptă să renunţe. De parcă politica le-ar fi un drog.

Doamna de Fier cu blidul de linte

Wolfgang Clement crede că politicienii care deţin funcţii ar trebui să fie obligaţi să renunţe la ele după opt ani. Mai mult de două legislaturi într-un post sunt greu de suportat şi, în orice caz, dispare creativitatea, comentează Clement. Cancelara Angela Merkel nu se gândeşte la retragere; dar e conştientă că nu poate fenta doza de energie. Reţeta ei de succes este strâns legată de pragmatismul cu care guvernează. Se concentrează exclusiv pe muncă, explică pentru Deutsche Welle creştin-democratul Wolfgang Bosbach: "Are un program riguros împărţit, la secundă; şi are colaboratori eficienţi, care se identifică, la rândul lor, cu munca şi care fac organizaţia să funcţioneze".

Merkel preferă să transmită sms-uri în loc să piardă vremea la telefon; şi, uneori, îşi ia o porţie de supă de linte pe care o mănâncă fix pe biroul de cancelar. Nu fumează, nu prea bea cafea şi nici alcool. Se spune că nici dulciuri nu ar mânca. Se relaxează ascultând muzică clasică. Nu a făcut o pasiune pentru modă şi nici nu răsfoieşte cataloagele de concedii, preferând să facă vacanţele în acelaşi loc în care se simte bine: iarna la schi, la Pontresina, lângă St. Moritz, iar vara face drumeţii prin munţii Tirolului de Sud.

Aceşti bolnavi care nu vor să capituleze

"Politica este, în democraţie, foarte obositoare şi provocatoare, deoarece te obligă la compromis şi acceptarea contrariului", argumentează Clement. Organismul are toate şansele de a obosi rapid - iar un exemplu recent este Matthias Platzeck, premierul landului Brandenburg care, deşi vroia să facă politică până la 70 de ani, a renunţat la 59, după un deceniu şi un pic în care a condus guvernul regional. A suferit un uşor atac cerebral iar medicul i-a redus la jumătate timpul de lucru. "Poţi lucra 40 sau 50 de ore; dar poţi uita de cele 80, ca până acum", i-a dictat medicul.

Wolfgang Bosbach, expertul creştin-democraţilor în afaceri politice interne, are cancer şi stimulator cardiac. La 61 de ani, însă, nu i se pare că a venit vremea retragerii; pe 22 septembrie candidează pentru un nou mandat în Bundestag. Între timp lucrează circa 70 de ore pe săptămână - dar, comentează Bosbach, "depinde ce înţelegi prin muncă". Un astfel de personaj are încă puterea de a susţine că nu e dependent de politică - "e doar o parte importantă a vieţii", explică Bosbach, garantând că nu foloseşte nici un fel de stimulent sau supliment alimentar. Recunoaşte că pe vremuri punea la suflet criticile; dar nu o mai face, conştient că oamenii nu au cum să ştie ce înseamnă să depui 99% din efort departe de lumina reflectoarelor. Oricum, "stimulentul cel mai bun este scorul electoral", conchide Bosbach. Iar seara, dacă nu ai luat pastile peste zi, te ia mai repede somnul; uneori, ajutat de un pahar cu vin.

Puterea şi plăcerea de a face lucrurile cum trebuie

Alcoolismul poate fi o problemă - rezolvabilă, desigur. La un moment dat s-a propus fiinţarea unui cabinet de consultanţă psihologică în Bundestag; dar nu a avut succes; politicienilor le-a fost ruşine să fie văzuţi în coadă la uşa cabinetului, comentează Angelika Graf, expertul grupului parlamentar social-democrat în probleme de narcotice. Ajunsă la 66 de ani, vârstă la care a decis să nu mai candideze, Graf explică motivele pentru care mulţi îşi riscă sănătatea sau familia, muncind până la epuizare: "E un job cu multe satisfacţii; poţi ajuta oamenii din poziţia în care eşti - şi poţi face politica pe care, personal, o consideri a fi cea mai potrivită". Da, politica este un drog, admite Graf, care va continua să facă politică şi fără a mai avea un mandat special. La fel, nici Matthias Platzeck nu poate sta departe de politică - şi speră ca după ce se odihneşte să poată convinge electoratul să îl trimită în Parlamentul de land.

Retragerea din politică trebuie, însă, bine calculată. Wolfgang Clement lucrează la fel de mult ca pe vremea când era purtătorul unui mandat public; acum este consilier şi face lobby. Şi este atât de solicitat încât a avut nevoie de o întreagă echipă care să îi organizeze programul şi afacerile. Dar, indiferent cât de aglomerate sunt zilele, s-a învăţat să facă o pauză de 10-20 de minute în care să stea, pur şi simplu, întins. Cât despre o posibilă ieşire a politicienilor la pensie - Clement e convins că totul depinde de puterea şi plăcerea de a face bine politica.