Politica de azil a UE rămâne controversată: izolare sau deschidere? | Europa | DW | 04.09.2020
  1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages
Publicitate

Europa

Politica de azil a UE rămâne controversată: izolare sau deschidere?

În 2015, cancelara Merkel a deschis pentru scurt timp granițele pentru refugiați. În 2020, politica de azil a UE rămâne un subiect extrem de controversat. Ce au învățat europenii în ultimii cinci ani?

Refugiați în drum spre Germania cu fotografii ale cancelarei Merkel în 2015

Refugiați în drum spre Germania cu fotografii ale cancelarei Merkel în 2015

Mii de refugiați și solicitanți de azil se aflau la începutul lui septembrie 2015 în gara din Budapesta. Guvernul ungar s-a spălat pe mâini și a încercat să-i trimită mai departe cu trenurile spre Austria. Situația s-a agravat pe 4 septembrie, când mii de refugiați au luat-o pe jos, pe autostradă, spre Austria. Pentru a evita o tragedie, în următoarele zile, cancelara germană Angela Merkel le-a permis acestor oameni și altor zeci de mii ca ei intrarea în Germania, prin Austria. Și pentru că majoritatea celor aflați pe ruta balcanică în drum spre UE ar fi avut ca destinație favorită Germania, premierul ungar Viktor Orban a declarat că problema ar fi doar una germană, nu europeană.

În vara lui 2015, pe fondul sporirii exacerbate a numărului de refugiați și azilanți în drum spre UE prin Grecia și pe ruta balcanică, era încă valabil acordul de la Dublin. Acesta prevedea că de refugiați și azilanți sunt responsabile țările membre în care aceștia au intrat în UE. În cazul a zeci de mii de persoane, venite atunci mai ales din Siria, era prin urmare responsabilă Grecia. La 21 august 2015, autoritatea germană de azil (BAMF) a suspendat pe termen scurt acordul Dublin. BAMF a renunțat să mai verifice ce stat comunitar era responsabil pentru refugiații veniți în UE din Siria. Criticii acuză că această decizie ar fi avut ca efect atragerea și mai multor refugiați și azilanți, în speranța că vor primi drept de ședere în Republica Federală. Și Angela Merkel a descris acordul Dublin drept "depășit", dar l-a reintrodus în vigoare după mai multe săptămâni de haos. Acordul Dublin este valabil în continuare și azi.

Puține lecții învățate în urma crizei

Nu există nici acum un mecanism de repartizare în țările membre a refugiaților și solicitanților de azil. Un astfel de mecanism a fost stabilit în 2015 de miniștrii de Interne din țările comunitare, dar Ungaria, Polonia și alte câteva state au refuzat aplicarea lui. Au fost ignorate și deciziile Curții Europene de Justiție, prin care Ungaria, Polonia, Cehia și Slovacia erau somate să accepte refugiați. Până în 2020 nu s-a făcut practic niciun pas înainte pe acest subiect. "Am învățat ceva din criză? Am venit cu sisteme prin care să asigurăm o acțiune solidară?", se întreabă eurodeputatul Damian Boeselager, de la partidul pro-european Volt. Răspunsul său: "NU! Miniștrii de Interne din țările membre nu au fost capabili să se așeze la o masă și să cadă de acord."

Catherine Woollard, secretară generală a Consiliului European pentru Refugiați (ECRE), reprezintă numeroase ONG-uri din UE care se preocupă de soarta refugiaților. Ea afirmă că reformarea sistemului de azil din UE nici măcar nu ar fi necesară. Statele membre ar trebui doar să respecte regulile actuale ale procedurii de acordare a azilului. În loc să se tot certe între ei, miniștrii de Interne ar trebui să aplice mai repede prevederile existente. "Există multe alternative. Sperăm că nu se va încerca să se limiteze și mai mult dreptul de azil în Europa. Europa trebuie să dea dovadă de mai multă responsabilitate. Este și în avantajul ei."

Acordul cu Turcia a schimbat situația

Numărul solicitărilor inițiale de azil în UE a scăzut de la 1,3 milioane în 2015, la 670.000 în 2019. Imediat după criza acută din vara și toamna lui 2015, Germania și țările de pe ruta balcanică și-au închis și sigilat granițele. Fostul ministru de Interne Thomas de Maiziere a motivat că astfel se încearcă readucerea sub control a situației. Refugiații s-au adunat în număr mare la începutul lui 2016 la Idomeni, în nordul Greciei.

Abia acordul cu Turcia din martie 2016 a dus la scăderea drastică a numărului refugiaților și azilanților la granițele Greciei. Turcia s-a obligat să primească înapoi refugiații și azilanții din insulele elene. În schimb, UE ar fi urmat să preia refugiați aflați în Turcia. Acordul a mai adus Turciei șase miliarde de euro ca ajutoare financiare de la UE. Înțelegerea este valabilă și astăzi. Pe ruta maritimă Libia-Italia, UE a anulat aproape complet misiunile sale de salvare a refugiaților naufragiați sau de interceptare a bărcilor acestora, bazându-se pe marina libiană să se ocupe de aceste lucruri. Sute de oameni se încumetă însă în continuare să o ia spre Europa prin Mediterană. Mulți își pierd viața înecați. Italia, Malta, Franța și Spania își deschid doar foarte greu porturile și doar de la caz la caz pentru navele private care salvează refugiați din mare.

Închiderea granițelor, deschiderea de tabere speciale pentru refugiați?

În 2016, UE dorea să înființeze așa-numite "hot spots" în care să fie cazați cei nou-sosiți în Grecia și Italia. Dar aceste centre speciale de preluare a refugiaților s-au dovedit rapid suprasolicitate, din cauză că erau prea mici. "Ideea hot spot-urilor, adică tentativa de a efectua procedura de azil pe insulele grecești, a eșuat. La Moria pe insula Lesbos se vede cum tratăm noi oamenii total nedemn", crede eurodeputatul Daniel Boeselager, care a vizitat personal tabăra de refugiați de la Moria. Acolo trăiesc 15.000 de solicitanți de azil. Procedura pentru fiecare din ei durează între patru luni și mai mulți ani. În aprilie 2016, Angela Merkel spunea că procedura de azil ar trebui finalizată în trei până la șase săptămâni, cei respinși urmând a fi retrimiși în Turcia.

Ungaria a ridicat în vara lui 2015 un gard la frontiera ei cu Serbia, pentru a sigila frontiera externă a UE. Refugiații aveau câteva locuri în care puteau depune cererea de primire în Uniune, care era rezolvată rapid într-o așa-numită zonă de tranzit. Acest model ungar, criticat de Comisia Europeană și de Curtea Europeană de Justiție, ar fi avut succes, în opinia Budapestei. Numărul celor veniți în Ungaria a scăzut astfel major. Anterior, și Grecia construise un gard la granița cu Turcia. Și frontiera bulgaro-turcă este acum protejată parțial de un gard.

Sistemul "închidem granițele, efectuăm procedura de azil la frontieră și îi expulzăm rapid pe cei respinși" are tot mai mulți adepți. Este ceea ce vrea să impună și ministrul german de Interne Horst Seehofer (CSU). El vrea ca frontierele externe ale UE să fie închise, iar cererile de azil să se rezolve la aceste granițe. Un summit european din 2018 a aprobat deja măsura. Dar nu s-a aplicat niciodată prevederea creării de centre de preluare a nou-veniților la granițele externe ale Uniunii. Propunerea ministrului Seehofer este considerată de eurodeputatul Damian Boeselager drept "necinstită". Ar fi o direcție pe care Parlamentul European nu ar aproba-o: "Procedura durează prea mult. Trebuie să evităm să creăm alte tabere suprapline. Așa ceva nu are cum să dea rezultat. Tabere precum cea de la Moria sunt de fapt, după părerea mea, o politică de intimidare, pe care nu vrem să o instituționalizăm."

"Relocarea" problemei

Pentru Catherine Woollard de la ECRE, ultimii cinci ani au arătat că țări ca Ungaria sau Polonia pot decide politica refugiaților a Uniunii Europene prin atitudinea lor dură. "O lecție învățată este că anumite state membre nu mai cred în dreptul la azil. Nu vor să-i mai protejeze deloc pe refugiați. Adică un eventual mecanism de împărțire a refugiaților ar urma să se bazeze doar pe o coaliție a țărilor dornice să primească refugiați."

Comisia Europeană a propus deja în 2016 reformarea amplă a acordului Dublin și a procedurii de azil în UE. Propunerea prevedea însă și un mecanism obligatoriu de repartizare a refugiaților, conform unor cote. Din această cauză, propunerea a fost respinsă de țările membre din estul și nordul Uniunii. "Deși acum cinci ani am văzut unele intenții pozitive, inclusiv decizia de atunci a cancelarei Angela Merkel, acest drum comun a fost ulterior abandonat. Se folosește în schimb strategia relocării problemei și ținerii oamenilor în afara UE", observă Catherine Woollard de la Consiliul European pentru Refugiați. Turcia, Libia, Liban, Iordania și nordul Africii ar trebui să se ocupe de refugiații de care UE nu mai vrea să audă.

Vă mai recomandăm