Poliţistul "cel bun"

Vărsarea de sânge declanşată de Moscova în Caucaz i-a şifonat rău imaginea de om politic „liberal” şi eficient”, pe care Medvedev şi establishmentul rus ar fi vrut s-o proiecteze noului prezident în occident.

Şeful – nominal - al statului rus se confruntă în prezent, în Caucaz, şi în raporturile internaţionale ale Moscovei cu cea mai amplă criză politică, de când a preluat, acum 100 de zile, funcţia – teoretic - supremă, din Rusia.

Dar noutatea şi amploarea acestei crize contrastează puternic cu prelungirea imaginii lui Medvedev, de marionetă aflată la cheremul predecesorului său, actualul premier Vladimir Putin.

Aproape la fel de grav, pentru Medvedev personal, e faptul că, avându-l pe el în fotoliul prezidenţial, Rusia îşi vede pus sub semnul întrebării accesul la organizaţia mondială a comerţului şi contestată tot mai aprig apartenenţa la grupul G-8, al principalelor state industrializate occidentale.

Lungă şi deasă rămâne însă în special umbra ex-kaghebistului Putin, care-i întunecă imaginea.

În covârşitoarea lor majoritate ruşii, precum şi observatorii internaţionali, îl consideră pe Putin adevărata mână forte a federaţiei ruse. Cu toate acestea, pare să existe o oarecare diviziune a muncii la vârful Rusiei. Medvedev a preluat rolul poliţistului cel bun. Ieşirile protejatului şi succesorului sunt net mai puţin brutale decât ale mentorului şi predecesorului. Ceea ce nu înseamnă că Medvedev şi-ar putea permite să-l contrazică ori să-l contrarieze oricât de puţin pe Putin.

La învestirea în funcţie, Medvedev a promis mari promisiuni şi a făgăduit mari făgăduieli. Prezentabilul politician s-a angajat de pildă să „dezvolte statul de drept în Rusia” şi să procedeze la combaterea mai eficientă a corupţiei. În iunie, a dat semne că ar dori să mişte ceva în această direcţie. Kremlinul a anunţat că preşedintele renunţă la o sensibilă înăsprire a legii presei, proiectată de administraţia Putin.

Cel puţin verbal, Medvedev s-a arătat gata să întreprindă oarece şi în domeniul ecologic, întrucât a criticat risipa de energie şi poluarea mediului ambiant.

În schimb, în politica externă Medvedev n-a schimbat o iotă din comandamentele fostului şef de stat. Cum nu poate ieşi din cuvântul lui Putin, Medvedev se străduieşte să întreţină relaţii cât mai bune în special cu Germania. Ca şi predecesorul său, se opune scutului antirachetă american şi afirmă că dacă n-ar fi scutul, Rusia şi-ar putea ameliora mult relaţiile cu UE şi NATO.

Ceea ce nu e decât un mod de a semăna discordia în structurile euro-atlantice.

Furia maximă îi apucă pe oficialii ruşi ori de câte ori vine vorba de o posibilă aderare a Ucrainei sau Georgiei la alianţa nordatlantică. Medvedev nu face excepţie. La Berlin demnitarul rus a declarat că o nouă extindere spre est a NATO ar urma să coste un preţ piperat.

Încât cancelarul Merkel şi preşedintele Franţei Sarkozy i-au făcut lui Medvedev un cadou preţios, refuzând, la summitul NATO de la Bucureşti, includerea Georgiei în planul de acţiune în vederea integrării în alianţă a micului stat din Caucaz ameninţat de ruşi. Tocmai acest blocaj, impus de francezi şi de germani, a făcut posibilă, potrivit multor analişti occidentali, recenta invazie rusească.