1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Louise Glück, laureata premiului Nobel pentru Literatură

Vlad Draghicescu
8 octombrie 2020

Premiul Nobel pentru Literatură, dotat cu zece milioane de coroane suedeze (aproximativ un milion de euro) i-a fost conferit anul acesta poetei americane Louise Glück, a anunțat Academia Suedeză de la Stockholm.

https://p.dw.com/p/3jcyY
Louise Glück
Imagine: Shawn Thew/epa/dpa/picture alliance

Louise Glück s-a născut la New York în 1943 și a studiat literatura la Universitatea Columbia. A predat la mai multe universități, între care la Universitatea Yale. Laureata Premiului Nobel publică volume de poezie de la sfârșitul anilor 60, fiind distinsă în 1992 cu Premiul Pulitzer pentru volumul "Irisul sălbatic" - poarta prin care cititorii au ocazia de a face cunoștință atât cu natura însuflețită, cât și cu cea neînsuflețită. Louise Glück, desemnată în 2003 "Poet Laureat", titlu de mare prestigiu acordat anual, este una dintre cele mai importante poete din istoria Statelor Unite.

Deși Louise Glück era vehiculată drept posibilă câștigătoare a Nobelului pentru Literatură, puțini experți literari s-au așteptat la această alegere, Margaret Atwood din Canada sau scriitoarea francofonă Maryse Condé din Guadelupa fiind considerate mai aproape de obținerea distincției. Academia Suedeză a reușit din nou să surprindă lumea literară cu o decizie neobișnuită, remarcă agențiile de presă. 

Louise Glück, alături de fostul președinte american Barack Obama, la ceremonia în cadrul căreia acesta i-a acordat poetei medalia National Humanities. Septembrie 2016
Louise Glück, alături de fostul președinte american Barack Obama, la ceremonia în cadrul căreia acesta i-a acordat poetei medalia National Humanities. Septembrie 2016Imagine: Carolyn Kaster/AP/picture alliance

Printre cele mai populare motive ale operei poetice a Louisei Glück se numără miturile antice, în care ea reflectă condiția umană și astfel reexaminează în mod constant potențialul interpretativ al materialelor clasice. Cu precădere în volumul de poezii "Averno", Glück împletește armonios antichitatea și prezentul. Titlul face trimitere la acul Averno în Câmpurile Flegrei, fiind considerat din Antichitate până în Evul Mediu una dintre porțile de acces către infern. Poeziile Louisei Glück tematizează acest prag dintre moarte și viață, emblematic pentru toate tranzițiile. 

Anul trecut, academia a ales doi câștigători, premiul pentru literatură din 2018 fiind anulat din cauza unui scandal care a implicat-o pe fosta academiciană Katarina Frostenson și pe soțul ei, Jean-Claude Arnault. Pentru 2018 și 2019 au fost premiați scriitoarea poloneză Olga Tokarczuk, respectiv scriitorul austriac Peter Handke.