Plahotniuc se retrage din politică în mediul său de confort – în întuneric | Moldova | DW | 24.06.2019
  1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages
Publicitate

Moldova

Plahotniuc se retrage din politică în mediul său de confort – în întuneric

Oligarhul moldovean Vlad Plahotniuc a cedat puterea la limita unei tentative de lovitură de stat, a părăsit Moldova prin regiunea separatistă transnistreană, iar acum își anunță, pe Facebook, retragerea de la șefia PDM.

Acesta renunță la calitatea de lider PDM, inclusiv la cea de membru de partid (potrivit democratului Sergiu Sîrbu), dar nu și la mandatul de deputat, care îi oferă imunitate și... salariu din bani publici, chiar dacă nu se prezintă la serviciu. Analiștii politici de la Chișinău susțin, însă, că renunțarea la funcția de președinte al PDM nu înseamnă că Plahotniuc se retrage din politică sau că nu va mai controla de facto acest partid. Potrivit lor, Plahotniuc se retrage în mediul în care se simte cel mai bine – în obscuritate, de unde va continua să tragă sforile. Totodată, retragerea sa este interpretată și ca o încercare de a-și salva „o parte a clanului său mafiot rămas la Chișinău”.

Este insuficient! Să cadă tot clanul său mafiot!

„Nu doar Plahotniuc a fost problema, ci și complicii săi direcți”, susține deputatul ACUM, Dumitru Alaiba. „Sub Plahotniuc a fost extrem de multă putreziciune. Anume cei de sub el au implementat toate schemele care au făcut ca Moldova să fie astăzi cel mai sărac și cel mai corupt stat din Europa”, a comentat analistul Alex Cozer. „Nimeni nu știe dacă partidul se va transforma sau dacă se va descompune. Un lucru este sigur - niciun oligarh egocentric nu vrea sa plece pentru totdeauna, ci pentru o perioada, pana cand apele se tulbură din nou”, susține expertul Dionis Cenușă. „Plahotniuc nu a reușit deloc și niciodată o conferință de presă publică la care să stea în fața tuturor jurnaliștilor și să răspundă la întrebări. În fața presei a fost un om slab”, a reacționat directoarea „Ziarului de Gardă” de la Chișinău, Alina Radu.

Cu câteva zile în urmă, Plahotniuc părea hotărât să-și păstreze calitatea de lider PDM de la distanță, tocmai pentru a nu admite migrarea unor deputați spre alte fracțiuni parlamentare: „M-am gândit să-mi asum singur responsabilitatea și să mă retrag din politică. (...) Dacă m-aș retrage acum, fracțiunea PDM ar putea deveni vulnerabilă și deputații să fie presați să treacă la un anumit partid, care să-și facă singur majoritatea parlamentară și să preia Moldova”, scria Plahotniuc pe 17 iunie.

La începutul lunii iunie (când puterea încă era controlată de Plahotniuc), președinta PAS, Maia Sandu, declara că acesta le-ar fi promis „unor parteneri internaţionali” că se va retrage din politică, dar nu s-a ţinut de cuvânt. Actualul premier, Maia Sandu, spunea atunci că „nu este secret pentru nimeni că Occidentul consideră că Plahotniuc este marea problemă a Republicii Moldova şi îşi doreşte ca Moldova să se elibereze de acest regim”.

Întrebată luni, 24 iunie, ce crede despre retragerea lui Plahotniuc de la șefia PDM, Maia Sandu a spus că nu o interesează ce se întâmplă în PDM: „Sperăm ca în Republica Moldova să avem doar partide politice autentice în care nu-și au loc hoții și cei care au comis ilegalități. Asemenea personaje ca Plahotniuc nu-și au loc în fruntea partidelor”, a adăugat Maia Sandu.

Andrei Năstase: Îl voi căuta pe Plahotniuc și în jungla amazoniană!

A reacționat și noul ministru de Interne, Andrei Năstase, lider PPDA. Într-un comentariu făcut pentru DW el a spus că „vinovații nu pot fi absolviți printr-o simplă demisie”: „În calitate de Ministru al Afacerilor Interne, alături de colegii mei din structura pe care o conduc, voi pune în aplicare Hotărârea Parlamentului Republicii Moldova cu privire la starea de captivitate a statului și hotărârea Consiliului Suprem de Securitate privind investigarea națională și internațională a fraudei bancare și a spălătoriei banilor cu origine mafiotă prin structurile bancare ale Republicii Moldova, infracțiuni care vor dovedi, fără putință de tăgadă, că principalul beneficiar al acestora este Plahotniuc Vladimir. Voi apela la instituțiile internaționale de investigație, inclusiv la FBI pentru suport instituțional. Consider că este obligatoriu de precizat public faptul că vinovățiile nu pot fi absolvite de o simplă demisie, indiferent care ar fi numele celui suspectat de fapte de mare corupție. Am spus în repetate rânduri, o spun și cu această ocazie - vom face dreptate pentru toți și pentru fiecare în parte. Acesta este mandatul cu care am fost investiți de oamenii liberi ai Moldovei, la 24 februarie 2019, și avem de gând să-l ducem la îndeplinire, cu maximă determinare și transparență, fără nici un fel de abatere de la litera legilor care guvernează societatea noastră. Orice minciuni și acte de lașitate va produce Plahotniuc, încercând să creadă că dacă renunță la diferite funcții, va fi lăsat în pace, se înșeală amarnic. Îl voi căuta până în jungla amazoniană, dacă va fi nevoie. Îl voi aduce acasă ca sa putem vedea cu toții criminalul la masa judecății”, a reiterat Năstase.

Cine va prelua, oficial, Partidul Democrat?

Fostul lider PDM, Dumitru Diacov, președinte de onoare al formațiunii, a salutat decizia lui Plahotniuc de a se retrage de la conducerea PDM și a declarat că nu intenționează să se implice în lupta pentru funcția de președinte al partidului. El a spus că „situația nu este deloc una simplă astăzi”.

Un alt candidat ar fi, potrivit analiștilor politici moldoveni, ex-premierul Pavel Filip, președintele fracțiunii parlamentare a PDM. Zilele trecute, în cadrul unui briefing, el vorbea despre nevoia de a face curățenie în partid. Filip a recunoscut că „PDM a făcut greșeli” și că „are nevoie de schimbări”.

La Guvern, curățenia continuă!

La Guvern au continuat luni demiterile. Președinta Casei Naționale de Asigurări Sociale (CNAS), Valentina Buliga (fruntaș PDM), a fost demisă chiar în debutul ședinței de luni a Guvernului. De asemenea, a fost eliberat din funcție secretarul de stat în Ministerul Economiei, Vitalie Iurcu – un personaj conectat, potrivit jurnaliștilor de investigație de la Chişinău, la combinațiile economice ale fostei puteri controlate de Plahotniuc. În plus, premierul Maia Sandu i-a cerut noului ministru al Economiei, Vadim Brânzan, să inițieze o procedură de cercetare disciplinară a șefului Agenției de Supraveghere Tehnică, Ghenadie Sajin, considerat un apropiat al lui Vlad Plahotniuc.

În paralel, la Parlament a fost elaborat un proiect de lege care prevede publicarea tuturor informațiilor vizând transmiterea patrimoniului public în proprietate privată în ultimii ani.

Funcționari cu salarii de lux în cea mai săracă țară din Europa

Tot luni, Maia Sandu a oferit presei informații uluitoare despre salariul pe care îl ridică lunar, până în prezent, un funcționar a cărui misiune s-a încheiat încă în 2017, odată cu reforma administrației publice centrale. Este vorba de șeful Centrului pentru Implementarea Reformelor, Iurie Ciocan, care primește lunar un salariu de 70.000 de lei moldovenești (echivalentul a 3500 de euro), în condițiile în care în Moldova sunt pensionari cu un venit de sub 1000 de lei.

„Sunt surprinsă că în continuare există această unitate, care trebuia să se ocupe de implementarea reformei administrației publice centrale. Guvernul precedent ne-a povestit de mai multe ori că această reformă s-a finalizat încă în 2017. Întrebarea mea este pentru ce se plătesc salarii de 70.000 de lei în situația în care reforma s-a încheiat”, a întrebat Maia Sandu, adăugând că așteaptă „explicații” de la angajații acestei structuri.

Potrivit declarației de avere pentru anul 2018 a lui Iurie Ciocan, funcționarul a ridicat anul trecut de la Centrul pentru Implementarea Reformelor un salariu de 826.501 lei (echivalentul a 41.325 de euro).

De asemenea, Ciocan, care este și membru al Comisiei Electorale Centrale, a primit din partea acestei instituții o indemnizație de 86.717 lei sau peste 7.200 lei lunar. Alte venituri ale lui Ciocan în 2018 au fost 3.700 de euro pentru expertiză electorală în afara Republicii Moldova, peste 1000 lei din activitate didactică, dar și cele peste 30.000 lei din drepturi de autor ale soției sale, precum și aproape 120.000 lei - dividende din cota soției de la un portal de transmisiuni live.

Chișinăul, în vizorul UE și al Rusiei

O delegație a Parlamentului European, formată din patru europarlamentari, se află la Chișinău pentru a analiza situația politică. La întrevederea avută cu vicepreședintele Parlamentului European, Heidi Hautala, noul premier Maia Sandu a mulțumit UE pentru sprijin și a solicitat ajutor european în investigarea ilegalităților produse în Republica Moldova în ultimii ani. De asemenea, Maia Sandu a exprimat angajamentul ferm al noii guvernări de la Chișinău de a face ca parcursul european al Moldovei să devină ireversibil.

La Chișinău va sosi luni și vicepremierul rus Dmitri Kozak, însoțit de ministrul rus al Agriculturii, Dmitri Patrușev, preşedinte al Comisiei interguvernamentale moldo-ruse pentru colaborare economică. Cei doi se vor întâlni cu președintele Igor Dodon. În legătură cu această vizită, deputatul blocului ACUM, Oazu Nantoi, a dat asigurări că „nu va exista nicio agendă dublă sau secretă în ceea ce privește comunicarea lui Kozak cu Guvernul Maiei Sandu”.

Vă mai recomandăm