Plahotniuc se întoarce. Dar nu e Schwarzenegger | Moldova | DW | 31.10.2022
  1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages
Publicitate

Analiză

Plahotniuc se întoarce. Dar nu e Schwarzenegger

Nu te poți scălda de două ori în apa aceluiași râu. Oligarhul fugar Vladimir Plahotniuc și-a anunțat întoarcerea în politica din Republica Moldova, unde nu-l așteaptă la aeroport decât procurorii.

Vladimir Plahotniuc

Oligarhul fugar Plahotniuc, "terminatorul" statului de drept din Republica Moldova

S-a întâmplat pe 28 octombrie, a doua zi după ce Trezoreria Statelor Unite l-a pus, alături de Șor și de alți câțiva agenți de influență ruși, pe lista indezirabililor. În Moldova, lui Plahotniuc i-au fost deschise mai multe dosare penale, în care este acuzat de escrocherie, spălare de bani și crimă organizată.

După ce a fost pus pe lista neagră de americani, Plahotniuc s-a reactivat brusc și declară într-un interviu kilometric, minuțios ajustat de scribii din subordine, că vrea să revină în politică pentru a face ordine în țară.

„Terminatorul” statului de drept din Moldova

Plahotniuc nu este personajul lui Arnold Schwarzenegger, eroul justițiar care promitea atât perfizilor săi dușmani, cât și victimelor neconsolate, „I’ll be back!”/„Mă voi întoarce!” Dar a fost un „terminator” în deplinul înțeles al cuvântului. Terminatorul statului de drept din Republica Moldova.

„Il Coordonatore”, cum i s-a spus, nu și-a înfruntat în câmp deschis adversarii, a lucrat prin interpuși, a șantajat, a pus presiune și a corupt la greu politicieni, judecători, funcționari de stat. Plahotniuc agreează culisele, e „prințul tenebrelor”, s-ar zice, dacă această titulatură n-ar suna prea grandilocvent pentru un ins cu o cultură precară, care s-a ascuns mereu în spatele mascaților.

„Statul captiv” al lui Plahotniuc

Asta era Republica Moldova – un stat căzut în mrejele mafiei, un stat-simulacru. Aparent, aveam legi, Constituție, guvern, parlament, structuri de reglementare, dar nimic nu era ce voia să pară. Plahotniuc a făcut și desfăcut alianțe de guvernare, pervertind sensul votului popular, a schimbat în mod arbitrar legislația electorală, ignorând avizul Comisiei de la Veneția, care avertizase împotriva coruperii alegătorilor, a invalidat printr-o decizie judecătorească abuzivă alegerea lui Andrei Năstase, președintele Platformei DA, ca primar al Chișinăului.

A lui era puterea reală, dar nu cu el, cu temutul oligarh, dădeau mâna șefii de stat și de guverne, ci cu omologii lor formali de la Chișinău. Și chiar dacă nu s-a simțit niciodată confortabil în lumina reflectoarelor, de la un punct încolo faima funestă de „cel al cărui nume nu poate fi rostit” nu l-a mai putut satisface. Plahotniuc şi-a dorit legitimarea. A încercat în ianuarie 2016 să devină prim-ministru, dar s-au opus occidentalii, care l-au ajutat pe Nicolae Timofti, președintele de atunci al Republicii Moldova, să reziste presiunilor omnipotentului oligarh.

Tot așa, confruntat de americani, „Il Coordonatore” a fugit din Moldova pe ușa din dos, în iunie 2019, când era clar că încercarea sa de a face o alianță cu Dodon (cel pe care îl alimenta cu sacoșe de bani) eșuase și nici măcar nu și-a luat rămas-bun de la colegii săi din Partidul Democrat, care-l așteptau la o conferință de presă să explice ce vor face în opoziție. Fuga lui nu era neapărat necesară. Într-un stat democratic, pentru un politician există viață și în opoziție. Plahotniuc vedea altfel lucrurile.

Refugiat în Ciprul de Nord, a rămas într-o totală discreție, spre deosebire de alți foști (viitori?) aliați și rivali ai săi, aflați în vizorul justiției din Moldova.

Dodon e în arest la domiciliu, dar vorbește fără istov, prevestește apocalipsa rusească pentru Moldova. Șor țipă și gesticulează de pe monitoare, finanțează proteste violente la Chișinău împotriva actualei guvernări. Alt oligarh, Veaceslav Platon, scăpat la Londra cu acceptul fostului procuror-șef Stoianoglo, e activ pe rețelele sociale, o insultă pe președinta Maia Sandu (obsesia lor comună!) și în general manifestă un dispreț visceral față de moldovenii pe care i-a jefuit.

Într-un final, grăit-a și Plahotniuc

De ce a făcut-o? O deducem din raportul Biroului pentru Controlul Activelor Străine al Departamentului Trezoreriei Statelor Unite (OFAC), care menționează drept temei pentru includerea lui Plahotniuc în Global Magnitsky Act că acesta a capturat și corupt instituțiile judiciare și ale statului de drept din Republica Moldova, a folosit banii din corupție și a influențat politicul pentru a-și elimina adversarii politici și pentru a-și subordona justiția din țară.

Acum, alături de Șor și de alte persoane citate în documentul OFAC că ar acționa în interesul Kremlinului, Plahotniuc se oferă să pună umărul la răsturnarea guvernării proeuropene de la Chișinău. O va face de la distanță: „Am să încep să comunic la telefon, dar și prin platformele de comunicare online, cu oamenii din teritoriu, cu foștii colegi, cu politicienii actuali și foști din opoziție”, precizează el în interviul amintit.

Moldova însă, cum spuneam la începutul acestui text, nu mai e aceeași. Are alt statut, chiar dacă rămâne foarte vulnerabilă. Agresiunea Rusiei în Ucraina a limpezit balta fetidă a politicii autohtone, a despărțit tranșant taberele. În loc să fi continuat să-și consume în anonimat banii și frustrările, cum ar fi fost poate mai bine pentru el, Plahotniuc s-a alăturat „frăției pentru hoție și război”. O asemenea decizie, făcută publică, pare destul de stranie, contrazice stilul său sulfuros de a face politică. Dar, se vede, a trebuit și el să alegă.