Pisa şi furtul propriei căciuli | România | DW | 04.12.2019
  1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages
Publicitate

România

Pisa şi furtul propriei căciuli

Ministrul e calm. Obişnuiţi să-şi fure singuri căciula, pe mulţi reacţia stupidă a şefei învăţământului i-a liniştit. Doar lucizii înţeleg Pisa, dezastrul pe care-l evidenţiază rezultatele studiului şi ce-ar fi de făcut.

Deutschland Schulkinder mit Schulranzen (picture-alliance/W. Rothermel)

Copii plecând de la şcoală

Şocant nu e doar faptul că aproape unul din doi copii români e analfabet. Şi anume, analfabet funcţional. În speţă, că aproape jumătate din copiii României nu pot procesa mental ceea ce silabisesc. Nu sunt în stare să priceapă sensul unui text citit cu greu. Nici să-l redea. Iar la matematică şi ştiinţele naturii, situaţia este încă şi mai gravă. 

Nu mai puţin şocant ar trebui să fie faptul că, în ultimii ani pesedişti, situaţia României s-a degradat galopant, numărul analfabeţilor din 2015 sporind cu un imens și năucitor 5%.

Or, în reacţie la această uriaşă înrăutăţire, la o deteriorare care, vădit, se explică nu doar cultural şi social ori psihologic, ci şi politic, ministrului liberal al educaţiei nu-i dă prin căpşorul său oarecum gol decât să afirme că ”n-ar trebui”, chipurile, ”să ne îngrijorăm”. Păi de ce nu trebuie? Că merge şi aşa? Că nu e cazul să se pună presiuni excesive să amelioreze situaţia pe Monica Anisie, căreia PNL i-a încredinţat portofoliul învăţământului? Că globalizarea şi concurenţa internaţională nu înseamnă nimic, că avem tot timpul din lume să câştigăm competiţia cu chinezii şi alţi asiatici sau scandinavii, care încă mai citesc cărţi, încă mai gândesc şi socotesc? În derapajul ei rar pentru un dregător însărcinat să păstorească tocmai învăţământul, fără de care o naţiune îşi pierde resursele principale, ba chiar şi noima de a fi, d-na Anisie afirmă că nu-i cazul să ne alarmăm pentru că la mijloc n-ar fi ce credem. Pentru că "accentul la aceste evaluări.. cade...pe aplicarea cunoştinţelor în situaţii concrete..."

S-ar putea crede, auzind uimitoarea aserţiune a ministrului, că d-na Anisie a conspectat cu grijă ”Trădarea cărturarilor”, geniala carte a lui Julien Benda. Eseul său deplânge excesul de pragmatism al elitei intelectuale cu propensiuni totalitare. Această elită îşi trădează menirea de a gândi gratuit, liber, raţional, moral şi democratic, cu spiritul îndreptat spre adevărurile eterne şi universale şi nu spre aplicabilitatea şi utilitatea practică, naţională, socială sau religioasă a unei doctrine, dând astfel frâu liber pasiunilor fasciste sau marxiste ale gloatei, rasismului, luptei de clasă şi extremismului religios. 

În loc să strunească aceste pasiuni. În fapt, doamna Anisie nu pare să înţeleagă, ea însăşi, mai nimic. Românii nu operează în vid. Cum îşi aplică ei cunoştinţele în situaţii concrete e foarte relevant. Face parte din bagajul lor epistemic şi informaţional vital să ştie să aplice învăţătura primită. Nu mai puţin esenţială e însă şi capacitatea copilului de a gândi, astfel încât să poată înţelege textul citit cu sau fără conţinut de aplicat. De ce prea puţini copii reuşesc să facă faţă unor necesităţi elementare? Şi de ce situaţia se înrăutăţeşte parcă fulgerător, iar şansele de ascensiune ale românilor scad la fel de rapid?

În cauză nu e doar burduşirea sistemului cu clienţii şi sinecuriştii coruptului partid-stat, cel doldora de activişti care, analfabeţi funcţionali ei înşişi până în vârful piramidei postcomuniste, au promovat activ o politică antimeritocratică. Or, cine se aseamănă se-adună şi se promovează până dincolo de orice limite ale incompetenţei. În schimb, dascălii adevăraţi, pe cât de puţini pe atât de prost plătiţi, sunt marginalizaţi. Pierd competiţia cu idioţii ticăloşi, avantajaţi de-o cultură a mitei şi plagiatului generalizat, ascunzând sub o pătură de teze şi diplome false o găunoasă elită a imposturii ubicue. 

La mijloc sunt şi alte cauze. Unele sunt net mai adânci şi mai greu de combătut decât cele politice. E vorba, între altele, de catastrofa pedagogică şi psihologică iscată de părinţi care, scufundaţi în platele lor telefoane mobile şi în şi mai efemerele lor distracţii bidemensionale, nu mai citesc nimic ei înşişi, astfel încât copiii n-au de unde deprinde şi savura un exerciţiu esenţial ca al lecturii. E vorba de răul unei civilizaţii care, spre a se autovictimiza şi alinta mai cu spor, îşi desconsideră propria învăţătură de bază, cuvintele întemeietoare şi scrierile fundamentale. Şi care-şi consideră bibliotecile futile. În România s-au desfiinţat mult prea multe cu atât mai lesne cu cât păreau şi scumpe şi caduce.

În fond, trăim într-o civilizaţie a imaginii. În era performanţei ultrarapide şi a internetului, imaginile mişcate le dau oamenilor cu o mână ce le iau cu două. Le dau senzaţia că-i informează bine, rapid şi uşor. În fapt, le fură timpul de a reflecta, răgazul de a se ruga şi repaosul de a medita, precum şi, mai ales, de a citi şi de a transla, în laborioase procese mentale, sensul abstract al textelor lecturate. Odată cu dispariţia acestor refugii, scări spre cer şi limanuri ale gândirii, ca şi a exerciţiului necesar obţinerii lor, copiii literalmente se prostesc. Îşi pierd capacitatea de a fi atenţi, de a se concentra suficient, de a citi şi de-a gândi abstract şi autonom. Iar cercul vicios nu se încheie aici.

Societăţile şi elitele care dispreţuiesc învăţătura şi mai ales, din frustrare şi resentiment, propriile repere morale şi intelectuale, oricum prea puţine, în speţă pe dascălii şi cărturarii dezinteresaţi, autentici, de felul ex-ministrului învăţământului, Mihai Şora, cel atacat nejustificat, în numele unor "principii" fanteziste, îşi fură singure căciula. Spre a-i substitui şi a-şi apăra, astfel, lenea de a chibzui, sinecurile şi mentalitatea autoritară moştenită de la predecesorii lor totalitari, ideologii pseudoelitei vor cultiva şi proteja un sistem al şarlateneriei intelectuale şi al furtului de idei.

Or, a transpune prost idei şterpelite şi a-i insulta, din invidia iscată de inadecvarea proprie, pe gânditorii veritabili, e o formă de sinucidere. Impostura are picioare scurte. Copiii vor sfârşi prin a detecta ticăloşia. Îngroziţi, se vor dezechilibra. Cu puţin noroc se vor redresa şi o vor pedepsi, divorţând de o societate care le-a răpit, vremelnic, dreptul de a cugeta. Şi, deci, dixit Descartes, de a fi.