1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Perspective europene - forumul fundaţiei Bertelsmann

Cristian Ştefănescu10 ianuarie 2004
https://p.dw.com/p/B1kp
Nimeni nu-şi doreşte o nouă ruptură a continentului într-o Europă cu două viteze. Cel puţin astfel consideră ministrul german de Exgterne Joschka Fischer. Dar, căci există şi un dar, ele, vitezele diferite, vor veni de la sine, în cazul în care nu se ajunge la un acord în privinţa Constituţiei comunitare, a completat şeful diplomaţiei de la Berlin, vorbind participanţilor la Forumul organizat, în capitala federală, de Fundaţia Bertelsmann dedicat alternativelor şi noilor perspective de dezvoltare a Europei. La eveniment sunt invitate 60 de personalităţi cu statut de lider în comunităţile politice şi economice din 30 approximativ de state ale Europei. Între invitaţi, primul ministru al României, Adrian Năstase, care, vineri, înaintea deschiderii primeia din cele două zile ale forumului, a ţinut, la Universitatea Humboldt, o prelegere pe tema "România pe drumul către o Uniune Europeană înnoită".

De altfel, discuţiile despre Legea Fundamentală comunitară au dominat, cum era şi firesc, dezbaterile despre viitorul Europei.
Bertie Ahern, primul ministru al Irlandei (ţară ce deţine, în actualul semestru, Preşedinţia Uniunii), aflat şi el pe lista participanţilor la forum, a vorbit despre necesitatea primordială de a umple potenţialul "vid periculos" generabil de prelungitele controverse pe teme constituţionale. Ahern este optimist, chiar dacă s-a declarat conştient că ultimul pas este şi cel mai dificil. "Nu avem alternativă - trebuie, pur şi simplu, să muncim împreună", a spus Ahern. "Nu este cazul să vorbim despre două sau trei viteze ci trebuie să căutăm, împreună, compromisul", a completat premierul irlandez, promiţînd să se implice personal în definitivarea Constituţiei, pînă la sfîrşitul anului acesta - obiectiv pentru care, a asigurat Fischer, Ahern se poate baza pe sprijinul total al guvernului federal.

Însă ministrul german a avertizat şi asupra riscului constituirii unei Europe fără instituţii funcţionale. În absenţa Legii Fundamentale, Europa funcţionează, de la 1 ianuarie, în baza acordurilor de la Nisa. Iar acestea acordă Poloniei şi Spaniei un număr egal de voturi precum Germaniei, în ciuda unei consistente diferenţe demografice. Fischer nu găseşte aceast situaţie ca fiind dramatică. "Pe noi ne deranjează altceva: mecanismele decizionale convenite la Nisa permit un veto minoritar. În timp ce noi ne certăm, lumea nu aşteaptă după Europa", a explicat ministrul german.

Pe lista invitaţilor s-au mai numărat ex-secretarul american de Stat Henry Kissinger (care a vorbit, aseară, despre "Noua agendă transatlantică"), Guenter Verheugen, comisarul european pentru extindere, ministra franceză pentru Europa Noelle Lenoir (cea care a apreciat că vagoanelor comunitare le trebuie, neapărat, o locomotivă) şi preşedintele Băncii Centrale Europene, Jean-Claude Trichet. La Forum a participat şi şeful Executivului de la Ankara, Recep Tayyip Erdogan. Anul acesta, a precizat Fischer, se va decide şi asupra relaţiei cu Turcia - iar totul depinde progresele înregistrate în reforma sistemului politic.