Pentru Joschka Fischer "destinul UE depinde de Italia"

În funcție de dimensiunea politică, Italia se confruntă în momentul de față cu o criză bancară, cu una politică sau cu una de proporții privind ordinea mondială. Fischer nu a acordat niciodată prea multă atenție temelor minore ale actualității politice. Pe el îl preocupă înainte de toate o chestiune, anume cum poate Germania să transforme puterea ei financiară într-una de influență politică? Ceea ce lipsește în primul rând e o strategie în acest sens, crede politicianul ecologist.

Bundestagul l-a invitat pe fostul șef al diplomației germane să caute răspunsuri la o întrebare mai actuală ca oricând: "Va eșua Europa?" - acesta fiind de altfel și titlul volumului semnat de Joschka Fischer cu câțiva ani în urmă. Că e posibil ca UE să aibă o astfel de soartă, avertizează de mult președintele Franței, Emmanuel Macron. De neimaginat ca Angela Merkel să se implice în astfel de dezbateri pe tema unor scenarii amenințătoare. Dar Joschka Fischer, eliberat de funcții și ca întotdeauna lipsit de inhibiții, nu ezită să avertizeze asupra unei asemnea posibilități. 

El îi reproșează noului guvern al cancelarei Merkel mai ales "fetișul" deficitului bugetar zero, după cum s-a exprimat recent Emmanuel Macron. E scandalos, spune Fischer, că executivul de la Berlin nu a reacționat încă la discursul european rostit de președintele Franței la Sorbona. În nopțile lungi de la Bruxelles, își mai amintește Fischer, Germania "punea bani la dispoziție pentru a face posibile compromisuri" - nici Kohl nu proceda altfel. Dar, conchide fostul ministru de Externe ecologist, Berlinul a profitat mereu de pe urma ajutorului financiar pe care l-a oferit Uniunii Europene. El avertizează față de "blocajul mental" larg răspândit în țară, potrivit căruia "fără banii germanilor, Europa n-ar mai fi nimic" și lansează întrebarea dacă nu cumva Germania, în politica de securitate, a beneficiat cu plăcere de toate avantajele, chiar și fără a oferi prea mult în schimb.

Mesajul lui Fischer de atunci seamănă cu cel al lui Macron de azi

În ce privește ascensiunea populiștilor în Europa și jocul pe cartea naționalistă, Joschka Fischer se poate lăuda că a întrezărit aceste evoluții încă din anul 2000, înaintea extinderii UE la 28 de membrii, cât numără azi, recomandând o "reîntemeiere politică" a UE. În esență analiza lui Fischer de atunci nu se deosebește cu mult de cea a lui Macron de acum. Joschka Fischer vorbea deja pe atunci de o "avangardă" a UE, de un "nucleu de gravitație" în jurul căruia să se rotească unele state membre, care să coopereze mai strâns. Fără a-i aștepta și pe ceilalți și în loc să transfere tot mai mult din suveranitatea lor Bruxelles-ului. Sub "presiunea evenimentelor", el a solicitat deja cu aproape două decenii în urmă o mai intensă "interguvernamentalizare" în loc să se încerce, cum s-a făcut adesea, determinarea unor state de a ceda mai multă suveranitate către Bruxelles, împotriva voinței lor. Și fără Marine Le Pen sau intrarea în Bundestag a populiștilor de dreapta de la AfD, lui Fischer nu i-a fost greu să intuiască plafonul de acceptanță a populației statelor naționale. Deja de pe atunci el era dispus să renunțe la ideea unei UE tot mai integrate în totalitatea ei. Între timp presiunile au luat amploare prin noi evoluții cu consecințe majore. 

"Impactul cometei Trump"

Fischer vorbește deschis despre "impactul cometei Trump", care nu înseamnă doar sfârșitul ordinii mondiale de până acum, ci și o luptă pentru supremație în viitoarea arhitectură. Acum tocmai se decide dacă UE mai este capabilă să hotărască singură asupra modului ei de viață, a legăturii dintre economia de piață și statul de drept și a puternicei sale protecții sociale. Dar poate că nu mai are de ales decât între China și SUA. Ziua în care UE și Germania nu vor mai avea decât posibilitatea de a opta între cele două mari puteri, Joschka Fischer n-ar vrea s-o apuce. În opinia sa, Rusia este deja un perdant al noului joc mondial, care va fi decis de deschiderea spre inovație digitală. 

Fischer nu este dogmatician și face adesea referire la puterea realității concrete. Aici se înscrie și ideea că în final austeritatea nu-i va aduce nimic Germaniei. Nu din pricina Italiei sau a unei cedări a Germaniei în chestiunea comunizării datoriilor, ci fiindcă...

"Ce se va întâmpla dacă la viitoarea recesiune, consilierii lui Trump îi vor explica gravitatea situației și îi vor spune că soluția sunt investițiile? Atunci Trump va întreba la rândul său cine poate face aceste investiții. Răspunsul va fi: the Germans. Și unde credeți că vor ajunge banii noștri cu atâta sudoare economisiți?"

În fața unei asemnea perspective, cosmopolitul Fischer se întreabă cum ar putea Germania să-și transforme puterea financiară într-una de influență politică și ce ar fi dispusă să facă în acest sens. Concret, în cazul Italiei, ar fi de ajutor măcar să se discute despre un amplu program de investiții. La urma urmei, politica se face și prin semnale. 

Un astfel de semnal i s-a dat și lui, la capătul dezbaterii de aproape două ore. I-a sunat telefonul mobil, făcându-se auzit un pasaj din "Oda bucuriei" de Beethoven - imnul UE.